Marius Piso, şeful ROSA: Copernicus este a doua infrastructură spaţială critică a Uniunii Europene
Nicolae OpreaMarius Ioan-Piso, preşedintele Agenţiei Spaţiale Române, a declarat pentru Monitorul Apărării că Programul Copernicus este a doua infrastructură spaţială critică a UE, unde "România stă destul de bine". Cea de-a opta ediţie a conferinţei Copernicus are loc în perioada 4-5 iunie la Bucureşti.
Cea de-a opta ediţie a conferinţei Copernicus are loc în perioada 4-5 iunie 2019 la Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti. Ediţia de anul acesta are drept temă "Spaţiul pentru o Societate Sigură şi Dezvoltare Durabilă", transmit reprezentanţii Agenţiei Spaţiele Române.
Conferinţa este organizată de Agenţia Spaţială Română (ROSA), Agenţia Spaţială Europeană (ESA), Comisia Europeană şi Eurisy, sub auspiciile Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene şi Ministerului Cercetării şi Inovării.
„Conferinţa va aduce în discuţie programele europene spaţiale, concentrându-se pe beneficiile aduse de Observarea Pământului, navigaţia prin satelit şi tehnologiile de comunicaţii satelitare pentru siguranţa şi securitatea cetăţenilor, precum şi pentru o dezvoltare durabilă a societăţii.
Seria de conferinţe Copernicus este principalul eveniment anual care oferă utilizatorilor şi furnizorilor de servicii, precum şi cetăţenilor din Europa de Est informaţii despre exploatarea datelor Copernicus, telecomunicaţii şi tehnologii de radionavigaţie prin satelit, precum şi oportunităţile pe care acestea le creează pentru noi aplicaţii şi afaceri”, mai ttransmit reprezentanşii ROSA.
Într-un interviu acordat publicaţiei Monitorul Apărării, preşedintele ROSA spune despre programul de observare şi monitorizare a Terrei, Copernicus, că este a doua infrastructură spaţială critică a Uniunii Europene.
„Copernicus este a doua infrastructură spaţială critică a Uniunii Europene. Este un sistem de observare a Terrei din sateliţi. Copernicus este bun pentru că furnizează imagerie în mod constant. Şi atunci, ştiind că acest serviciu are o funcţionare permanentă, pot să construiesc o industrie care să utilizeze aceste date. Şi aici lucrurile sunt într-o dezvoltare mare şi rapidă, iar aici ţara noastră stă destul de bine, pentru că este o ţară mare, are o diversitate geografică bună şi are oameni activi, cărora le place să lucreze în domeniu. Cele mai multe companii în domeniul spaţial sunt cele pentru procesarea datelor pentru observarea Terrei”, a declarat Marius-Ioan Piso pentru Monitorul Apărării.