MAS - RAPORT SĂPTĂMÂNAL (04 - 10.05.2020)

I. EUROPA. Pandemia coronavirus.

Statele europene au început, sau se pregătesc să înceapă, runda a doua, ieşirea din izolare, care, din multe puncte de vedere, este mai dificilă decât prima rundă, cea a limitării drastice a mobilităţii, deoarece, acum, se va căuta relansarea economiei cu asumarea riscului reapariţiei pandemiei. Esenţial, în această etapă, este gradul de civilizaţie şi cel de funcţionalitate al democraţiei, respectiv măsura în care fiecare cetăţean îi respectă pe cei de alături şi câtă încredere are în măsurile recomandate de autorităţi. Pandemia se amplifică în două state din estul Europei, care se confruntă cu o rată mare de creştere a numărului de infectaţi: Rusia (timp de dublare de doar 12 zile) şi Belarus (16,5 zile). În Rusia, deşi numărul de infectaţi a atins un nivel ridicat (137,5 infectaţi la 100.000 locuitori), stabilizarea este departe de a fi atinsă: responsabilul rus, Serghei Sobianin, a declarat că numărul cazurilor de infectaţi din Moscova (unde se înregistrează jumătate din cazuri) ar fi de trei ori mai mare decât cel oficial. Numărul de decese anunţate de cele două state rămâne, surprinzător (sau nu!) de mic, iar Lukaşenko neagă existenţa unei pandemii.   

Statele care au o creştere, încă, nestabilizată sunt Ucraina (21,5 zile) şi, la limită,  Bulgaria (25,5 zile). În rest, stabilizarea s-a instalat, urmând să vedem când începe să scadă sistematic numărul de infectări zilnice: R. Moldova (27,5 zile), România, Ungaria şi Serbia (pentru acestea, timpul de dublare a crescut până la un nivel care îl face irelevant). În Vest, numai Marea Britanie mai este într-o fază asemănătoare, cu timpul de dublare de 31 zile, dar cu un preţ îngrozitor, de 323,8 infectaţi şi 47,5 decedaţi la 100.000 locuitori. România a reuşit stabilizarea la 77,7 infectaţi/4,8 decedaţi la 100 000 locuitori, R.Moldova la 137,3/4,5, Ungaria la 32,9/4,1, Serbia la 143,7/3,1 şi Bulgaria la 27,3/1,3. Ucraina, deşi cu un ritm nestabilizat, este la 33/0,8. Pandemia nu mai reprezintă o problemă de securitate naţională pentru statele din Europa, cu excepţia Belarusului şi Rusiei. Acum, întreaga Europă se concentrează pe măsurile de relansarea a economiei şi a vieţii sociale. Vechile probleme vor reveni, amplificate, mai mult sau mai puţin, de criza coronavirus, urmând să trăim cu acesta printre noi.

Efectele crizei coronavirus vor fi: 1) economice pe termen scurt, eforturile principale urmând să fie îndreptate spre înfruntarea crizei economice produse de măsurile de reducere a mobilităţii; 2) economice pe termen mediu, repatrierea din China a unei părţi din industria americană şi europeană. A început cursa pentru formarea altor canale de aprovizionare, naţionale sau localizate în alte state decât China (India, Vietnam); 3) amplificarea tensiunilor politice dintre Vest şi China, în special, cele dintre SUA şi China, acestea având caracterul unui război rece. Acesta urmează să se extindă pe măsură ce, cele două state se vor decupla economic, ele urmând să se înfrunte politic şi militar în Asia de Sud Est[i]; 4) menţinerea unui preţ relativ redus la petrol; 5) cronicizarea crizei economice din unele state cu regimuri autoritare, printre care şi Rusia, cu efecte politice şi militare[ii]; 6) amplificarea unor tensiuni politice, interne şi externe, în multe regiuni, inclusiv în Europa; 7) în sens contrar acestora, căutări de refacere a ordinei internaţionale, cu cea ce a mai rămas din eşafodajul instituţional postbelic. În această perioadă grea, prea mulţi şi-au dat arama pe faţă, mai ales liderii Chinei, pentru ca Vestul, mai ales SUA, să nu reacţioneze (ca de obicei, Vestul va fi divizat).

Pentru noi, începe o perioadă de oportunităţi şi pericole economice, pe fondul planului european de relansare, cu fondurile prinse în bugetul multianual. UE este hotărâtă să îşi aducă acasă o parte din lanţurile de aprovizionare, dar fără să confrunte China (aşa cum fac SUA), pentru că, trăind din export (mai ales Germania), are nevoie de piaţa chineză. Avem o nouă perspectivă, una de relansare economică, pe care, probabil, nu o vom rata, fiind destul de bine plasaţi (cu o democraţie aproape funcţională şi cu destule resurse, mai ales oamenii de rând, o forţă de muncă cu experienţă, nu şi pregătire, europeană).   

II. SUA/RUSIA. Replică militară americană în Marea Barenţ şi Marea Baltică.

În această săptămână, SUA au răspuns, neaşteptat de dur, Rusiei, prin acţiuni militare în Marea Baltică şi Marea Barenţ. În replică la acţiunea bombardierelor strategice ruse, SUA au trimis, deasupra Mării Baltice, bombardierele strategice B1, care au zburat în proximitatea Rusiei, NATO nefăcând un secret din prezentarea detaliilor acestei misiuni. Replica majoră a fost cea dată în Marea Barenţ, unde o grupare navală americano-britanică a intrat în „bastionul nordic” rus, la est de Insula Urşilor („Bear gap”), pentru prima dată din anii 80, după ce, ani de zile, NATO, respectiv SUA, au asistat, fără o asemenea reacţie, la intensificarea acţiunilor submarinelor şi a celor combinate aero-navale ruse mult în afara „bastionului nordic”, din Marea Norvegiei până în Atlanticul de Nord („GIUK gap”[iii]). Rusia a avut o reacţie militară moderată şi nu s-au înregistrat incidente, probabil şi pentru că Pentagonul a luat măsura neobişnuită de a notifica partea rusă. Dacă la nivel politico-militar acţiunea reprezintă o escaladare, ea nu a avut consecinţe politice, Rusia având o grijă mult mai mare în relaţiile cu SUA, reînnoirea acordului New START. Profitând de contextul Zilei Victoriei, Vladimir Putin a avut convorbiri telefonice cu omologul său american şi cu cel britanic, manifestându-şi deschiderea pentru relansarea relaţiilor, primind semnale diplomatice de acceptare, dar nimic concret. Mai rău, SUA au rămas consecvente poziţiei că orice acord de control al armamentului nuclear strategic, inclusiv New START, trebuie să aibă ca semnatar şi China.  

Prima replică, cea aeriană, deşi deosebită, era de aşteptat. Whashington a trimis (05.05), direct din SUA, fără escală, două bombardiere strategice B-1 Lancers, care au executat misiuni deasupra Mării Baltice, având ca escortă avioane F16 daneze. Misiunea ar putea fi simularea executării unui atac cu rachete de croazieră sau cu muniţie precisă cu rază lungă/medie asupra unor ţinte din Rusia. SUA au transmis informaţia că misiunea a fost coordonată cu elementele de la sol NATO din Estonia, acest fapt indicând şi o componentă tactică a misiunii (probabil, simularea atacării unor ţinte ruse din proximitatea frontierei cu NATO). Rusia a ridicat avioane de vânătoare, care au fost interceptate de cele ale NATO. De această dată, a fost rândul NATO să verifice starea de alertă a aviaţiei ruse atunci când are loc un zbor al bombardierelor strategice. A doua replică este de anvergură şi răspunde intensificării activităţii submarinelor, navelor de suprafaţă şi avioanelor antisubmarin ruseşti în Marea Norvegiei şi Atlanticul de Nord, mult la vest de „bastionul” rus din Marea Barenţ. Cel mai recent, două avioane de cercetare şi luptă antisubmarin Tu 142 (varianta navală a bombardierului strategic Tu 95) au efectuat zboruri prin „GIUK gap” până departe în Atlantic, interferând cu exerciţiile navale NATO.

SUA au anunţat (01.05) că o grupare navală[iv] formată din trei distrugătoare din clasa Arleigh Burke, o navă de sprijin şi o fregată britanică din clasa Duke (tip 23) au intrat în Marea Barenţ şi că partea rusă a fost notificată. La misiune au mai participat un submarin nuclear american şi un avion de cercetare şi luptă antisubmarin P-8 Poseidon. Având în vedere că, se pare, în zonă, un submarin nuclear rus efectua o misiune de testare în vederea operaţionalizării, misiunea navelor americane pare să fi fost una care să nege funcţia esenţială a „bastionului” rus: chiar în interiorul acestuia, gruparea americană a simulat vânarea unui submarin nuclear rus (lovind şi în mitul capacităţii acestuia de a nu fi detectat). Mai mult, având în vedere sistemele de armament antiaeriene (sistemul Aegis) şi antinavă de la bordul acestor nave, gruparea a creat propria sa „bulă” A2AD, antiaeriană, împotriva navelor de suprafaţă şi antisubmarină, anihilând, în ansamblul său, funcţia bastionului (submarinele de atac, navele de suprafaţă, avioanele şi sistemele de luptă bazate la sol asigură protejarea submarinelor cu rachete balistice ruse aflate în „bastion”). Remarcabil, având în vedere că unele nave din grupare au sisteme antirachetă Aegis BMD, ameninţarea prezentată de gruparea navală a fost una la nivel operativ-strategic. MAp rus a anunţat că a trimis în zonă nave care să supravegheze gruparea NATO. Au fost anunţate exerciţii de luptă antisubmarină la care au participat nave mici de luptă antisubmarină şi exerciţii de cercetare-salvare. Conform unor informaţii, şi crucişătorul greu Mareşal Ustinov ar fi urmat să iasă în mare. Întreaga confruntare a decurs fără incidente, gruparea NATO părăsind Marea Barenţ la sfârşitul săptămânii.    

Deşi reprezintă o escaladare militară deosebită, fiind pentru prima dată din anii 80 când o grupare navală NATO intră în Marea Barenţ, nu a existat un ecou la nivel politic, preşedinţii Putin şi Trump discutând telefonic despre prelungirea New START (cu toată deschiderea preşedintelui Trump faţă de Rusia, nu s-au înregistrat rezultate, SUA reiterând obligativitatea implicării Chinei în orice asemenea acord). Oricum, acţiunea americano-britanică reprezintă un eveniment militar deosebit, cu efecte atât asupra situaţiei strategice, cât şi a acţiunii de militarizare a Arcticii. Pentru noi, există lecţii de învăţat, cu unele analogii (păstrând, însă, proporţiile) între cele două bastioane, „nordic” şi cel „sudic”, din Marea Neagră. De remarcat, nu atât în Marea Barenţ, cât în Marea Neagră, balanţa este înclinată în favoarea Rusiei, la toate capitolele, de la supremaţia aeriană la cea navală şi a sistemelor bazate la sol.

III. UE/BALCANII DE VEST. Reuniunea UE-Balcanii de Vest „de la Zagreb”.   

Reuniunea a deschis o nouă etapă, cea a mesajului direct, UE transmiţând ceea ce vrea de la statele din Balcanii de Vest/BV, la schimb cu ajutorul financiar generos. Astfel, fără să fie menţionat explicit obiectivul final, apartenenţa la UE, integrarea devine un proces cu verificarea continuă a gradului de implementare, nu ca până acum, cu progrese pe hârtie, dar cu regrese reale, în aşteptarea „saltului formal în club”. De asemenea, UE nu mai tolerează duplicitatea unor lideri din BV, care sunt alături de Rusia şi China, dar pe banii UE.

Relevantă este „Declaraţia de la Zagreb”, care redefineşte problema integrării statelor din Balcanii de Vest: UE cere fapte, nu vorbe şi realizări, nu promisiuni. Cu această declaraţie, UE „întoarce foaia”. Astfel, în aceasta se menţionează: 1) UE reafirmă perspectiva europeană a statelor din Balcanii de Vest, iar acestea îşi reafirmă această opţiune strategică, credibilitatea urmând să fie probată prin implementarea reformelor şi o comunicare publică clară; 2) UE îşi reafirmă sprijinul în contextul crizei coronavirus şi a efectelor economice ale acesteia. Astfel, UE oferă un pachet în valoare totală de 3,3 miliarde euro, aşteptând din partea statelor BV o reacţie adecvată; 3) pe fondul unei cooperări continue, ce depăşeşte pe cea pe care UE o are cu oricare alt partener, la sprijinul UE trebuie să se răspundă prin asumarea de către aceste state a valorilor europene, implementând reforme, şi prin aderarea acestora la regulile şi standardele europene; 4) statele BV trebuie să treacă la fapte, urmând să devină democraţii unde legea domneşte, care luptă împotriva corupţiei, a crimei organizate şi a migraţiei ilegale; 5) parteneriatul strategic înseamnă… parteneriat, UE cerând liderilor din BV să înceteze jocul la două capete şi să fie reali parteneri europeni. UE a transmis că jocul „între” al unor lideri din BV, aparent cu UE, dar, de fapt, cu Rusia şi China, trebuie să înceteze: jocul cu adversarul/competitorul strategic al UE pe banii europeni trebuie să fie oprit. Mesajul a fost direcţionat, în primul rând, spre Belgrad, aşa cum cel privind buna vecinătate a fost pentru Skopje, care, după modelul cunoscut (fosta parte ameninţă întregul) încurcă Sofia. Deşi pe un ton diplomatic, UE nu roagă, cere! De acum înainte, nu numai banii vor veni de la UE, ci şi „muzica”, adică întreaga paradigmă, de la comportamentul cerut liderilor din BV, la criteriile de analizare a situaţiei politice interne.  

Atât în implementarea reformelor interne, cât şi în orientările şi declaraţiile de politică externă, liderii acestor state vor trebui să ţină cont de UE: fără construirea unei democraţii şi economii funcţionale şi o orientare politică sincronă cu UE, nu se poate concepe integrarea reală în UE. Răbdarea UE s-a încheiat şi „micii Putini” din Balcanii de Vest trebuie să ţină seama de asta. Care sunt aceştia, ne spun nu numai declaraţiile antieuropene ale acestora, ci, fundamentat, raportul Freedom House: atât „suverana” conducere a Serbiei, cât şi cea declarat prooccidentală din Muntenegru au dus aceste state în starea de „regimuri nedemocratice”. Concret, în întreaga regiune avem asemenea manifestări nedemocratice, dar aceste regimuri, din Serbia şi Muntenegru, se remarcă prin regresul constant. UE cere „micilor Putini” nu o falsă recunoştinţă, ci încetarea duplicităţii, atât în plan intern, cât şi extern. Probabil, va urma o perioadă de reflecţia, după care fiecare va continua să facă ce ştie mai bine, adică ce a făcut şi până acum. Apoi, vor începe tensiunile, UE nemaiputând să-şi permite o „parodie balcanică” şi urmând să ia măsuri. Dar, până atunci, UE trebuie să facă ceva cu regimul nedemocratic din propria curte, cel din Ungaria.

IV. R.MOLDOVA. Curtea Constituţională rezistă presiunilor lui Igor Dodon.

Două evenimente au marcat viaţa politică, parte a reacţiei împotriva lui Igor Dodon, care, capturând întreaga putere, trecuse la implementarea planurilor sale pro Rusia. Mai întâi, Curtea Constituţională a luat decizia declarării acordului încheiat de guvernul Chicu cu Rusia ca fiind neconstituţional. Decizia a fost luată în condiţiile în care membrii acesteia au fost supuşi la presiuni de către putere. Apoi, tensiunile din interiorul Partidului Democrat/PDM au răbufnit, patru deputaţi plecând la gruparea Pro Moldova/PM (partea din PDM rămasă loială lui Plahotniuc), posibilitatea pierderii majorităţii de către alianţa dintre socialişti/PSRM şi democraţi/PDM devenind reală. Igor Dodon ameninţă cu alegeri parlamentare anticipate, supărat că nu a primit banii ruseşti, pentru care oferea Kremlinului o parte din suveranitatea RM.

Curtea Constituţională din RM a hotărât (07.05) că acordul negociat de guvernul lui Igor Dodon cu Rusia, privind un împrumut în valoare de 200 milioane euro, este neconstituţional. Decizia CC este una definitivă. Împrumutul urma să servească guvernului pentru a acoperi deficitul bugetar şi efectuarea de investiţii în infrastructură, cu scopul de a pregăti realegerea ca preşedinte a lui Dodon. Opoziţia a criticat acordul pentru că acesta reprezenta un pericol, mai ales pe termen lung, deoarece conţinea prevederi neclare, favoriza firmele ruseşti şi oferea posibilitatea ca RM să se îndatoreze, prin preluarea datoriilor firmelor private către băncile ruseşti.  

Decizia CC este cu atât mai remarcabilă, cu cât judecători săi au fost supuşi la multiple presiuni din partea regimului Dodon: 1) preşedintele şi socialiştii săi au prezentat CC ca fiind sub controlul unor forţe politice; 2) s-a încercat contestarea unor judecători la CSM, fără succes; 3) s-a încercat revocarea unor judecători, sub diverse pretexte; 4) judecătorii şi membrii ai familiilor acestora au fost supravegheaţi (elemente de poliţie politică ale regimul Dodon), fapt prezentat într-o declaraţie a acestora. Decizia CC este prima mare replică pe care o primeşte regimul Dodon de la capturarea puterii. CC a demonstrat că reprezintă ultima redută de apărare a intereselor fundamentale ale RM în faţa agentului unei puteri străine şi a partidului său, sprijinit fiind de o grupare de interese numită PDM. RM a putut avea CC ca ultimă salvare deoarece, în urma stabilirii unor criterii de probitate morală şi profesională de către ACUM, au avut acces în această instituţie un minimum de conştiinţe care pot să ţină ţara pe linia de plutire. Singurul compromis făcut de ACUM cu Dodon, promovarea omului Moscovei, Vladimir Ţurcan, a fost remediat chiar de judecătorii CC, care l-au revocat.

O a doua evoluţie este la fel de periculoasă pentru Dodon: procesul de dezintegrare al PDM s-a amplificat, patru deputaţi de-ai săi plecând la Pro Moldova, gruparea desprinsă, anterior, din PDM, a celor ce au rămas de partea lui Plahotniuc (Pro Moldova e condusă de finul acestuia, Adrian Candu). PDM a intrat într-o criză serioasă după întâlnirea secretă a liderilor democraţi cu cei socialiştii, la care s-a pus baza cooperării: împărţirea posturilor din administraţie şi a feudelor economice (controlului asupra afacerilor dubioase repuse în funcţiune după îndepărtarea de la putere a ACUM). PDM se împarte în două mari grupări, cei care caută sinecuri, legaţi fiind de administraţie, şi cei care caută câştiguri imediate din schemele economice, legaţi fiind de „business”. Aceştia din urmă sunt interesaţi să continue cooperarea actuală cu PSRM, în timp ce primii vor ca socialiştii să le ofere funcţii. Se pare că prima grupare s-a raliat în jurul lui Pavel Filip, iar a doua, a lui Eugeniu Nichiforciuc şi Vladimir Andronache, arbitru fiind Dumitru Diacov. Lupta se apropie de apogeu, putând urma şi mai multe dezertări. Prinzând curaj, Andrian Candu s-a proclamat salvator al ţării, făcând apel pentru formarea unui bloc al opoziţiei, căruia i s-a alăturat, imediat, Partidul Şor (creat de Plahotniuc, prin omul care a fost instrumentul principal în furtul miliardului, Ilan Şor).

În Parlament, coaliţia PSRM-PDM are, încă, majoritatea, dar aceasta este atât de fragilă încât pierderea ei apare ca destul de probabilă. În faţa acestui pericol, Igor Dodon a ameninţat cu alegeri anticipate, încurajat fiind de sondajele în care PSRM este în frunte. Odată pierdută majoritatea, guvernul Chicu ar putea pica imediat, iar controlul lui Dodon asupra ţării ar scădea, nemaiputând implementa ceea ce îi cere Rusia. UE a trimis, din nou, mesajul că banii europeni (cu excepţia celor trimişi, în regim de urgenţă pentru trecerea peste criza coronavirus) sunt condiţionaţi de implementarea reformelor, iar PSRM şi PDM nu le pot implementa pentru că asta ar însemna sinuciderea politică. Gruparea lui Dodon, PSRM/PDM, are nevoie de bani.  Oamenii lui Plahotniuc, Pro Moldova, s-a regrupat şi se erijează în opoziţia patriotică. Este o capcană pe care ACUM o va evita, cele două grupări putând coopera doar pentru a bloca acţiunile antinaţionale ale lui Igor Dodon[v].

V. Evoluţii de urmărit în săptămâna 11 - 17.05.2020. 

● UNGARIA/ROMÂNIA. Runda „vor să dea Ardealul la unguri” s-a încheiat la fel de rapid cum a apărut, fiind rezolvată de Viktor Orban, care şi-a dat arama pe faţă, publicând ceea ce subordonaţii săi negau că ar visa: o hartă a imperiului Austro-ungar, cu graniţele „Ungariei mari” (care, de fapt, nu a existat niciodată în epoca modernă, fiind doar o parte a imperiului, nu o entitate statală distinctă). Reacţiile Croaţiei şi Slovaciei au fost de ajuns pentru ca Bucureştiul să considere că avem un neechivoc „QED”. De menţionat, Ungaria lui Viktor Orban nu mai figurează ca stat democratic (în raportul Freedom House). Aşa că maghiarii din Ungaria ar trebui să fie atenţi la faptul că, spre deosebire de românii şi maghiarii din România, nu au trăit, de fapt, decât foarte puţin într-o Ungarie democratică (doar perioada dintre 1989 şi uzurparea puterii de către Viktor Orban), pe când România a avut mereu, cu bune şi cu rele, o democraţie, şi pe vremea monarhiei constituţionale, dar şi după căderea comunismului. Pentru noi, există o singură sarcină, pe lângă cea a construirii unei democraţii funcţionale şi prospere pentru toţi cetăţenii: să îi ajutăm, prin toate mijloacele democratice şi cu toată bună credinţă, pe maghiarii din România, pentru ca aceştia să nu fie puşi în situaţia să aleagă „sau cu România, sau cu Ungaria”, aşa cum vrea Viktor Orban, în locul firescului „în România şi aproape de Ungaria”. Restul este o problemă uriaşă a UE: un regim nedemocratic în Ungaria, fapt care va aduce instabilitate politică internă şi externă. Evoluţiile politice post-coronavirus din UE vor fi marcate de atitudinea faţă de regimul Viktor Orban, „dictatura din interiorul UE”.

● SUA/CHINA. Tensiunile politice se amplifică, marcate, în principal, de acuzarea conducerii Chinei de către Casa Albă pentru faptul că este vinovată de ascunderea începerii epidemiei coronavirus. UE, dependentă de piaţa chineză, este mai flexibilă, acceptând modificarea raportului său privind critici la acţiunile Chinei, în urma presiunilor diplomatice, şi acceptând cenzurarea mesajului ambasadorilor săi publicat în presa chineză. Deşi Casa Albă se concentrează asupra unei probleme minore, greu de demonstrat (originea virusului este laboratorul sau piaţa), acuza principală, că liderii chinezi au ascuns intenţionat informaţii esenţiale despre epidemie săptămâni la rând, se probează. Fermitatea cu care SUA acuză China şi duritatea cu care aceasta răspunde nu sunt decât valul care deschide, cu adevărat, un nou război rece, cu rădăcini adânci economice, politice şi militare. Aceasta va fi tendinţa majoră care va defini deceniul acesta, cu efecte şi asupra UE, respectiv a noastră. Pentru moment, să urmărim cum se desfăşoară „deschiderea”, SUA având toate argumentele ca să acuze China pentru pandemie şi neezitând să o facă.    

● UE/NATO. Urmează reuniunea miniştrilor apărării din UE, cu participarea secretarului general NATO, problemele privind apărarea europeană urmând să reapară, marcate de propunerile franceze şi ponderate de cele germane. Cu excepţia Franţei, toţi europenii, mai ales, cei din Est, sunt pentru „NATO first” în apărarea Europei. Principalul liant între NATO şi UE este Germania, dar tocmai în acest stat, social-democraţii readuc pe tapet problema armamentului nuclear tactic american dislocat pe teritoriul german. Problema a plecat de la înlocuitorul avioanelor Tornado, MAp german alegând un avion american, F 18, fapt determinat de cerinţa operaţională ca acesta să poată transporta bombe nucleare (în cadrul NATO, Germania participă la răspunsul nuclear al Alianţei, avioanele sale exersând transportarea la ţintă a bombele nucleare, dislocate, în prezent, pe teritoriul german).  Interesant, majoritatea experţilor germani au intervenit în favoarea menţinerii armamentului nuclear american pe teritoriul german.

● „RUSOFOBIA”. În această săptămână, în Germania, au fost făcute publice informaţii despre atacul cibernetic din 2015 asupra Parlamentului german, iar Procuratura germană a emis un mandat de arestare pe numele unui hacker rus cunoscut că lucrează pentru GRU. Foarte grav, a fost atacată şi căsuţa de e-mail a biroului cancelarului Angela Merkel, de unde au fost furate e-mail-uri din perioada 2013-2015. Chiar dacă germanii vor fi discreţi, conform strategiei de cooperare cu Rusia, asta nu înseamnă că relaţiile germano-ruse nu vor avea de suferit, Berlinul fiind obligat să observe că Moscova îl priveşte ca pe un adversar. Dat fiind faptul că şirul acţiunilor ilegale ale Kremlinului continuă, le vom rezuma sub acest nume, „rusofobia”, sub care Moscova reacţionează ori de câte ori apar noi informaţii şi dovezi despre acţiunile sale ilegale. Problema Kremlinului este aceea că se teme de ziua în care majoritatea ruşilor vor suferi de „rusofobie”, respectiv că se vor sătura de actele ilegale interne ale acestuia.