#MAS DAILY Industry Talks
Florin JipaCe se mai întâmplă pe frontul tehnologic?
Sursă foto: X
Contracte şi acorduri
- România a semnat primul contract din acordul cadru pentru sistemele antiaeriene SHORAD/VSHORAD. Acesta prevede achiziţia unui sistem integrat antiaerian SHORAD-VSHORAD, a trei sisteme antiaeriene VSHORAD, a unui sistem SHORAD, a unui sistem de instruire şi învăţământ şi a unui sistem de simulare pentru verificarea şi evaluarea operatorilor VSHORAD. Valoarea contractului este de 3,049 mld. LEI, fără TVA. (MAS)
- Balfour Beatty Construction LLC a primit un contract de 8 miliarde dolari de la US Navy pentru modernizarea bazelor navale. Se va pune accent pe infrastructura militară şi clădiri. (DoD)
- Raytheon Co. a primit un contract de 1,1 miliarde dolari pentru lotul 26 de rachete, ce cuprinde peste 2.000 de bucăţi din familia AIM-9X. Rachetele vor intra în dotarea Marinei SUA. (DoD)
- General Dynamics Land System a primit un contract de peste 200 miliaone dolari pentru dezvoltarea noului tanc Abrams. Este o continuare a programului Forţelor Terestre americane, valoarea totală se ridică la aproape 900 milioane dolari. (DoD)
- SUA au ales Leonardo pentru loviturile de artilerie de 155 mm cu raza extinsă. Muniţia Vulcano poate fi folosită la o distanţă de 55 km., împotriva ţintelor fixe sau în mişcare, inclusiv în mediile unde GPS-ul este bruiat. (DIEU)
- Corpul Infanteriei Marine a SUA a acceptat 6 avioane F-35B fără radar. Implementarea noului radar AN/APG-85 este întârziată şi această situaţie va fi pe tot timpul anului. (DIEU)
Inovaţii
- Forţele Aeriene ale SUA vor avea rachete cu raza de peste 2.000 de km, pentru a contracara China în Pacific. Programul Air Force Long Range Weapon a fost lansat şi va cuprinde rachete aer-aer şi aer-sol. (DIEU)
Evenimente şi dezbateri:
- Şeful NATO, Mark Rutte, a declarat că prima zi a summitului de la Ankara va fi despre industria de apărare. A lăudat Turcia care are peste 3.000 de companii în apărare. (TVR)