24 iunie 2026

MApN: Sistemul american anti-dronă Merops a fost integrat în dispozitivul de apărare al Armatei României

Florin Jipa

Sistemul anti-dronă Merops, pus la dispoziţia României de către Statele Unite ale Americii în cadrul Parteneriatului Strategic bilateral, a fost operaţionalizat şi integrat în dispozitivul de apărare al Armatei României, anunţă astăzi MApN.

Sursă foto: X

Înainte de introducerea în serviciu, sistemul a parcurs etapele necesare de testare, evaluare şi validare operaţională.

Sistemul MEROPS a fost adus în România în toamna anului trecut, acum nouă luni de zile. De mai multe luni, ni s-a spus că este operaţional, dar nu şi integrat în sistemul de apărare aeriană.

Sistemul este unul mobil, dispus pe un vehicul 4x4, componenta principală fiind o dronă interceptoare cu AI.

Drona interceptoare loveşte în aer dronele ţintă, precum cele Shahed-136/Geran-2,3 folosite de Rusia împotriva Ucrainei şi care au ajuns şi pe teritoriul nostru în număr mare.

Tehnologia MEROPS a fost dezvoltată de o companie susţinută de fostul CEO al Google, Eric Schmidt, şi a fost testată şi folosită în Ucraina.