Marea Britanie şi Franţa vor trimite trupe suplimentare în Siria pentru a înlocui forţele americane aflate în retragere
Mircea OlteanuMarea Britanie şi Franţa au fost de acord să trimită trupe suplimentare în Siria pentru a înlocui forţele care urmează să fie retrase de Statele Unite, iar câteva state din Europa de Est ar putea trimite un număr redus de militari, relatează Foreign Policy, citând surse din Administraţia SUA.
Marea Britanie şi Franţa vor trimite cu 10-15% mai mulţi militari în Siria, însă această creştere modestă a efectivelor militare din partea celor două ţări este probabil insuficientă pentru a acoperi golul creat de retragerea trupelor americane. Numărul militarilor americani în Siria ar urma să scadă de la 2.000 la 400; efectivul trupelor britanice şi franceze în această ţară este necunoscut, dar o sursă citată de FP a estimat că cele două state europene au fiecare între 200 şi 300 de militari.
Pe lângă Marea Britanie şi Franţa, Italia urmează să ia în curând o decizie dacă va trimite sau nu forţe suplimentare, iar unele state balcanice şi baltice "aproape sigur vor trimite fiecare câţiva militari", potrivit surselor citate de publicaţia americană.
Pe de altă parte, presa internaţională a relatat la începutul săptămânii curente că Germania a refuzat solicitarea Washingtonului de a trimite forţe suplimentare în Siria.
La finalul anului 2018, preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat începerea retragerii trupelor americane din Siria. Statele Unite aveau în acel moment aproximativ 2.000 de militari în Siria, cei mai mulţi fiind implicaţi în misiuni de antrenare a grupurilor insurgente kurde care luptă împotriva reţelei teroriste Stat Islamic.
Decizia lui Trump, care aparent a luat această hotărâre trecând peste obiecţiile liderilor militari, a fost criticată de numeroşi politicieni de la Washington şi a provocat demisia secretarului Apărării, Jim Mattis.
Trump a revenit asupra deciziei în luna februarie, când a hotărât că 400 de militari americani vor rămâne în Siria cu rolul de forţă de menţinere a păcii.
Cu toate că reţeaua teroristă Stat Islamic a pierdut toate teritoriile controlate în mod direct în Siria şi Irak, experţii avertizează că o retragere bruscă a forţelor antiteroriste ar permite militanţilor islamişti să se regrupeze.