Marea Britanie a identificat al treilea agent rus implicat în cazul Skripal
Marinela SarbuUn al treilea ofiţer de informaţii militare ruseşti, care a efectuat o misiune de recunoaştere înainte de atacul asupra spionului rus Serghei Skripal în oraşul Salisbury, a fost identificat de poliţia de combatere a terorismului şi de serviciile de securitate britanice, informează The Telegraph.
Se crede că agentul GRU a vizitat Salisbury pentru a ajuta la planificarea atacului înainte ca doi dintre colegii săi să introducă în Marea Britanie substanţa neurotoxică Noviciok.
Se pare că bărbatul a fost identificat de către cei care au investigat atacurile planificate în martie, ceea ce a dus la moartea localnicei Dawn Sturgess.
La începutul lunii septembrie, procurorii britanici au acuzat alţi doi cetăţeni ruşi, Alexander Petrov şi Ruslan Boşirov, de atacul neurotoxic comis în luna martie în oraşul Salisbury, ce l-a vizat pe fostul spion rus Serghei Skripal şi pe fiica acestuia.