MAS - RAPORT SĂPTĂMÂNAL (06 - 12.04.2020)

Continuăm prezentarea sumară a dinamicii pandemiei şi a efectelor sale. Prezentăm două evenimente economice, dar cu mare impact politic: reuniunea miniştrilor de finanţe din eurozonă, deciziile financiare luate având efecte politice asupra viitorului UE şi reuniunea OPEC+ la care s-au luat decizii privind reducerea producţiei de petrol. În proximitatea noastră, prezentăm situaţia politică „pe vremea coronavirus” din R.Moldova, Ucraina şi Rusia.  

I. ROMÂNIA/EUROPA/GLOBAL. Pandemia coronavirus.

Pandemia începe să facă paşi înapoi în vestul Europei, dar este în plină extindere în est. Noi suntem în perioada de uzură a războiului cu coronavirus, în care contează perseverenţa. România se apropie, încet, încet, de momentul critic, în care numărul de noi infectări urmează să se stabilizeze. În Vest, pandemia are cea mai mare dinamică în SUA şi Marea Britanie. În zona noastră, Belarus şi Rusia au cea mai mare dinamică, plătind preţul ignorării realităţii o perioadă prea lungă de timp. În lume, pandemia a cuprins tot mai multe state. Guvernele statelor „care au trecut hopul” (Austria fiind prima) evaluează, acum, ritmul optim de ieşire din cadrul restricţionat, căutând să relanseze cât mai rapid activitatea economică, fără, însă, ca aceasta să ducă la apariţia pericolului reactivării pandemiei.

● România. Nu am ajuns, încă, la vârful crizei (stabilizarea şi, apoi, scăderea numărului de infectări/zi), dar parametri sunt încurajatori[1]. Semnalele negative, cele privind situaţia din sistemul medical (infectarea unor spitale şi a multor cadre medicale), precum şi cele privind noi focare de infecţii, au scăzut, situaţia fiind ţinută sub control, datorită, mai ales, conformării populaţiei la restricţiile asupra mobilităţii impuse, din timp, de autorităţi. Situaţia poate fi rezumată prin următorii parametrii: 1) suntem în tendinţa generală europeană, cu principalul indicator, perioada de dublare a numărului de infectaţi, în creştere (tendinţă pozitivă!) de 9,5 zile, de la 7,5 zile, la mijlocul săptămâni. Numărul de infectări creşte (251/05.04; 193/06.04; 360/07.04; 344/08.04; 441/09.04; 265/10.04; 523/11.04, 310/12.04), dar viteza cu care acest număr creşte în medie este în scădere! Luminiţa de la capătul tunelului se va vedea atunci când acest număr se va stabiliza, pentru ca, apoi, să scadă (să sperăm că acest moment va veni peste o săptămână, imediat după Paşte); 2) la raportul dintre numărul de infectaţi şi întreaga populaţie, suntem la un nivel scăzut (european vorbind), cu 32,4 infectaţi la 100.000 de locuitori; 3) la numărul de victime, suntem la limita de jos europeană, de 1,6 la 100.000 de locuitori, dar asta înseamnă 306 de oameni morţi şi tot atâtea tragedii. Numărul de testări este de 62328. Şi aici începem să stăm mai bine, având în vedere că numărul de testări este relevant în măsura în care el surprinde evoluţia epidemiei, identificându-se rapid focarele de infecţie prin anchete epidemiologice şi testări suficient de multe[2] (asta este ştiinţa şi arta strategilor acestor război, responsabilii sanitari de la nivel central şi local).

● Europa. În ansamblu, zona de şoc este, acum, în estul continentului: Vestul dă semne că începe să treacă de vârful pandemiei, Centrul este pe muchie, iar Estul este în faza creşterii rapide. Astfel, după perioada de dublare a numărului de infectaţi, avem: 1) grupa de foc, Belarus (cu dublarea numărului de infectaţi la fiecare 3 zile!) şi Rusia (4,5 zile); 2) grupa cu ritm ridicat de creştere, Turcia (6 zile), R.Moldova (6,5 zile), Ucraina (6,5 zile) şi Serbia (6,5 zile); 3) grupa cu ritm mediu de creştere, Ungaria (7,5 zile), Marea Britanie (singura din Vest, 8 zile), Polonia (9 zile), România (9,5 zile); 4) grupa cu ritm scăzut de creştere, Franţa (13 zile), Germania (16 zile), Spania (18,5 zile), Bulgaria (18,5 zile), Italia (25 zile) şi Austria (30 zile). De remarcat, avem mai toţi vecinii cu ritmul de creştere al infectării mai mare decât la noi, R.Moldova, Serbia, Ucraina şi Ungaria, şi doar unul, Bulgaria, cu ritmul mai scăzut decât la noi. Se pot trage câteva concluzii legate de această situaţie şi de modul cum au reacţionat autorităţile, dar evităm să facem acest lucru acum, atât pentru că este prea devreme, cât şi pentru că, având rezonanţă politică, este mai înţelept să îi lăsăm pe oamenii fiecărui stat în parte să îşi judece autorităţile asupra modului în care au luat decizii în acest război în derulare. Vom prezenta, separat, doar efectele politice ale acestei situaţii în statele unde există şi alte probleme politice care prezintă interes pentru noi.

Economic, planurile de redresare financiară sunt care mai de care mai ambiţioase, în funcţie de capacitatea financiară a fiecărui stat şi de posibilitatea de ajutorare (obţinerea unei solidarităţi financiare europene). La reuniunea miniştrilor de finanţe ai UE a fost depăşit blocajul Nord-Sud, ajungându-se la un compromis constând într-o serie de măsuri financiare care să ajute la depăşirea momentului (emiterea de „coronavirus bonds” nu figurează printre acestea, dar, probabil, va reapărea într-o altă fază a ieşirii din criză).

● Global. Pandemia a atins toate regiunile lumii, rata cea mai mare de creştere fiind acum în Bangladesh (2,5 zile), Belarus (3 zile), Peru (3,5 zile), Niger (4 zile), Rusia (4,5 zile), Uzbekistan (5 zile) şi India (5 zile). Virusul ajunge în zonele sărace ale lumii, unde răspândirea sa va fi şi mai greu de controlat, lipsind mijloacele necesare. Deşi au un ritm mai scăzut (9 zile), SUA se confruntă cu un număr mare de victime (cele mai multe victime raportate de un stat[3]).

Efectele economice sunt vizibile, întrebarea fiind doar cât de profundă şi cât va dura recesiunea produsă de criza epidemică coronavirus (şefa FMI spune că este cea mai mare de la Marea Depresie). Programele de finanţare ale economiilor de către guverne încep să se deruleze, în funcţie de posibilităţile bugetare şi de capacitatea de împrumut, precum şi de ajutorul extern primit. Se constată, deja, unele tendinţe: 1) recesiunea a dus la un număr record de şomeri, iar comerţul mondial a fost puternic afectat; 2) statele sărace vor suferi cel mai mult, ele neavând capacitatea financiară de a face faţă crizei; 3) mai ales guvernele autoritare, dar şi unele democratice încearcă să se folosească de criza coronavirus pentru a obţine ajutor în rezolvarea problemelor economice anterioare crizei, care au alte cauze, economice sau politice; 4) un efect al recesiunii este cel de amplificare a unei probleme care precede criza coronavirus, prăbuşirea preţului petrolului; 5) un prim element observat după prăbuşirea burselor este încercarea de preluare a unor pachete de acţiuni la firmele occidentale din sectoare cheie, de la cele de înaltă tehnologie la cele energetică, guvernele luând măsuri de protecţie (Germania, România). 

Politic, Occidentul a trecut testul coronavirus fără elemente politice notabile, europenii reuşind un compromis în problema programului de ajutor financiar, care opunea Sudul, în frunte cu Italia, Nordului, Germaniei, şi, mai ales, Olandei. Ungaria reprezintă o excepţie, dar una care poate să dispară uşor dacă Viktor Orban va renunţă la puterile excepţionale imediat ce momentul crizei coronavirus va fi trecut. În SUA, modul de gestionare a crizei de către preşedintele Trump va reprezenta un element important în lupta pentru al doilea mandat, numele adversarului său democrat fiind, deja, cunoscut, Joe Biden. În multe state, efectele politice ale crizei încep să apară, dar acestea vor deveni vizibile, chiar îngrijorător de vizibile pentru cei care au puterea, imediat ce criza coronavirus îşi va depăşi vârful. Aceste sunt determinate de gestionarea proastă a crizei coronavirus şi a amplificării de către aceasta a problemelor anterioare.

Securitar, la nivel mondial nu a existat cooperare în criza coronavirus. CS al ONU nu a funcţionat ca un for decizional mondial, o recentă întrunire neaducând nimic nou. Simplu fapt că în CS al ONU se circulă două propuneri de rezoluţie, una promovată de Franţa şi favorizată de puterile membre permanente ale CS, iar o alta a unui grup de state în frunte cu Germania spune multe (şi despre UE!). Disputa dintre SUA şi China, legată de izbucnirea pandemiei, ia amploare, reflectând discrepanţe mari între cele două mari puteri, dar şi unele evoluţii mai puţin vizibile: deşi preşedintele Trump a exagerat atunci când a adus unele acuze liderilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, mai apoi s-a aflat despre „politica de cadre” a Chinei la nivelul organizaţiilor mondiale, prin promovarea unor persoane care îi apără interesele, inclusiv în cazul crizei coronavirus.

Militar, avem, cel puţin în această săptămână, o reducere a activităţilor, mai ales cele ruse din proximitatea noastră (deşi o grupare navală NATO a fost în Marea Neagră); Arabia Saudită a anunţat că va menţine încetarea focului cerută de ONU în Yemen; în Afganistan, puterea de la Kabul a eliberat 100 de talibani, după ce, iniţial, se credea că întreg procesul s-a blocat, iar comandantul forţelor americane din Afganistan a avut convorbiri cu talibanii la Doha.    

II. UNIUNEA EUROPEANĂ. La reuniunea miniştrilor de finanţe s-a găsit o soluţie comună.

După nenumărate ezitări, s-a găsit o soluţie de finanţare a ieşirii din criza coronavirus a statelor din eurozonă. Programul cuprinde trei mari măsuri, dar exclude emiterea de „coronavirus bonds”. Pentru moment, sudicii au renunţat la această idee, iar nordicii au redus, nesemnificativ, din condiţionalităţile ataşate la finanţările cuprinse în pachetul de măsuri. Cum era de aşteptat, Germania a avut un rol major în găsirea unei soluţii. Berlinul a transmis ideea solidarităţii (Merkel: „Germaniei îi este bine atunci când Europei îi este bine”), dar … nu a vorbit deloc despre „coronavirus bonds”.

Miniştrii de finanţe din eurozonă au căzut de acord (10.04) asupra pachetului de măsuri financiare pentru combaterea efectelor economice ale coronavirus. Acesta este în valoare de 540 miliarde euro, fiind o plasă de siguranţă pentru statele, întreprinderile şi angajaţii europeni. Pachetul este format din trei elemente de ajutorare a economiilor statelor: 1) utilizarea resurselor Mecanismului de Stabilitate Europeană, ESM (410 miliarde euro); 2) utilizarea Fondului de Investiţii European; 3) SURE, un mecanism al Comisiei Europene, în valoare de 100 miliarde euro, de ajutorare a întreprinderilor şi a angajaţilor. La acestea, se adaugă măsurile Băncii Centrale Europene, care va cumpăra de pe piaţă bond-uri în valoare de 750 miliarde euro (ţinând sub control datoriile statelor europene). În final, Nordul şi-a impus punctul de vedere, nu numai în renunţarea la „coronavirus bonds”, dar şi în condiţionalităţi, precum accesul condiţionat la creditele din fondul de ajutor, European Stability Mechanism. Acordul prevede şi crearea unui „fond de redresare” în cadrul bugetului european, dar care va fi „temporar, direcţionat şi adecvat costurilor” crizei. Liderii europeani urmează să decidă sursele de finanţare ale acestui fond şi dacă se va apela la „instrumente financiare inovative” (un nume elegant pentru „bonurile coronavirus”). Uşa pare să fie deschisă, dar, de fapt, Nordul are grijă să fie deschisă un pic, supraveghind cu mare grijă accesul la banii ieftini sau gratuiţi.   

Pentru moment, pachetul de măsuri economice pare cuprinzător, eurozona, respectiv UE trecând peste acest moment politic dificil, dar fără garanţia că această problemă, neîncrederea economică financiară între Nordul competitiv şi Sudul cu multiple probleme financiare, nu va reveni, fie şi prin readucerea în discuţii de către Roma a idei „coronavirus bonds”. Marea problemă a eurozonei, monedă unică fără o economie unică, a devenit o problemă politică cronică, reactivată de fiecare criză, fie că este generată de populişti, fie, acum, de efectele coronavirus. Problema este simplă: de o parte, statele cu economii eficiente şi cu un nivel al datoriilor sustenabil (Germania, Olanda, Austria, Danemarca, Finlanda), iar, de cealaltă parte, state cu probleme economice structurale şi un nivel al datoriilor ridicat (Italia, cu datorii de 133% din PIB, Spania, Portugalia, Grecia). Cei din sud cer solidaritate, practic, partajarea viitoarelor datorii, dar cei din nord le cer, la schimb, măsuri de reformă economică, care să dea garanţia că banii comuni care vor fi injectaţi în economiile lor vor duce la rezolvarea problemelor economice cronice şi nu vor dispărea într-o „gaură neagră”. Un oficial german a rezumat: „avem dreptate că ne opunem „coronavirus bonds”, economic vorbind, dar emoţional (adică politic!) greşim”. Pe de altă parte, prim ministrul italian, Giuseppe Conte, cel cu ideea „coronavirus bonds”, nu a venit cu un plan de reforme pentru economia italiană nici când a fost în fruntea unui guvern populist-extrema dreaptă care şantaja Bruxellesul, nici acum, când conduce un guvern populist-centru stânga în plină criză coronavirus.

UE a trecut hopul, dar problema rămâne: la fiecare criză, şi suntem doar la începutul marii crize post coronavirus, glasul Sudului, care bani fără reforme, se va lovi de reticenţa Nordului, care vrea reforme fără prea mulţi bani aruncaţi. Solidaritatea economică va veni numai dacă vom avea o solidaritate politică născută dintr-un corp comun de principii aplicat „solidar” de către toţi în economie, acolo unde se adună toate. În raport cu această problemă, ce-a de-a doua, pur politică, cea a „năzdrăvăniilor politice” ale noilor veniţi în UE, în frunte cu deriva autoritară din Ungaria, şi, mai redusă, cea din Polonia (care a fost, din nou, pusă la punct de Curtea Europeană de Justiţie), par simple boli ale copilăriei, deşi, şi această copilărie, ar trebui să se încheie odată.     

Pentru noi, este o lecţie ca să fim atenţi cu ceea ce mai avem, în perspectiva intrării în eurozonă. După ce am risipit mai toate resursele, trebuie să fim atenţi cu cele două argumente care ne-au mai rămas: datoria externă a statului, încă rezonabilă, şi potenţiala resursă, cea a unei forţe de muncă pe care o putem educa. În final, ca să ne integrăm cu adevărat în UE, intrând în eurozonă, trebuie să ne construim o economie competitivă, asta fiind şi baza stabilităţii politice interne, dar şi a asigurării unei capacităţi de apărare adecvate.

III. OPEC+. La reuniunea OPEC+ s-a decis reducerea producţiei de petrol.

Reuniunea OPEC+ (OPEC şi Rusia) a decis (09.04) reducerea producţiei de petrol, Rusia şi Arabia Saudită ajungând la o înţelegere privind modul în care vor reduce producţia lor de petrol. Aceasta a fost urmată de o întâlnire OPEC++/G20, în vederea ralierii şi celorlalţi producători, inclusiv cei occidentali, mai ales SUA, care au jucat un rol esenţial în găsirea unei soluţii (inclusiv în reluarea negocierilor dintre Rusia şi Arabia Saudită). Dar, pentru că există un dar, Mexicul a refuzat să îşi reducă producţia la nivelul cerut de OPEC+. Chiar şi intervenţia SUA, care ar urma, în mod surprinzător, să preia o parte din reducerea producţiei ce revine Mexicul, nu a determinat acest stat să îşi modifice decizia. Probabil, Mexicul va ceda, fiind singura piedică în calea unui acord global de reducere a producţiei, care, şi aşa, nu garantează creşterea preţului la petrol. Politic, este încheierea unei ere, cartelul OPEC+ arătându-şi limitele. Pentru Rusia, care şi-a finanţat cu banii din petrol nu numai economia, ci şi reînarmarea şi o politică externă agresivă, este un moment de cotitură. Ironic, chiar SUA au fost cele care au permis găsirea unei soluţii, presând Arabia Saudită pentru renunţarea la războiul producţie cu Rusia, având în vedere că Rusia şi Arabia Saudită au început războiul petrolului pentru a scoate din cursă producătorii americani, terminând prin a se război între ele. Mai ironic, Kremlinul a lansat reînarmarea sa plecând de la prezumţia strategică că din 2020 va începe lupta pentru resurse … iar, acum, nu vine nimeni să-i cumpere petrolul!

La întâlnirea OPEC+ (09.04) s-a decis reducerea producţiei de petrol cu 10 milioane de barili/zi, reprezentând 10% din producţia mondială. OPEC+ a anunţat că doreşte ca ceilalţi producători de petrol, inclusiv SUA şi Canada, să reducă producţia cu 5% din cea mondială. Statele membre OPEC+ îşi vor reduce propria producţie cu 23%, Rusia şi Arabia Saudită urmând să o facă cu 2,5 milioane b/z, iar Irak cu 1 milion b/z, în lunile mai şi iunie 2020. Arabia Saudită a cedat, acceptând ca baza de reducere să fie producţia din octombrie 2018 de 11 milioane b/z, deşi Ryad-ul îşi mărise producţia la 12,3 milioane b/z în această lună. Statele OPEC+ îşi vor menţine producţia redusă la 8 milioane b/z din iulie până în decembrie 2020 şi la 6 milioane b/z între ianuarie 2021 şi aprilie 2022. Întâlnirea OPEC++/G20 (10.04) a confirmat rezultatele întâlnirii OPEC+, şi alţi producători, în principal, cei occidentali, fiind de acord cu o reducere a producţiei (SUA, Marea Britanie, Canada şi Norvegia). Norvegia şi Canada au lăsat de înţeles că şi ele îşi vor reduce producţie de îndată ce se va ajunge la un acord final în OPEC+.  

Aceste eforturi au fost, însă, limitate de decizia Mexicului de a îşi reduce producţia doar cu un sfert din cantitatea care i se cere să fie redusă de către OPEC+. Mexicul s-a arătat dispus să reducă producţia cu doar 100.000 b/z, nu cu 400.000 b/z, aşa cum în cere OPEC+. Disputa a devenit una între Arabia Saudită şi Mexic, acest stat fiind mai mult interesat de menţinerea producţiei decât de creşterea preţului petrolului. SUA au intervenit pentru a media, preşedintele Trump anunţând că SUA sunt gata să preia o parte din cota de reducere ce revine Mexicului (probabil, ştiind că, oricum, producţia americană va scădea în viitorul apropiat), dar Mexicul tot nu a cedat. Putin şi Trump au avut o nouă convorbire telefonică (11.04), după ce Mexicul refuzase să se ralieze reducerii producţiei. Kremlinul a anunţat prin Dmitri Peşkov că acţiunea de implicare a altor state era de „neevitat”, deşi se ştie că legea anticartel din SUA împiedică producătorii americani să îşi reducă producţia. Oricum, chiar dacă producţia mondială ar urma să se reducă cu 15%, sunt şanse reduse ca preţul petrolului să crească, de vreme ce cererea a scăzut cu 30%, iar stocurile au atins nivelul maxim.

Global, un cartel OPEC+, dă semne că nu mai controlează situaţia, fiind nevoie de SUA şi de alţi occidentali, pentru a se obţine o reducere a producţie mondiale, dar una care nu garantează creşterea preţului. Pentru noi, oportunitatea economică oferită de preţul scăzut nu este afectată de aspectele legate de scăderea producţiei (nemaifiind, ca stat, un jucător pe piaţa petrolului). În plus, adversarul NATO, Rusia, va avea o finanţare mai redusă pentru planurile sale de înarmare, deşi Kremlinul va face o prioritate din continuarea acestora, punând-o în faţa menţinerii unui nivel decent de trai pentru rusul de rând.

IV. R.MOLDOVA/UCRAINA/RUSIA. Evoluţii politice în contextul coronavirus. Criza coronavirus i-a afectat şi pe vecinii noştri, suprapunându-se peste problemele politice şi economice cronice. Rusia a reacţionat ca o autocraţie, tardiv şi cu o implicare minimă din partea puterii centrale, într-o strategie de reducere a costurilor pentru Kremlin, indiferent cât de mari vor fi ele pentru populaţie Rusiei. Ucraina a reacţionat cât de cât adecvat, dar criza urgentează nevoia împrumutului FMI, respectiv îndeplinirii cererii FMI: votarea, în a doua citire, a legii privind băncile. Oligarhul Igor Kolomoiski, principalul perdant, vrea să recurgă la măsuri extreme pentru a o împiedica. Singura veste bună este că se pregăteşte un nou schimb de prizonieri, dar acesta este doar un gest simbolic, fără efecte asupra desfăşurării conflictului din Donbass. În R.Moldova, puterea a reacţionat prost la criză, fiind preocupată de „ale ei griji”, care numai ale populaţiei RM nu sunt, asta obligând şi mai mult România, ca, imediat ce avem posibilitatea, să ajutăm, direct, locuitorii acestei ţări.

RUSIA. Reacţia tardivă şi limitată a puterii centrale a determinat ca acest stat să aibă o rată de creştere a infectării mare (perioada de dublare mică, de doar 4,5 zile). Vladimir Putin a preferat să rămână în al doilea plan, după o perioadă de „dispariţie”, revenind cu un discurs patriotic („Rusia va rezista, aşa cum a făcut-o şi în faţa pecenegilor şi cumanilor” … cam îndepărtată referinţă!) şi cu un prelungit concediu de odihnă pentru ruşi, transferând responsabilitatea către guvernatorii regiunilor. Prim planul l-a ocupat primarul Moscovei, Sergei Sobianin, care, confruntat cu răspândirea rapidă a virusului, a luat măsuri urgente (acceptate de Putin şi aprobate de Duma de Stat, care a votat, la repezeală, legislaţia necesară). Dar şi acest element pozitiv este umbrit de ineficienţa administrativă, având două centre de comandă în lupta împotriva coronavirus, unul condus de Sobianin, iar un al doilea condus, aşa cum era firesc, de prim ministrul Mihail Mişustin, acesta având puterea limitată de decizia Kremlinului de a „federaliza” decizia în lupta cu virusul, către guvernatorii regiunilor. Şi unde este Kremlinul şi „verticala puterii”? În istorie, puterea fiind interesată să iasă cu faţă curată, indiferent de evoluţia situaţiei. O asemenea atitudine, aparent surprinzătoare, pare firească dacă observăm că Moscova s-a pregătit să creeze crize la alţii, nu să le gestioneze pe cele ce pot apărea acasă (crezând că pe cele politice le-a eradicat odată cu eliminarea opoziţiei, iar pe cele economice le poate soluţiona atât vreme cât are petrol şi gaze la export, fără să prevadă o asemenea cădere catastrofală a preţurilor, aşa cum avem acum).

UCRAINA. Dacă răspândirea virusului este, cât de cât, ţinută sub control (perioada de dublare de 6,5 zile), situaţia politică impune urgenţă. Puterea trebuie să treacă prin Radă, în a doua citire, legea băncilor. Pentru a împiedica acest lucru, Kolomoiski, care controlează circa 30 de parlamentari din partidul lui Zelenski (cam atât a considerat Zelenski că reprezintă partea din „Slujitorii Poporului” care îi revine unui singur oligarh!) a recurs la o metodă cinică: au fost introduse peste 10.000 de amendamente, care, chiar dacă vor fi respinse, trebuie discutate, iar asta ia timp. Ambasadorii europeni la Kiev au intervenit, transmiţând un mesaj de sprijin şi subliniind că legea băncilor este un „test vital” pentru Ucraina. În rest, incidentele continuă la linia de contact, separatiştii dând semne că le este teamă că subvenţionarea rusă ar putea înceta. Pericolul este cu atât mai mare, cu cât Kievul a început o acţiune coerentă de reducere a dependenţei de Rusia în importul de materii prime şi energetice: Kievul a anunţat că, începând cu 15.04, va introduce o taxă de 65% pe importurile de cărbune, în vedere protejării pieţii sale de cărbunele rus. Mai mult, urmează să fie introdusă o taxă şi pe energia electrică importată din Rusia, iar în sistemul de tranzit al gazului rusesc se iau măsuri de „optimizare” în perspectiva reducerii acestuia. 

R.MOLDOVA. Chiar şi în plină criză coronavirus, comedia tragică a regimului Dodon continuă, preocuparea puterii fiind nu administrarea ţării, mai ales într-o asemenea situaţie neprevăzută, ci prezervarea puterii. RM are o rată relativ mare de infectare (perioada de dublare de 6,5 zile), cu un procent ridicat al populaţiei infectate, de 44 de infectaţi la 100.000 de locuitori, şi, din fericire, cu un nivel redus al mortalităţii, de 0,8 la 100. 000 de locuitori. Puterea a reacţionat prost, pachetul de legi asumat de guvernului lui Igor Dodon fiind declarat neconstituţional de către o Curte Constituţională controlată de Igor Dodon. La Chişinău, se spune că puterea a luat această decizie după ce a constatat că nu are bani pentru măsurile propuse. Oricum, o gură de oxigen va veni din partea UE, care va oferi ajutoare de urgenţă (despre împrumutul acordat de Rusia nu se mai vorbeşte. Oricum, acesta era condiţionat de cedări politice importante). Şi apoi? Se pare că Igor Dodon are propriile planuri privind menţinerea la putere, mai importantă decât modul cum populaţia RM va face faţă crizei: 1) se discută despre revenirea la alegerea preşedintelui de către Parlament, Dumitru Diacov făcând propuneri în acest sens (Vladimir Voronin a declarat că jocurile sunt, deja, făcute, deputaţii necesari pentru realizarea majorităţii fiind, deja, cumpăraţi); 2) cu ajutorul Ungariei, care a promovat în cadrul Grupului de la Vişegrad iniţiativa ajutorării statelor din Europa de Est de către UE, se încearcă accesul la fondurile europene fără îndeplinirea condiţiilor Bruxelles-ului de implementare a reformelor (Budapesta afirmă că acuzaţiile la adresa Chişinăului privind neimplementarea reformelor sunt neîntemeiate). Măcar de-ar ajunge aceste fonduri europene la populaţia RM, care, şi fără coronavirus, avea atâtea probleme. Un lucru este clar: România trebuie să ajute populaţia RM, mai ales în condiţiile crizei coronavirus.  

V. Evoluţii de urmărit în săptămâna 13 - 19.04.2020.

În această săptămână, pe măsură ce unele state ies din criza coronavirus, vor începe să se vadă efectele politice, interne şi externe. Noi mai avem de aşteptat, dar să sperăm că vom ieşi cu un număr cât mai redus de victime.

● NATO. Reuniunea miniştrilor apărării NATO care va avea loc pe 21.04 va trece în revistă măsurile luate în perioada crizei coronavirus, dar, în măsura în care aceasta va fi trecut, şi revenirea la probleme curente, precum retragerea din Afganistan şi răspunsul Alianţei la dislocarea SSC8. Avem, acum, alt context şi vom vedea dacă acesta va determina o detensionare sau, din contră, o tensionare şi mai mare a relaţiilor cu Rusia, ştiindu-se că Moscova a reacţionat agresiv în plan extern atunci când a avut probleme interne.

● SUA. S-a aflat numele candidatului democraţilor la funcţia de preşedinte, Joe Biden. Imediat după ieşirea din criza coronavirus, SUA intră în campanie electorală. Preşedintele Trump trebuie să rezolve rapid problemele economice generate de coronavirus, reacţia sa pe timpul pandemiei nefiind una dintre cele mai bune. De urmărit dacă, alături de redresarea economică, China va fi tema principală a campaniei, criza coronavirus amplificând tensiunile dintre cele două state, mai ales pe cele politice.  

● TURCIA/CIPRU. Turcia a retras, cu o lună mai devreme decât planificase, platforma de prospecţiuni pe care o amplasase în sud-estul ZEE a Ciprului. Să fie un semn de relaxare în tensiunile turco-cipriot/grece? În ansamblu, în plină luptă cu coronavirus, este interesat de urmărit cum Ankara va încerca să revină către poziţia tradiţională de aliat al Vestului, după duşul rece primit din partea Moscovei în Siria.