MAS - RAPORT SĂPTĂMÂNAL (02 – 08.12.2019)

I. NATO. Reuniunea liderilor statelor NATO de la Londra.

Întâlnirea aniversară NATO de la Londra (03 - 04.12) şi-a atins, mai mult decât era de aşteptat, scopul, oferind un răspuns unitar şi depăşind diferenţe ce păreau insurmontabile, deoarece toţi membrii, chiar şi „disidenţii”, ştiu că în afara NATO nu există decât incertitudini. Diferenţele au fost vizibile, mai ales în declaraţiile unor lideri, anterior, în timpul şi după întâlnire. Important, preşedintele Donald Trump, deşi a menţinut atitudinea financiar tranzacţională, şi-a exprimat încrederea în Alianţă. Declaraţia de la Londra a oferit un răspuns problemelor momentului, iar poziţiile contrare s-au estompat, deşi ele au rămas o ameninţare la adresa unităţii şi principiilor Alianţei. Pentru înţelegerea deciziilor luate la întâlnire, relevantă este Declaraţia de la Londra (scripta manent), dar şi declaraţiile liderilor, care au relevat problemele existente (deşi „verba volant”, ele exprimă poziţii constante).

Declaraţia de la Londra reafirmă principiile de bază şi prezintă deciziile luate: Întâlnirea a celebrat 70 de ani împliniţi de „cea mai puternică şi de succes Alianţă din istorie”. NATO „garantează securitatea teritoriului şi a cetăţenilor” statelor membre, libertatea şi valorile, incluzând democraţia, libertatea individuală, drepturile omului şi domnia legii. Solidaritatea, unitatea şi coeziunea rămân principiile de bază ale Alianţei. NATO rămâne fundamentul apărării colective a membrilor săi şi forul de bază în care se conduc consultări şi se iau decizii privind securitatea. Se reafirmă legătura transatlantică, aderenţa la Carta Naţiunilor Unite şi „angajamentul solemn” din Articolul 5 conform căruia un atac împotriva unuia este un atac împotriva tuturor.

Se dă un răspuns problemei cheltuielilor militare: aliaţii sunt hotărâţi să împartă costurile şi responsabilităţile „securităţii indivizibile” prin creşterea finanţării apărării la 2% din PIB (din care, 20% pentru echipare). Alianţa constată că este confruntată cu ameninţări din toate direcţiile: „Acţiunile agresive ale Rusiei constituie o ameninţare la adresa securităţii euro-atlantice; terorismul, în toate formele sale rămâne o ameninţare permanentă pentru toţi. Actori statali şi non-statali testează ordinea internaţională (rules-based!). Instabilitatea de dincolo de frontiere contribuie la migraţia ilegală. Ne confruntăm cu ameninţări cibernetice şi hibride”.

Reafirmându-se caracterul defensiv al NATO, se menţionează eforturile făcute pentru creşterea nivelului de pregătire şi a capacităţii de reacţie a forţelor sale. Alianţa va continua lupta împotriva terorismului şi va continua să răspundă într-un mod calibrat şi responsabil la dislocarea de către Rusia a noilor rachete cu rază intermediară care a dus la încetarea INF şi constituie un „risc semnificativ la adresa securităţii euro-atlantice”. Se remarcă menţinerea descurajării printr-o combinaţie echilibrată de capacităţi nucleare, convenţionale şi de apărare antirachetă. Se reafirmă angajamentul pentru controlul armamentelor, dezarmare şi non-proliferare. NATO rămâne deschis spre dialog şi o relaţie constructivă cu Rusia, atunci când acţiunile Rusiei fac posibil acest lucru. Se reafirmă sprijinul pentru misiunile Alianţei şi „politica uşilor deschise”. NATO a declarat „spaţiul” ca fiind al cincilea domeniu operaţional.

Se reafirmă: necesitatea menţinerii superiorităţii tehnologice şi a respectării valorilor şi a normelor; creşterea rezilienţei societăţii, în ansamblu, a infrastructurii critice şi a securităţii energetice; securitatea comunicaţiilor, inclusiv 5G şi cea cyber. Alianţa identifică influenţa crescândă a Chinei, remarcând că acest fapt prezintă atât oportunităţi, cât şi provocări. Având în vedere mediul de securitate în evoluţie, se propune un proces de reflecţie în vederea consolidării dimensiunii politice a NATO, incluzând consultări.

Cel mai important, Donald Trump a avut ocazia să fie first şi a prezentat poziţii încurajatoare pentru Alianţă, evidenţiind valoarea acesteia. El a insistat pe ideea creşterii cheltuielilor militare, diferenţiind aliaţi în funcţie de alocările făcute pentru apărare. Trump l-a atacat pe Macron pentru remarcile făcute şi Germania pentru că nu cheltuieşte destul pentru apărare, dar nu şi pe Erdogan.

NATO a arătat că este funcţional, iar Macron, deşi a insistat cu ideea „morţii cerebrale”, s-a conformat curentului, insistând, însă, asupra ideii redefinirii ameninţărilor şi a angajării Rusiei. Chiar dacă, după întâlnire, a declarat că europenii, respectiv UE trebuie să aibă un cuvânt de spus în răspunsul la rachetele SSC8, el a acceptat, implicit, că deciziile vor fi luate în cadrul NATO. Franţa şi Germania, opunându-se, din perspective diferite, unui răspuns simetric, vor fi nevoite să accepte o soluţie americană constând, probabil, doar în rachete cu încărcătură convenţională. Ele au obţinut formarea „comisiei de experţi”, de fapt, o creştere a ponderii lor în deciziile NATO (asta se află în spatele „consolidării politice” a NATO).

Turcia a rămas tăcută, Recep Erdogan integrându-se în curent, fără nici o luare de poziţie contradictorie. Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a sugerat că nu există o opoziţie fermă a Turciei faţă de planul de apărare a Poloniei şi Ţărilor Baltice, dar că trebuie să existe înţelegere faţă de poziţia Turciei privind terorismul. Ulterior, partea turcă a reiterat că nu va accepta planul de apărare până când aliaţii nu vor recunoaşte PYD ca organizaţie teroristă. Nu este cazul, Macron reamintindu-i lui Erdogan că aliaţii săi din Siria sunt terorişti. Probabil că soluţia va fi una de compromis, nu unul al Alianţei cu Turcia, ci în sensul în care se va  găsi o modalitate prin care planul va merge mai departe fără Turcia. Trebuie remarcat că multe din prevederile declaraţiei, cele privind democraţia, libertatea şi domnia legii, îi reaminteau lui Erdogan că nu îşi mai are locul în Alianţă. Cei trei lideri remarcabili, cei ai SUA, Franţei şi Turciei, erau cu gândul la ceea ce se întâmplă acasă: pe Trump îl aşteaptă impeachment-ul, pe Macron, grevele împotriva legii pensiilor, iar pe Erdogan, înfiinţarea a două partide desprinse din AKP.

Reprezentantul României a declarat că ne-am atins obiectivele şi toate par să conducă spre această concluzie. Un NATO unit, cu SUA în poziţia de lider şi cu marii europeni acceptând deciziile SUA, este exact ceea ce avem nevoie. Totuşi, nu s-a menţionat nimic despre Marea Neagră, deşi se discutase despre asta la reuniunea miniştrilor de externe. Poate este mai bine aşa: să nu forţăm nota, iritând adversarii, dar şi aliaţii. Avem destule de făcut şi orice pas serios spre înainte va aduce un sprijin din ce în ce mai mare al SUA, dar şi al altor aliaţi. Important este că, în privinţa Rusiei, poziţia este unitară şi echilibrată (o condamnare a acţiunilor Rusiei, dar şi o deschidere spre dialog). În final, totul este bine când se termină cu bine. Londra nu a dus disensiunile la nivelul unei rupturi, iar lucrurile par să evolueze. Fireşte, problemele rămân, dar există capacitatea şi voinţa de a fi soluţionate. 

II RUSIA. Reacţii moderate.         

Rusia şi-a precizat, prin reacţiile la deciziile NATO şi alte declaraţii, o atitudine reţinută, având ca scop relansarea dialogului cu SUA/NATO. Kremlinul vrea prelungirea New START, acţiunile sale fiind orientate spre obţinerea acestei decizii din partea SUA. În final, se pare că a avut succes, Serghei Lavrov urmând să efectueze o vizită neaşteptată în SUA.

Reacţia la deciziile NATO. Vladimir Putin a declarat (05.12) că extinderea NATO reprezintă o ameninţare la adresa Rusiei, dar că speră că interesul împărtăşit de ambele părţi privind securitatea comună se va impune. El a declarat că, în pofida tensiunilor, Rusia este gata să coopereze cu NATO. Putin a reiterat faptul că extinderea NATO este fără sens, de vreme ce URSS a dispărut în 1991. El a spus că Rusia este deschisă spre o cooperare cu NATO în domeniul ameninţărilor comune, inclusiv terorismul internaţional, dar încercările ruse de a realiza legături mai strânse „au fost, practic, împiedicate”. Vladimir Putin a reacţionat negativ la desemnarea de către NATO a spaţiului ca domeniu de operaţii. El a avertizat că SUA văd spaţiul ca pe un „teatru de operaţii militare” şi că dezvoltarea de către SUA a forţelor spaţiale reprezintă o ameninţare pentru Rusia: „conducerea politico-militară a SUA consideră spaţiul ca pe un teatru de război şi plănuieşte să conducă operaţii acolo. Pentru a prezerva supremaţia strategică în acest domeniu, SUA accelerează crearea forţelor spaţiale, care sunt, deja, în proces de pregătire în vederea operaţionalizării”. El a remarcat că principalele state din lume dezvoltă în ritm rapid sistemele militare spaţiale moderne şi sateliţi cu misiuni duble, şi Rusia trebuie să facă la fel[i].

Atitudinea moderată faţă de NATO reprezintă o schimbare importantă a poziţiei Kremlinului. Menţinând opoziţia faţă de extinderea NATO, Kremlinul se arată pregătit pentru cooperarea cu Alianţa. Motivul este dat de situaţia actuală: după ce a luat startul în cursa înarmărilor, a dislocat SSC8, a anexat Crimeea şi ţine în şah Ucraina în Donbass, Kremlinul are nevoie de reluarea dialogului pentru a împiedica o cursă a înarmărilor căreia nu îi poate face faţă şi pentru a ieşi din izolarea politică şi economică (ridicarea sancţiunilor). Kremlinul pare să fie mulţumit cu situaţia la care s-a ajuns, blocând avansul NATO în „sfera sa de influenţă” şi obţinând un avantaj strategic prin dislocarea SSC8. Problema este că acest avantaj trebuie menţinut cu eforturi financiare minime, iar, pentru asta, este necesară atât prelungirea New START şi un moratoriu privind rachetele cu rază medie de acţiune, cât şi o acceptare a situaţiei actuale de către NATO (Ucraina şi Georgia să nu aibă o perspectivă NATO).

Prelungirea acordului New START şi strategia post-INF. Vladimir Putin a reiterat (05.12) faptul că Rusia este gata să extindă acordul privind armamentul nuclear strategic New START, până la sfârşitul anului, fără nici un fel de precondiţii sau discuţii. Putin a părut că renunţă la tonul sfidător anterior: „Rusia nu este interesată să înceapă o cursă a înarmărilor şi să disloce rachete care nu sunt prezente în acest moment[ii]”. Rusia este gata ca, imediat ce este posibil, până la sfârşitul anului, fără precondiţii să extindă tratatul New START, astfel încât să nu mai fie duble sau triple interpretări ale poziţiei noastre”. În urmă cu o lună, deja, Rusia avertizase că nu mai este mult timp pentru negocierea unui nou acord New START. Tonul este radical schimbat faţă de declaraţiile anterioare ale şeful SVR, Sergei Narîşkin, care afirmase că este improbabil ca acordul să fie extins, şi cele ale lui Nicolae Patruşev, care sugerase că Rusia ar putea să îşi schimbe doctrina (o ameninţare privind extinderea situaţiilor în care Rusia va recurge la armamentul nuclear strategic).

Pe de altă parte, Serghei Lavrov a reamintit (06.12) că Rusia nu va ezita să răspundă oricărei dislocări de rachete de către SUA ca reacţie post-INF: „vom avea o reacţie în oglindă. Fiecare pas va determina o reacţie a Rusiei, în contextul în care Rusia a propus un moratoriu privind dislocarea rachetelor cu rază intermediară de acţiune”.

În acest context, Vladimir Putin a discutat cu liderii militari planurile de dezvoltare a marinei ruse, care prevăd construirea de noi fregate şi înzestrarea mai multor platforme navale cu rachete hipersonice Zircon.

Kremlinul a decis că trebuie prelungit New START, neputând suporta simultan modernizarea parcului său nuclear strategic, dezvoltarea armamentului sub-strategic (post-INF) şi a sistemelor de armament de nişă pe care le-a anunţat (rachete hipersonice). Pus în faţa unor SUA reticente, Kremlinul a renunţat la precondiţii de genul conexării problemei armamentului nuclear strategic cu sistemele de apărare antirachetă. De asemenea, a arătat o transparenţă deosebită, invitând observatorii SUA să vadă sistemul Avangarde („planor hipersonic” de pe rachetele balistice intercontinentale). Problema constă în faptul că Donald Trump vrea atât în cazul New START, cât şi în cazul post-INF, acorduri noi, la care să fie parte şi China. În problema post-INF, Kremlinul ameninţă cu un răspuns simetric (deşi are, deja, dislocate SSC 8), dar speră într-un moratoriu. Atât în problema rachetelor cu rază intermediară, dar şi a armelor hipersonice, SUA au început o cursă de urmărire, în urma căreia vor recupera rapid decalajul. Confruntat cu această situaţie, Kremlinul a decis să arate o combinaţie de deschidere şi fermitate, declaraţiile moderate fiind însoţite de lansări de rachete Kindjal şi de decizia de înzestrare a platformelor navale cu racheta Zircon (o rachetă hipersonică navală operaţionalizată, care depăşeşte ca performanţă rachetele navale supersonice Onix şi pe cele subsonice Kalibr). Probabil, SUA vor arăta deschidere pentru continuarea New START, dar vor avea o reacţie, chiar dacă ponderată în Europa, la INF, o dislocare masivă de rachete cu rază intermediară urmând să aibă loc în Asia. 

III. RUSIA - SERBIA. Vizita preşedintelui Vučić la Moscova.

Vizita preşedintelui Aleksandar Vučić la Moscova nu a adus rezultate deosebite. În spatele declaraţiilor de prietenie şi colaborare, s-a putut vedea că nu s-a făcut, de fapt, nici un pas concret. Ceea ce dorea Rusia, „umplerea de conţinut” a acordurilor deja semnate, nu s-a realizat. Se pare că Vučić a rămas „pe gard” între Est şi Vest, menţinând limitele actuale şi evitând adâncirea cooperării în domeniul politic[iii] şi economic, precum şi cel militar.

S-a anunţat că discuţiile s-au axat, în principal, pe problemele economice şi Kosovo (deşi, în ultima perioadă, de actualitate, au fost problemele militare şi cele de spionaj[iv]). Putin a caracterizat elogios relaţiile bilaterale, care „se dezvoltă foarte pozitiv, cooperarea zilnică confirmând parteneriatul strategic”. În domeniul economic, s-a făcut o recapitulare, dar nu s-a anunţat nici o nouă decizie. Aleksandar Vučić a declarat (04.12) că Serbia este aproape de încheierea tronsonului de pe teritoriul său a conductei de gaz Turkish Stream, cea care transportă gazul rusesc spre Europa pe traseul Marea Neagră, Turcia, Balcani, ocolind Ucraina. Vučić a prezentat proiectul ca pe „o mare investiţie şi şansă pentru dezvoltarea Serbiei”. Însă, extensia spre Serbia, prin Bulgaria, urmează să fie construită anul viitor. Putin a acuzat Bulgaria că întârzie, deliberat, construcţia conductei de pe teritoriul său[v]. Bulgaria a respins aceste acuzaţii. Putin a afirmat că Rusia poate găsi căi de ocolite a Bulgariei (greu de crezut, traseul urmând să treacă prin Grecia şi Macedonia de Nord, traseu care poate fi blocat la fel de uşor ca cel prin Bulgaria). În afara acestei treceri în revistă, nu a existat nici un alt rezultat.

În problema Kosovo, am avut o reiterare a poziţiilor. Vučić şi-a exprimat gratitudinea faţă de Rusia pentru sprijinul acordat în cazul Kosovo şi prezervarea integrităţii teritoriale a Serbiei. Vučić a declarat că „dacă ar fi ţinut de decizia lui Putin, nu am fi fost niciodată bombardaţi în 1999”. El a declarat că i-a transmis lui Putin faptul că „are aşteptări reduse de la viitoarele negocieri cu partea albaneză, date fiind declaraţiile lor privind încercarea de a insista pentru recunoaşterea independenţei Kosovo exercitând presiuni suplimentare, fără ca Serbia să primească nimic. Acest lucru nu este nici posibil, nici realist şi nu se va întâmpla”. Putin a subliniat că Rusia pledează pentru o soluţionare paşnică a problemei Kosovo, reiterând faptul că Rezoluţia 1244 a CS al ONU trebuie respectată, cu menţinerea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Serbiei şi respectarea drepturilor tuturor grupurilor etnice. Putin şi-a prezentat sprijinul pentru o soluţie de compromis în problema Kosovo la care Belgradul şi Pristina ar ajunge, menţionând că „Rusia va fi de partea Serbiei“. Este evident sprijinul rus în problema Kosovo, dar remarcarea acestuia este superfluă, în condiţiile în care o relansare a negocierilor nu este de actualitate. În plus, SUA au exercitat, recent, presiuni asupra Belgradului nu pentru cedări unilaterale în problema Kosovo, ci pentru stoparea cooperării militare cu Rusia, în condiţiile în care Moscova a dislocat în Serbia un sistem S 400. De altfel, Putin a reamintit că Rusia ajută la consolidarea capacităţilor defensive ale Serbiei. Pe de altă parte, Vestul trebuie să fie atent la modul în care se comportă în problema Kosovo, deoarece aruncă Serbia în braţele Rusiei, chiar mai mult decât vrea Belgradul!

În limbajul diplomatic post-comunist din spaţiul slav, unde gesturile şi declaraţiile frăţeşti curg, această întâlnire, deşi pare a fi fost una reuşită, nu a adus, însă, la nici o înţelegere concretă. Transpare faptul că sunt probleme, Belgradul nedând curs adâncirii relaţiilor în sensul dorit de Moscova, dar nu avem încă informaţii despre ceea ce s-a întâmplat cu adevărat. Vom vedea ceva, în perioada următoare, în deciziile politice şi militare pe care le vor lua cei doi lideri. 

IV. GERMANIA - RUSIA. Berlinul reacţionează la o crimă „rusească”.   

Germania a expulzat doi diplomaţi ruşi (04.12) ca represalii faţă de lipsa de colaborare a Rusiei în cazul uciderii unui cecen cu paşaport georgian, Zelimkhan Khangoshvili, la Berlin (23.08). Cei doi diplomaţi erau reprezentanţi ai serviciilor secrete ruse în Germania. MAE rus a declarat că expulzările au fost „fără bază şi neprietenoase”, ameninţând cu un set de măsuri de răspuns, care, însă, nu s-au materializat în vreo expulzare.

Cazul a luat amploare imediat după executarea crimei, criminalul fiind prins şi  constatându-se că intrase cu un paşaport rus sub nume fals. Identificarea lui ca fiind un cetăţean rus care făcuse o crimă în Rusia, dar care, apoi, dispăruse, pur şi simplu din evidenţa autorităţilor ruse, pentru ca să apară cu un paşaport emis de către acestea, pe un nume fals, a ridicat întrebări. După ce cazul a fost transferat, datorită gravităţii sale, Procuraturii Generale germane, s-a luat decizia expulzării celor doi diplomaţi ruşi deoarece „autorităţile ruse nu au răspuns cererilor multiple germane, refuzând să coopereze în investigarea acestei crime”. Presa germană a dezvăluit că Procuratura Generală a preluat cazul după ce au apărut dovezi ale implicării unui „serviciu secret străin”. În presa germană, nu există reţinere în a identifica Kremlinul ca fiind cel care a comandat această crimă, vorbindu-se despre „terorism de stat” şi făcându-se comparaţie cu cazul Skripal. Procuratura germană continuă investigaţia, dar autorităţile politice păstrează tăcerea.

Există destule elemente care conduc spre ipoteza, susţinută de dovezi, că un criminal rus a fost „reciclat” de autorităţile ruse şi trimis în Germania pentru a îl executa pe Khangoshvili (acesta, nu este, nici pe departe, un nevinovat, dar nu există nici o condamnare la moarte împotriva lui, nemaivorbind de originalitatea execuţiei!). Se profilează un nou scandal Skripal, cu menţiunea că autorităţile germane vor căuta, din motive politice şi economice, să ţină sub control acest scandal. Problema rămâne însă: Kremlinul continuă să se comporte ca şi cum nu ar fi auzit de dreptul internaţional. Alături de multe alte acţiuni, de la bombardarea sistematică a civililor în Siria (în condiţiile adunării dovezilor, Rusia forţează blocarea anchetei desfăşurată de ONU) şi acoperirea atacurilor chimice ale lui Bashar al Assad, la acţiuni hibride în Europa şi SUA, această crimă face ca Rusia să culeagă ponoasele exact atunci când doreşte să pară o putere serioasă şi deschisă spre dialog cu Vestul. Probabil, tocmai de aceea, autorităţile germane vor închide ochii în acest caz, dar problema rămâne şi se va amplifica[vi].

V. Evoluţii de urmărit în săptămâna 09-15.12.

RUSIA – UCRAINA. Întâlnirea de la Paris (09.12) este marele eveniment, deşi există puţine speranţe că se va obţine un progres. Kremlinul este dispus la dialog, dar nu şi la un compromis. Zelenski, care va avea un tete-a-tete cu Putin, este din ce în ce mai reţinut în privinţa ajungerii la o înţelegere, deşi se arată deschis pentru ajungerea la un compromis (dar nu cel esenţial pe care îl doreşte Moscova, „predarea Ucrainei”). Kievul este presat de Moscova şi în problema gazului. Nu s-a ajuns la un acord în privinţa tranzitului de gaz, deşi Kievul este gata să renunţe la despăgubirile mari pe care le-a obţinut de la Gazprom în urma deciziei unui tribunal comercial. Singura veste bună pentru Kiev este că a ajuns la un acord cu FMI.

MAREA BRITANIE. Alegeri parlamentare (12.12) sunt cruciale pentru Brexit. Avansul conservatorilor în faţa laburiştilor s-a redus. Loviturile sub centură au curs şi vor continua să curgă până în ajunul alegerilor, Rusia, dar şi SUA, fiind prinse în discursurile acuzatoare ale celor două părţi.

RUSIA – SUA. Vizita lui Serghei Lavrov la Washington (10.12) este neaşteptată, putând aduce progres sau măcar o clarificare în probleme importante, cum ar fi controlul armamentelor (New START), dar şi în situaţia post-INF.

SUA. Democraţii grăbesc votarea în Camera Reprezentanţilor a impeachment-ul, urmând ca Senatul să înceapă „judecarea preşedintelui”. Rezultatul este previzibil, un vot negativ în Senatul dominat de republicani. Totuşi, dezvăluirile şi modul de comportare a părţilor, în primul rând a preşedintelui, vor contribui esenţial la modul de desfăşurare a campaniei electorale de anul viitor.

GRECIA – TURCIA. Atena e expulzat ambasadorul Libiei, după ce guvernul islamist de la Tripoli, recunoscut de ONU, a semnat un acord de delimitare a zonei maritime cu Turcia. Ankara a amplificat problema partajării, în condiţiile în care, deja, situaţia era tensionată de explorarea făcută de partea turcă în ZEE cipriotă. În această dispută, Grecia şi Cipru sunt aliate cu Egiptul (conducerea de la Cairo este nemulţumită de sprijinul acordat de Ankara „fraţilor musulmani”). UE, dar şi SUA sprijină Grecia, în condiţiile în care dreptul internaţional este de partea acesteia. O nouă criză, de amploare, dar, încă, latentă, se conturează în estul Mediteranei. Deja, Grecia a dislocat mai multe nave în Creta.

CEHIA. Situaţia prim ministrului Andrej Babis se complică, după ce UE a constat, în cazul său, un conflict de interese şi a cerut returnarea fondurilor europene pe care acesta le-a folosit. În aceste condiţii, Procuratura cehă a decis redeschiderea cazului privind folosirea fondurilor europene de către Babis.