MAS - RAPORT SĂPTĂMÂNAL (04.03 – 10.03. 2019)

I. SUA. Evaluarea situaţiei militare din Europa.

II. REPUBLICA MOLDOVA. Găgăuzia doreşte modificarea Constituţiei.

III. RUSIA-BULGARIA. Vizita premierului Dmitri Medvedev în Bulgaria.

IV. UNIUNEA EUROPEANĂ. Mesajul european al lui Emmanuel Macron.

V. Evoluţii de urmărit în săptămâna 11 – 17.03.2019.  

I. SUA. Evaluarea situaţiei militare din Europa.

Gl. Curtis Scaparrotti (05.03), SACEUR (Supreme Allied Commander Europe) şi comandant USEUCOM (United States European Command), a prezentat, în faţa comisiei specializate a Congresului SUA, situaţia militară din Europa[1], o imagine asumată la nivel înalt asupra ameninţării, raportului de forţe, precum şi a măsurilor care au fost luate şi a celor care ar trebui luate în Europa. Generalul american a informat că, în conformitate cu Strategia de Securitate Naţională 2017 şi Strategia de Securitate Militară 2018, SUA au luat măsurile necesare în Europa consolidând apărarea aliaţilor lor, în primul rând, prin Iniţiativa Europeană de Descurajare. Misiunea forţelor armate americane în Europa este „descurajarea Rusiei”, ameninţarea principală la securitatea euro-atlantică fiind „o Rusiei revizionistă”.

Paşii făcuţi de Rusia (ocuparea Crimeei, agresiunea militară împotriva Ucrainei amplificată de incidentele recente, respectiv limitarea libertăţii de navigaţie în Marea Azov, acţiuni ostile la adresa statelor occidentale, de la interferenţa în alegeri la atacuri cibernetice, precum şi încălcarea INF, demonstrează voinţa Moscovei de a viola legile internaţionale şi tratatele în vigoare pentru a îşi exercita influenţa negativă. Concluzia este una transatlantică: „Rusia ameninţă interesele vitale ale SUA privind păstrarea unei Europe unite, libere şi în pace”.

Strategia Rusiei, „competitorul strategic”, de subminare a Vestului şi de control a statelor din vecinătatea sa a fost implementată prin consolidarea sa militară, inclusiv în domeniul nuclear. Modernizarea forţelor nucleare ruse, inclusiv a rachetelor cu rază medie de acţiune, încălcând INF, şi a celor substrategice, precum şi „ocolirea” actualelor acorduri prin dezvoltarea de sisteme de arme noi, armele hipersonice, sunt elementele de bază, dincolo de modernizarea forţelor convenţionale şi implementarea elementelor hibride şi cibernetice. Ca răspuns la această ameninţare, EUCOM îşi adaptează dispozitivul şi capacităţile, inclusiv forţele nucleare de descurajare. Cel mai periculos lucru este faptul că Rusia consideră că escaladarea spre utilizarea armamentului nuclear îi oferă un avantaj. Au fost menţionate sistemele A2AD şi capacităţile EW dezvoltate de Rusia. Cât despre aria de operaţii, Rusia este oriunde, de la Arctica şi Atlanticul de Nord la Mediterana de Est, de remarcat fiind activitatea submarinelor sale.  

Rusia a căutat să destabilizeze Ucraina, neimplementând Acordurile de la Minsk şi continuând agresiunea, de această dată, pe mare. Ea continuă să preseze Georgia şi joacă un rol negativ în Balcani. Balticii şi Polonia au fost menţionaţi ca fiind ameninţaţi şi căutând să îşi dezvolte capacităţile de apărare, dincolo de măsurile NATO de ajutorare. Turcia, Israelul, terorismul au fost alte domenii prezentate. În acest context, s-a afirmat că SUA consideră achiziţionarea de către Turcia a rachetelor antiaeriene S 400 ca fiind incompatibilă cu achiziţionarea avioanelor F 35.

A fost menţionat faptul că aliaţii NATO ai SUA sprijină retragerea din INF ca răspuns la încălcarea acestuia de către Rusia, dar nu se ştie, acum, care va fi răspunsul occidental (cum se va răspunde la SSC8). A fost remarcat faptul că, deşi SUA menţin superioritate globală militară, capacităţile militare ruse caută să reducă acest avantaj prin limitarea libertăţii de acţiune în anumite domenii şi astfel, a capacităţii de contracarare a unei agresiuni ruse.

A fost menţionat răspunsul american în cadrul prezenţei militare avansate coordonată în cadrul NATO constând în creşterea prezenţei militare în statele din prima linie, dar şi creşterea contribuţiei aliaţilor, inclusiv iniţiativele „4-30” şi VJTF. Important, a fost menţionată valabilitatea Articolul 5. Gl. Curtis Scaparrotti a declarat că „s-au făcut paşi semnificativi în adaptarea dispozitivului nostru militar din Europa pentru a răspunde acestor ameninţări”, dar că nu se simte confortabil cu nivelul de descurajare pe care îl asigură forţele militare americane dislocate în Europa.

La cele patru distrugătoare Aegis BMD de la Rota ar urma să se mai adauge încă două distrugătoare, probabil, cu alte misiuni: „am cerut încă două distrugătoare pentru EUCOM” deoarece „este nevoie de capacităţi militare mai mari, date fiind modernizarea şi dezvoltarea flotelor ruse din Europa”. De asemenea, au fost cerute capacităţi de luptă antisubmarin. De remarcat, deşi trezeşte reacţia negativă a Rusiei, prezenţa americană în Marea Neagră se va amplifica: „Lor nu le place prezenţa noastră în Marea Neagră. Acestea sunt ape internaţionale şi noi trebuie să navigăm şi să zburăm acolo”. A fost remarcat ajutorul militar acordat Ucrainei, inclusiv rachetele antitanc Javeline, precum şi continuarea acestuia. SUA au în vedere trimiterea de ajutor militar letal Ucrainei în vederea sprijinirii acesteia în respingerea unei agresiuni navale ruse.

Gl. Curtis Scaparrotti a rezumat poziţia militară a NATO, respectiv cea americană din Europa, într-un moment critic, înainte de retragerea SUA din INF. Nu sunt multe de comentat: aceasta este poziţia americană, comună cu cea a statelor NATO, asupra situaţiei actuale din Europa şi în baza acestei evaluări beneficiem de ajutorul militar american care ne asigură securitatea.

Pentru noi, este importantă referirea făcută la Marea Neagră, o prezenţă americană, respectiv NATO fiind, în viziunea României şi a Ucrainei, un factor important în asigurarea descurajării. Din alte surse, un oficial american, s-a aflat că SUA vor ajuta statele NATO din regiune în modernizarea sistemului de supraveghere maritimă. Va fi de ajuns pentru ca Rusia să considere că agresiunea din Ucraina trebuie să înceteze? Obişnuiţi cu o pace ce durează de aproape 75 de ani, ne este greu de imaginat amploarea suferinţei de acolo. Cu aceste elemente de descurajare şi cu un Kremlin care îşi va atinge limitele, preferând să se oprească în Ucraina, să sperăm că vom avea, în continuare, aceea pace pe care o dorim cu toţii, sub scutul NATO care este, în mare parte, american. Totuşi, operaţionalizarea unor capacităţi militare naţionale ar fi de dorit, mai ales că Administraţia Trump solicită o contribuţie financiară din ce în ce mai mare pentru asigurarea prezenţei sale militare, pentru viitorul apropiat, doar de la cei mai bogaţi.

O reacţie imediată a venit din partea Turciei, care a reamintit că nu va renunţa la contractul de achiziţionare a sistemelor S 400. Probabil, dezbaterea va continua, dar rezultatul este previzibil: Turcia nu va primi avioanele F 35. Ankara ştie acest lucru, decizia de achiziţionare a S 400 fiind un act politic asumat, explicabil prin evoluţia, dar şi perspectivă relaţiilor sale politice cu Vestul, în ansamblu, şi, în special, cu SUA. Probabil, ambele părţi au decis deja.

II. REPUBLICA MOLDOVA. Găgăuzia doreşte modificarea Constituţiei.

Adunarea Populară din Găgăuzia urmează să propună introducerea în Constituţia Republicii Moldova a unui punct care prevede ieşirea Găgăuziei din componenţa Republicii Moldova, în cazul în care aceasta şi-ar pierde independenţa. Proiectul de modificare a Constituţiei, publicat (05.03) pe site-ul Adunării Populare din Găgăuzia, ar fi în curs de elaborare. În document este introdusă fraza „în caz de schimbare a statutului Republicii Moldova ca stat independent, poporul Găgăuziei are dreptul la autodeterminare externă”.

Aparent neimportantă, acţiunea reprezintă relansarea[2] unui proces periculos promovat de separatiştii din Găgăuzia, la îndemnul, foarte probabil, al Rusiei. Ameninţarea că această regiune autonomă şi-ar revendica independenţa în cazul în care RM şi-ar pierde independenţa reprezintă un avertisment permanentă la adresa autorităţilor centrale deoarece „pierderea independenţei RM” se referea la unirea cu România. Găgăuzia, puternic pro-rusă, cu o conducere care are aceleaşi relaţii strânse cu Moscova ca şi Igor Dodon, este folosită, ca întotdeauna, pentru a creşte presiunea asupra conducerii centrale, demers cu atât mai periculos cu cât el are loc în situaţia de blocaj politic generat de rezultatul alegerilor parlamentare.

Prin această cerere, cu şanse reduse de a fi votată în Parlamentul RM, se caută ca Găgăuzia să capete puterea unei a treia entităţi în situaţia în care RM ar fi în pericol de a-şi pierde independenţa, de fapt, de a dispărea ca stat. Astfel, RM ar deveni doar o entitate într-o ecuaţie cu alte două entităţi, alături de separatista Transnistrie apărând şi autonoma Găgăuzia. Mai mult, posibilitatea de a dispărea ca stat nu este numai cea a unirii cu România, dar şi cea în care RM şi Transnistria ar fi „reunite” într-un nou stat, aşa cum se încearcă în noul plan Kozak distribuit, de această dată, chiar de preşedintele RM, Igor Dodon. 

Acţiunea nu este decât una din presiunile multiple care se exercită, în acest moment, la Chişinău, principalii jucători fiind „liderul suprem”, Vlad Plahotniuc, şi Rusia. Vlad Plahotniuc a permis validarea mandatelor deputaţilor. Astfel, aparenţa legalităţii a fost păstrată. Însă, reclamaţiile făcute privind ilegalităţile de la vot, multe venite din partea ACUM, nu au fost acceptate. Curtea Constituţională a confirmat (09.03) rezultatul alegerilor parlamentare.

ACUM a continuat să refuze formarea unei alianţe cu PDM, un Vlad Plahotniuc înfuriat acuzând această alianţă că prin această acţiune loveşte în interesele ţării de a avea un guvern. Mai mult, a crescut presiunea prin decizia de mărirea a pensiilor de la 01.04. Astfel, se creează perspectiva ca la eventualele alegeri anticipate, PD să ia o parte din voturile ACUM, acuzat de interese meschine, în faţa interesului naţional pe care îl întruchipează ... Vlad Plahotniuc. În condiţiile în care se pare că socialiştii lui Igor Dodon au primit ordin de la Moscova să nu facă alianţă cu PDM, lui Vlad Plahotniuc nu îi mai rămâne decât să caute să obţină cei 11 deputaţi de care are nevoie prin „mijloace specifice” de la ACUM, respectiv PSRM. Problema este păstrarea aparenţei de legalitate. Dacă nu găseşte o soluţie, Vlad Plahotniuc pregăteşte alegeri anticipate. Timpul trece, bani nu sunt, singura speranţă fiind UE, iar Vlad Plahotniuc trebuie să ia o decizie. Între timp, Rusia îşi pregăteşte replica. Propunerea Găgăuziei nu este decât o parte a acesteia.

III. RUSIA. Vizita premierului Medvedev în Bulgaria.

Vizita prim ministrului rus, Dmitri Medvedev, în Bulgaria (04.03) s-a înscris în încercările de relansare a legăturilor economice, ambele state fiind interesate de acest lucru. Deşi a fost evidenţiată importanţa acestora, concluzia a fost spusă de premierul Boris Borisov: „din păcate, relaţiile economice şi comerciale sunt destul de complicate, deşi Rusia rămâne unul dintre principalii parteneri comerciali ai Bulgariei”. Sancţiunile europene asupra Rusiei au avut un impact major asupra schimburilor comerciale, care au scăzut de la 5 miliarde de dolari la doar 3 miliarde.

Există un trend de reluare a legăturilor economice la nivel guvernamental, comisia economică interguvernamentală reunindu-se în octombrie pentru prima dată după trei ani, dar concret nu s-a realizat mai nimic. Chiar această vizită nu s-a remarcat decât prin promisiuni şi declaraţii de intenţie, dar de semnat nu s-a semnat decât un protocol de cooperare în domeniul turismului. Bun şi acesta, având în vedere importanţa acestui sector pentru Bulgaria, ca şi numărul mare de turişti ruşi ce vin în Bulgaria.

În domeniul cooperării energetice, s-a făcut referire la legarea Bulgariei la TurkStream, dar, având în vedere experienţa avută cu South Stream, Rusia cere garanţii că povestea nu se va mai repeta: „vrem garanţii serioase din partea Comisiei Europene că acest proiect nu se va prăbuşi şi nu va mai întâmpina obstacole”. Bulgaria este îngrijorată de faptul că îşi va pierde statutul de ţară de tranzit a gazului pentru Turcia după ce TurkStream va deveni operaţional, negăsindu-şi locul în viitoarele proiecte energetice.

La fel şi în privinţa centralei nucleare de la Belene. Rusia este gata să se implice, dar, din nou, acesta este un proiect energetic „pe teritoriul UE”. În privinţa Belene, premierul bulgar a menţionat generozitatea Rusiei care, după ce a câştigat la Curtea de Arbitraj Internaţional, a primit 1,2 miliarde euro pentru cele două reactoare 3+ construite, renunţând, însă, la dobândă. Bulgaria încearcă să mişte problema Belene din loc, dar ajutorul rus nu va veni necondiţionat, aşa cum se speră.

Deşi Bulgaria nu vrea să fie privită ca un „cal troian al Rusiei în NATO”, premierul bulgar a menţionat teama de o nouă cursă a înarmărilor (o idee dragă Rusiei, care a început-o!) şi faptul că Bulgaria vrea ca Marea Neagră să fie pentru turişti, nu pentru militari. Declaraţia de fidelitate a fost explicită: „Sunt forţe care sunt împotriva prezenţei voastre, care vor să alegem între NATO şi Rusia. Dar noi am spus clar că Bulgaria este un membru NATO şi un bun partener al Rusiei. Şi vrem ca Marea Neagră să rămână o mare a turismului şi prieteniei. Această mare este prea mică pentru nave de luptă. Chemăm Rusia şi colegii din NATO pentru a iniţia discuţii”. S-a menţionat şi faptul că, „avem nevoie să menţinem capacitatea de zbor a avioanelor noastre de luptă pe care le-am cumpărat din Rusia, cel puţin pentru următorii câţiva ani, până cumpărăm avioane noi”.

Rusia caută să relanseze relaţiile economice cu europenii, fie şi cu cei mai puţin importanţi dintre ei. Astfel, premierul rus a vizitat nu numai Bulgaria, dar şi Luxemburgul, micuţa „mare bancă a Europei”. Având în vedere legăturile istorice şi culturale, dar şi prezenţa investiţională rusă solidă în Bulgaria (un deputat rus vorbea de faptul că „avem jumătate din Bulgaria”), această ţară ar părea locul ideal, mai ales că şi influenţa politică rusă este însemnată. Şi totuşi, o Bulgarie ezitantă nu poate să mişte lucrurile din loc, în loc să fie o punte de legătură exemplară, ajungând în situaţia de „a fi căzut la mijloc”. Proiectele economice ruso-bulgare nu au şanse să se relanseze până când relaţiile politice ruso-europene nu revin la un nivel care să permită ridicarea sancţiunilor.

Deschiderea faţă de Rusia din poziţia de membru NATO nu are, nici ea, şanse să se materializeze. Diferenţele dintre Rusia şi SUA sunt prea mari pentru ca apelul Bulgariei să fie auzit, poziţia bulgară fiind interpretată exact aşa cum ea nu vrea să fie privită. Nu este cazul unui „cal troian”, dar atunci când diferenţele sunt mari, trebuie să alegi, ezitările fiind păguboase.

Poate cea mai tristă lecţie învăţată din experienţa bulgară este aceea că atunci când ai probleme politice serioase (după ce nu ai avut, de fapt, nici o revoluţie în 1989, în sensul unei reale schimbări a elitei care deţine puterea, nici nu ai terminat tranziţia spre democraţie funcţională, stat de drept şi economie de piaţă) nu este bine să încerci să joci cu Rusia. Atât influenţa politică rusă, cât şi cea economică (Rusia vine cu propriul său mod de a face afaceri) nu sunt benefice pentru evoluţia politică şi economică internă, dar şi pentru politica externă.

Pentru Rusia, problema este şi mai complicată: nu s-a găsit o alternativă la Vest şi sancţiunile încep să îşi facă efectul. Aşa se explică importanţa dată Luxemburgului, locul prin care curg banii. Dar şi aici lucrurile nu mai merg: atunci când cei mari din Vest percep o ameninţare reală pentru societăţile lor, iar identificarea Rusiei ca fiind o asemenea ameninţare este un fapt, aceştia se raliază şi au o poziţie comună. Are şi Vestul slăbiciunile sale, ultimul scandal financiar fiind elocvent, dar încet, chiar împotriva voinţei unor occidentali, cercul se strânge în jurul Rusiei. Ultimul scandal financiar privind spălarea de bani ruseşti prezintă toate ingredientele: caracterul mafiot - spălarea a sute de milioane de dolari, bani negrii sifonaţi din economia rusă; conexiune cu Kremlinul – implicarea unui apropiat al preşedintelui Putin; ilegalitatea la cel mai înalt nivel – este implicată una dintre cele mai mari bănci din Rusia, condusă de un armean „pro-occidental”, banii fiind transferaţi în conturi deschise pe numele unor nevinovaţi şi săraci … ţărani din Armenia; veriga lacomă occidentală: complicitatea unor importante bănci occidentale.

Aceasta este adevărata cursă, nu cea a înarmărilor, ci cea a Rusiei de a ieşi din izolare economică şi politică. Bulgaria, la rândul ei, are propria cursă pe care nu o poate evita doar prin consolidarea relaţiilor economice cu Rusia: construirea statului de tip occidental (democraţie funcţională) sau eşecul. 

IV. UNIUNEA EUROPEANĂ. Mesajul european al lui Emmanuel Macron.

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a transmis (04.03) un mesaj tuturor naţiunilor europene privind „Renaşterea Europei”, în perspectiva alegerilor europene din mai. El a prezentat acest vot ca fiind decisiv şi a avertizat că Europa este în pericol, chemând pentru reforme fundamentale ale UE: „în câteva săptămâni, alegerile europene vor fi decisive pentru viitorul continentului nostru”. Macron a transmis un avertisment privind naţionalismul: „naţionalismul nu oferă nimic. El este doar un proiect de respingere”.

Măsurile sunt destinate să îi protejeze pe cetăţenii europeni, impulsionând UE în faţa competiţiei globale. Propunerile includ crearea unei agenţii europene de protejare a democraţiilor care să asigure experţi ce vor apăra electoratul de manipulări şi o interzicere a finanţării partidelor politice de către puteri străine.  Macron a sugerat revizuirea sistemului Schengen şi crearea unei poliţii de frontieră comune şi a unui oficiu european de acordare a azilului.

Acesta a insistat pentru o „Europă care protejează” şi a încercat să convingă votanţii europeni cu un plan orientat spre reformarea Europei în toate domeniile (comerţ, competiţie, politicile climatice şi cele digitale). El a cerut o interzicere a companiilor care ameninţă interesele strategice ale Europei şi a chemat pentru o politică „Europa first”.

Macron a propus instituţiilor europene şi statelor să organizeze o „Conferinţă pentru Europa” până la sfârşitul acestui an. Obiectivul ar fi propunerea de schimbări la proiectele politice ale UE, inclusiv revizuirea tratatelor: „în această Europă, popoarele vor prelua din nou controlul. În această Europă, sunt sigur că Marea Britanie îşi va regăsi locul”.

Mesajul lui Macron, transmis în toate limbile europene (helas! câţi l-au citit?), reprezintă o serie de măsuri liberale şi franceze în faţa provocărilor actuale, mai ales ca răspuns la avansul periculos al naţionaliştilor şi populiştilor, care ameninţă să câştige un număr mare de voturi în viitorul Parlament European.

Reacţiile au fost pe întreg palierul, important fiind faptul că acesta a lansat o dezbatere la nivel european: unele au reproşat banalitatea afirmaţiilor (reinventarea roţii), unele centralismul (mai ales, germanii), iar altele liberalismul (socialiştii francezi: acum propune salariul minim la nivel european, dar ce a făcut în Franţa!).

Indiscutabil, mesajul lui Macron are meritul de a identifica problemele şi de  a propune unele soluţii, acceptând dezbaterea în vederea găsirii de soluţii. Este dificil de crezut că vom avea o Europă care va fi preluată din nou de către popoare, tocmai aceasta fiind problema: elitele naţionale sunt cele care conduc (unele chiar manipulează electoratul la nivelul cel mai brutal posibil, inventând realităţi efemere) şi tot ele sunt cele care îşi negociază interesele cu Bruxelles-ul. Aceasta este tensiunea esenţială din Europa, dincolo de aspectele geografice, istorice şi culturale, cea dintre elitele naţionale, care vor să conducă independent de Bruxelles şi elita europeană, mai puţin coruptă, dar şi mai îndepărtată de naţiuni. Aşa se explică şi faptul că detractori remarcabili ai Bruxelles-ului ca Viktor Orban au acceptat acest mesaj, logica fiind „negociem orice, de la viitorul Europei până la viitorul statelor noastre, dar nu negociem viitorul nostru şi baza acestuia, un mod de viaţă, în parte, unul ilegal”.

Macron a atins toate provocările la adresa UE, inclusiv migraţia, dar soluţiile propuse sunt departe de a întruni majoritatea, dat fiind specificul acestora: sunt franţuzeşti, nu europene. European va fi acel numitor comun acceptat de toţi.

Macron ştie, de fapt, acest lucru, mesajul său având un caracter mobilizator … şi atât. Marii Europei (Franţa, Germania, Marea Britanie?, nordicii, Italia, Spania, Polonia, chiar cu tot Vişegradul, dacă se pun de acord între ei) vor găsi un numitor comun, acceptând forţele politice actuale, de la conservatorismul polonez la populismul italian (în măsura în care se poate susţine economic), celor mici rămânându-le doar să accepte, alăturându-se uneia dintre grupări. Tradiţional, noi am mers cu cei mari, dar acum nimic nu mai este sigur. Oricum, cei din Est au două argumente: nu atât elita, cât „talpa productivă a ţării” este deja europeană, iar elita, oricum ar fi ea, nu este dispusă să divorţeze de UE neştiind ce o aşteaptă în necunoscutul neeuropean. Aşa că, dincolo de toate grijile, să nu ne aşteptăm la ceea ce e mai rău, pentru că acesta nu va veni prea curând.    

V. Evoluţii de urmărit în săptămâna 11 – 17.03.2019. 

Serbia – Kosovo. Mesajul reprezentantului american, David Hale, către Belgrad şi Pristina a fost fără echivoc: încetaţi provocările şi reluaţi dialogul. Hale a cerut insistent Pristinei să renunţe la taxele vamale. Probabil, Pristina va ceda şi vom avea un nou început (după ce Belgradul îi acceptă noua candidatură la Interpol?). Vucici a transmis un răspuns la fel de clar: Serbia este dispusă la un compromis, dar nu la cedări unilaterale, urmând să rămână şi ea cu ceva din aceste aranjamente (foarte probabil, sârbii de la nord de Ibar cu tot cu teritoriu). Pristina nu e dispusă la aşa ceva, mai ales clanurile apropiate prim ministrului, dovada fiind încercarea de stabilire a unui eşafodaj legislativ care să nu permită schimbarea frontierei. Ar fi bine ca, măcar în ceasul al doisprezecelea, să avem discuţii care să  ducă la o înţelegere ce ar permite atât Serbiei, cât şi Kosovo să întoarcă spatele trecutului, iar Balcanii de Vest să scape de o sursă majoră de instabilitate.

Ungaria. Soarta partidului lui Viktor Orban în cadrul PPE, popularii europeni, urmează să fie decisă în curând. Principalele partide europene au ajuns la limita răbdării cu Orban. Ultimatumul trimis acestuia, să îşi ceară scuze pentru ultimele acţiuni, a fost respins cu fermitate, dar Orban a transmis şi semnale că ar fi dispus la un compromis. Chiar şi afişele cu Junker vor fi date jos … cu o întârziere de o săptămână. În acelaşi timp, Orban ar căuta un dialog cu conservatorii polonezi, dar, probabil, aceasta este doar o diversiune: Orban nu va da „vrabia germană” pe cea de „pe gardul polonez”. Având în vedere proximitatea alegerilor europene, Orban are un atuu puternic, cel mai probabil fiind un compromis care va prelungi, nu rezolva, problema. Fireşte, problema ar fi rezolvată dacă Orban şi-ar pondera politica sa, dar nu este ea chiar esenţa regimului său şi a succesului de care s-a bucurat? 

Marea Britanie.  Vom avea un nou vot în Parlament (12.03), după ce Teresa May nu a obţinut mai nimic de la Bruxelles (fireşte, nu poate fi vorba despre o renegociere a acordului). Probabil, în pofida apelurilor Teresei May, „acordul ei” nu va trece de Parlament, urmând ca să se aprobe, foarte probabil, amânarea Brexit-ului. Să vedem, poate şantajul Teresei May dă roade, în sfârşit, deşi forţa principală care decide sunt conservatorii, adepţii unei desprinderi totale a Marii Britanii de UE. Oricum, o amânare deschide noi perspective, inclusiv aceea a rediscutării plecării Marii Britanii din UE.

Ucraina. Campania electorală este în plină desfăşurare, iar Petro Poroşenko mai are de muncit pentru a fi sigur că intră în turul doi. Nici măsurile privind îndepărtarea rapidă a celor acuzaţi de acte de corupţie, nici anunţul privind dispozitivul militar rus (aşa este, Rusia şi-a definitivat dispozitivul pe cele trei direcţii principale, dar de ce anunţă Kievul asta acum, când Vestul este dezamăgit de ce face politicul său … împotriva luptei anti-corupţie) nu îl vor ajuta, credibilitatea sa fiind scăzută. Doar ceva bani aruncaţi populaţiei (subvenţii, amânarea scumpirilor, promisiuni de creştere a pensiilor) şi alte măsuri populiste pot avea efect imediat şi asta şi face. În rest, vom avea parte de noi dezvăluiri privind ce se ştie bine: cât de coruptă este elita politică ucraineană.

Siria. Turcia a început patrularea în Idlib, în încercarea de a demonstra că regiunea se află sub control. Va reuşi să mulţumească Rusia? Greu de crezut, deoarece jihadiştii sunt acolo şi nu dau nici un semn că ar fi dispuşi la un compromis. Şi este dispus Bashar la compromis, după ce iranienii şi ruşii i-au recucerit ţara? Cât despre înţelegerea dintre Rusia şi Israel de retragere a tuturor forţelor străine din Siria, nici una dintre ele nu are capacitatea şi nici interesul de a contribui la acest lucru (Iranul este vital pentru Rusia, iar SUA pentru Israel). Nici cu zona de securitate dintre Turcia şi kurzi lucrurile nu sunt nici pe departe clare. Sigur este faptul că relaţiile dintre SUA şi Turcia vor cunoaşte o degradare ca urmare a achiziţionării de către Turcia a rachetelor ruse S 400.