18 martie 2022

MApN: investigaţii la UNAp după ce un cadru universitar consideră că preşedintele Zelenski a pornit războiul din Ucraina, iar un ofiţer a încercat să-l intimideze pe jurnalistul care documenta situaţia

Florin Jipa

MApN a fost nevoit să demareze investigaţii la Colegiul Naţional de Apărare, după ce un cadru universitar a postat teorii conspiraţioniste asupra războiului din Ucraina, iar un ofiţer l-a intimidat pe un jurnalist care ancheta cazul.

Sursă foto: Mediafax

„Cu privire la opiniile exprimate pe un cont personal de socializare de doamna Alba Iulia Catrinel Popescu, cadru universitar la Colegiul National de Apărare, precum şi în legătură cu acţiunile de intimidare a jurnaliştilor G4Media care documentau acest subiect, de către căpitanul Alexandru Cristian, cadru militar încadrat în aceeaşi instituţie, ministrul apărării naţionale, Vasile Dîncu, a dispus constituirea în regim de urgenţă a unei comisii pentru investigarea aspectelor semnalate,” a anunţat MApN.

„Rezultatele acestei investigaţii vor fi comunicate cu maximă celeritate. Ministerul Apărării Naţionale se delimitează ferm de orice poziţie contrară normelor şi principiilor democratice, care aduc atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale, care promovează discriminări de orice tip sau care încurajează discursul urii, xenofobia, antisemitismul sau comportamentele antisociale,” transmite MApN.