26 iunie 2019

Marinarii militari vor fi prezenţi la ceremoniile desfăşurate de Ziua Drapelului Naţional

Andreea Soare

„Militarii din Forţele Navale Române vor participa miercuri, 26 iunie, la ceremoniile militare şi religioase care vor avea loc, cu prilejul sărbătoririi Zilei Drapelului Naţional, la Constanţa, Brăila, Tulcea, Babadag şi Bucureşti”, anunţă Forţele Navale Române.

Sursă foto: Mediafax

„La Constanţa, militarii din Forţele Navale Române vor depune drapelul naţional la Catedrala „Sfinţii Petru şi Pavel”, marţi, 25 iunie, pentru oficierea slujbei de sfinţire a acestui important simbol naţional. Miercuri, 26 iunie, drapelul României va fi înălţat pe catarg, în acordurile Imnului Naţional al României, pe faleza din faţa Comandamentului Flotei, începând cu ora 10.00”, se arată în comunicatul Forţelor Navale Române.

„La Brăila, ceremoniile dedicate Zilei Drapelului Naţional vor începe la Catedrala Naşterea Domnului şi vor continua în  Piaţa Independenţei, în intervalul orar 09.00-10.00. La Tulcea, militarii vor participa la un ceremonial care va avea loc în Piaţa Tricolorului, între orele 10.00-11.00. La Babadag, ridicarea drapelului naţional de la biserica din localitate şi aducerea acestuia la Monumentul Eroilor, precum şi desfăşurarea activităţilor prilejuite de această sărbătoare naţională se vor desfăşura, în intervalul orar 09.30-10.30. În Bucureşti, reprezentanţii Statului Major al Forţelor Navale vor participa la ceremonia publică din Piaţa Tricolorului, de la ora 09.30”, se adaugă în comunicat.

Drapelul va fi binecuvântat de către un preot militar şi va fi ridicat pe catarg, în acordurile Imnului Naţional al României.

La ceremoniile militare şi religioase vor mai fi prezenţi şi cadre militare în rezervă şi în retragere, veterani de război, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai altor instituţii publice.