MAS a avut dreptate, Forţele pentru operaţii speciale vor continua misiunea în teatrul de operaţii Afganistan şi în anul 2019

Printre altele, am menţionat că acest lucru va fi determinat, inclusiv, de rezultatele eventualelor conferinţe de generare a forţei la nivel NATO şi al Coaliţiei Internaţionale, la care se aşteaptă contribuţii naţionale liber asumate, funcţie de interesele şi obiectivele strategice proprii, în contextul mai larg al angajamentelor asumate la efortul comun al Coaliţiei Internaţionale din Afganistan. Am mai adăugat că o eventuală retragere nu poate fi decât  una condiţionată de îndeplinirea anumitor condiţii.

Că rezultatul unor astfel de activităţi de stabilire detaliată a noilor nevoi şi cerinţe operaţionale şi de eventuală reconfigurare a misiunilor din Afganistan (atât a celei de consiliere şi asistenţă, precum şi a celei de combatere a terorismului executată în mod unilateral de SUA) a fost unul favorabil continuării misiunilor şi în anul 2019, a fost dovedit de declaraţia Secretarului General al NATO Jens Stoltenberg de la sfârşitul celor două zile de discuţii din cadrul Reuniunii miniştrilor apărării din statele NATO, desfăşurată la Bruxelles, în perioada 25-27 iunie 2019.

Acesta a anunţat că aliaţii au generat deja capabilităţile militare necesare completării deficitelor rezultate în urma procesului de analiză şi planificare a misiunii reconfigurate [proces descris, foarte pe scurt, în analiza publicată de MAS la începutul anului], pentru următoarea rotaţie de contingente [cel mai probabil pentru perioada - a doua jumătate a anului 2019, începutul anului 2020]. Mai mult, acesta a confirmat sprijinul financiar acordat forţelor de securitate afgane până în anul 2024.

Declaraţia Secretarului general al NATO a fost întărită cu afirmaţia: ”O să stăm în Afganistan atât cât va fi necesar să asigurăm că ţara nu va mai deveni vreodată un sanctuar al teroriştilor internaţionali.”

Până şi Preşedintele SUA, Donald Trump, cel care-şi doreşte de ceva timp să-şi aducă  trupele acasă din Afganistan, după un război de aproape 18 ani, spunea într-un interviu acordat FOX News la începutul lunii iulie 2019, că, deşi i-ar plăcea să retragă pur şi simplu trupele, trebuie să asculte de generalii săi, ”militari foarte talentaţi”, care susţin de mult timp că este de preferat ca America să lupte împotriva terorismului nu pe teritoriul propriu, ci, mai de grabă, pe teritoriul Afganistanului.

Nuanţându-şi poziţia iniţială referitoare la retragerea trupelor SUA din Afganistan, acesta spunea că, de fapt, ”Problema este că acesta [Afganistanul] pare să fie un laborator pentru terorişti. Eu îl numesc Harvard al teroriştilor” adăugând că deşi a redus trupele de la un număr de 16.000 militari la doar 9.000, ”lucru de care nu ştie multă lume”, se gândeşte să menţină în acest teatru de operaţii ”o foarte puternică comunitate de capabilităţi de intelligence”.

România a aprobat în decembrie 2018 ”Planul de întrebuinţare a Forţelor Armate ale României care vor fi trimise în misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, în anul 2019”. Un număr de 1.902 militari din Armata României participă, anul acesta, la misiuni şi operaţii, în creştere cu 127 militari faţă de anul 2018. Se pare că efortul principal rămâne, în continuare, participarea cu forţe şi mijloace la operaţia NATO din Afganistan - Resolute Support Mission (RSM). Printre aceşti militari se numără şi FOS din AR.

Că la nivelul României, pe acest subiect, interesele şi obiectivele strategice legate de participarea la Coaliţia Internaţională din Afganistan nu s-au modificat este confirmat de ministrul român al apărării care, potrivit unui comunicat recent al MApN, a reafirmat sprijinul pentru eforturile de stabilizare ale Afganistanului, subliniind nevoia consolidării instituţiilor afgane din sfera securităţii şi apărării, inclusiv a instituţiilor de învăţământ dedicate acestor domenii vitale.

Dar ce căutăm noi în Afganistan şi care este interesul strategic al României?

În primul rând, România este membru NATO şi ar trebui, în consecinţă, să înţelegem motivul pentru care această alianţă participă, în Afganistan, la cea mai mare operaţie militară din istoria ei.

Secretarul General al NATO a sumarizat acest lucru destul de simplu şi clar pe timpul conferinţei de presă ţinută la sfârşitul Reuniunii miniştrilor apărării din NATO desfăşurată la Bruxelles, la sfârşitul lunii iunie 2019. Acesta spunea că Alianţa se află în Afganistan încă după atentatele teroriste asupra SUA, din 11 septembrie 2001, pentru că a realizat că Afganistanul devenise o platformă pentru antrenarea teroriştilor şi lansarea unor atacuri asupra ţărilor aliate. Şi aceste atacuri, iniţial executate asupra SUA, au continuat în Madrid, Londra şi în alte locuri. Scopul NATO şi al partenerilor de coaliţie a fost şi este să prevină Afganistanul să devină un sanctuar pentru terorismul internaţional. Nu este un lucru uşor şi toţi trebuie să plătim acest preţ, a mai spus Secretarul General.

Ca şi pentru ceilalţi parteneri de alianţă, când vine vorba de prevenirea terorismului internaţional interesul strategic principal al României este, în primul rând, protejarea intereselor şi a securităţii naţionale.

Pe de altă parte, ca mai toţi membri mai noi ai alianţei, România se străduie să demonstreze, într-un mediu foarte competitiv, aş adăuga eu, că este un partener de încredere al acesteia şi îşi îndeplineşte obligaţiile ce-i revin, cât mai bine posibil. Nu în ultimul rând, acest efort este văzut de autorităţile naţionale ca o modalitate de a întări parteneriatul strategic cu SUA.

Ceea ce până la urmă are sens, pentru că este preţul pe care trebuie să-l plătim ca membri ai Alianţei, astfel încât, dacă şi atunci când va fi nevoie, să putem solicita şi primi, în egală măsură, sprijinul aliaţilor în asigurarea securităţii şi apărării teritoriului naţional. Cel puţin acestea sunt aşteptările noastre.

Situaţia de securitate din Afganistan

Chiar în timp ce scriam primele rânduri ale acestui articol, în prima dimineaţă a lunii iulie, capitala Afganistanului, Kabul, era zguduită de o puternică explozie a unei maşini capcană fiind urmată de încercarea insurgenţilor de a executara un atac complex asupra Ministerului afgan al Apărării aflat în apropierea unei zone aglomerate din centrului oraşului.

Atacul soldat cu victime colaterale, cel puţin 16 morţi şi câteva zeci de răniţi (peste 50 de copii aflaţi la cursuri într-o şcoală din proximitatea atacului cu maşină capcană) a fost urmat, câteva zile mai târziu, de altele, la fel de sângeroase, în care au căzut victime, de asemenea, zeci de copii şi femei, unul executat în nordul Afganistanului în Provincia Faryab (atac cu lovituri de mortiere), iar celălalt în Provincia Ghazni (atac cu maşină capcană). Toate aceste atentate au fost revendicate de talibani chiar pe timpul celei de-a şaptea rundă de convorbiri de pace cu trimisul special al SUA, Zalmay Khalilzad, ce se desfăşura în Qatar, începând cu data de 29 iunie.

Cu doar câteva zile înainte, talibanii mai executaseră un atac în nordul Afganistanului,  în Provincia Baghlan, omorând cel puţin 25 de membri ai forţelor de securitate afgane, iar Misiunea Resolute Support condusă de NATO în Afganistan anunţa că doi militari americani, operatori ai contingentului de FOS din cadrul Grupului 10 forţe speciale (airborne) dislocat în Afganistan, îşi pierdeau viaţa în luptă pe timpul executării misiunilor specifice în Provincia Uruzgan. Nici în estul ţării lucrurile nu stau mai bine, situaţia de securitate părând a se deteriora în Provincia Nangarhar, atât insurgenţii talibanii cât şi ISIS-Korasan continuând să execute atacuri teroriste.

Să ne amintim că de la începutul anului nu mai puţin de 9 militari români din cadrul Batalionului 300 Protecţia Forţei “Sfântul Andrei” au fost răniţi pe timpul executării misiunilor în zona de responsabilitate din Provincia Kandahar, în sudul Afganistanului, în atacuri cu dispozitive explozive improvizate.

Sunt numai câteva elemente care, cel puţin pe noi cei foarte departe de această zonă fierbinte şi care nu avem acces la date şi informaţii clasificate, ne fac să ne întrebăm dacă strategia adoptată în Afganistan de actorii strategici principali, Coaliţia Internaţională, NATO, SUA, sau Guvernul afgan chiar dă roade, la aproape 18 ani distanţă de la începutul ”războiului”.

O evaluare cât mai exactă a situaţiei de securitate din această ţară ne-ar putea indica măsura eficacităţii strategiei respective. 

Numai că, atât armata americană, cât şi Misiunea Resolute Support au încetat de anul trecut să mai monitorizeze nivelul de control teritorial sau influenţă ale insurgenţilor, sau ale forţelor guvernamentale asupra districtelor la nivelul Afganistanului din cauză că analiza prezenta doar o importanţă limitată în procesul de luare a deciziei.

Forţele naţionale de apărare şi securitate afgane îşi menţin, se pare, aceeaşi postură defensivă bazată pe organizarea şi menţinerea de puncte de control statice pe diferitele căi de comunicaţii, în timp ce forţele aeriene, în pofida evoluţiei acestora, nu reuşesc să fie eficiente în spaţiul de luptă. În Afganistan cea mai letală forţă din teren o constituie forţele speciale care continuă, în principal, lupta împotriva reţelelor insurgente încercând să elibereze teritoriile ocupate de către acestea. 

Chiar dacă negocierile de pace cu talibanii şi axate pe combaterea terorismului, prezenţa trupelor străine pe teritoriul Afganistanului, dialogul intra-afgan şi încetarea permanentă a ostilităţilor par să fi progresat recent, din ştirile mass-media vedem că, aparent, odată cu lansarea de către talibani a campaniei ofensive de primăvară-vară incidentele violente s-au înmulţit, talibanii consolidându-şi, de fapt, poziţiile din teren, înlocuind pe alocuri administraţia guvernamentală cu cea proprie, impunând legea Sharia şi colectând inclusiv taxe.

Alegerile prezidenţiale au fost amânate deja de două ori şi sunt acum planificate pentru sfârşitul lunii septembrie 2019, iar amânarea pe termen nedefinit a alegerilor provinciale şi pentru Camera Poporului (Wolesi Jirga) din Ghazni fac ca aceasta să rămână incompletă, încă, la 9 luni distanţă de alegerile parlamentare din octombrie 2018. Sunt invocate cauze financiare şi de asigurarea securităţii.

Talibanii doresc pacea, dar doar în condiţiile lor şi au ca obiectiv principal finalizarea unui proiect de înţelegere asupra unei eventuale retrageri a trupelor străine din Afganistan.

Dialogul intra-afgan între politicienii afgani, membri ai societăţii civile, inclusiv femei, şi reprezentanţii talibanilor, sponsorizat de către Germania şi Qatar, din perioada 7-8 iulie 2019 şi găzduit de capitala statului Qatar, Doha, este considerat acum un pas important înainte către asigurarea păcii şi terminarea ”războiului” din Afganistan.

În aceste condiţii, preocuparea rămâne îndreptăţită. Situaţia de securitate din Afganistan se va îmbunătăţi, sau deteriora? Convorbirile de pace vor avea, în cele din urmă, succes ducând la stabilirea unui calendar al retragerii trupelor străine şi la terminarea lungului ”război”? Nu ştim, rămâne de văzut.

Concluzii

Luând în considerare cele de mai sus, cred că FOS vor fi printre ultimile contingente naţionale care vor fi repatriate din TO Afganistan, nu mai devreme de începutul anului 2020. Şi asta măcar pe principiul că, de regulă, în zonele fierbinţi şi sensibile de pe glob,  unde se desfăşoară acţiuni militare, FOS sunt primele capabilităţi care se dislocă şi ultimile care sunt repatriate.

Să nu uităm că ele sunt forţe de elită destinate şi organizate, încadrate cu personal special selecţionat, echipate şi instruite să execute operaţii speciale, folosind tactici, tehnici şi proceduri de angajare neconvenţionale, care pot opera în mod clandestin, sau în ascuns, în zone sensibile din punct de vedere politic, sau în teritorii ostile sau inamice, înaintea unei invazii, sau campanii militare.

FOS sunt, deocamdată, capabilităţile militare cele mai potrivite pentru acordarea de asistenţă militară unei naţiuni gazdă în efortul acesteia de a-şi operaţionaliza propriile capabilităţi de securitate şi apărare necesare combaterii insurgenţei, pentru executarea misiunilor de combatere a terorismului, sau recuperarea de ostateci.

Iar în Afganistan încă mai sunt executate astfel de misiuni, pe de o parte misiunea non-combat a Coaliţei Internaţionale condusă de NATO, ”Resolute Support Mission”, de instruire, consiliere şi asistenţă a Forţelor naţionale de securitate şi apărare afgane, iar pe de altă parte misiunea americană ”Freedom Sentinel” care include şi o importantă sarcină de combatere a terorismului.

Reamintim că în zona fierbinte din estul Afganistanului, spre graniţa cu Pakistanul este dislocat un contingent de FOS din AR format din aproximativ 70 de militari.

Şi pentru că militarii români s-au dovedit a fi foarte buni ambasadori ai imaginii României în lume, ar fi păcat ca un astfel de efort important de participare la stabilizarea Afganistanului şi care a presupus şi multe sacrificii să nu fie urmat şi de o dezvoltare a relaţiilor comerciale şi de afaceri ale României cu această ţară, prin exploatarea unor oportunităţi de business care vor apărea, mai devreme sau mai târziu, în realaţia dintre cele două state.