27 iulie 2021

MApN dezvăluie cât costă zborurile în străinătate pentru transportul pacienţilor cu arsuri

Florin Jipa

Sursă foto: MApN

Aflăm tot mai des că aeronave militare transportă persoane cu arsuri grave în străinătate din cauza lipsei unei infrastructuri medicale pentru mari arşi în România.

Pentru a afla cât costă acest transport, ne-am adresat Ministerului Apărării Naţionale, care ne-a spus că un zbor costă în jur de 9.300 de euro.

„În medie, costul unui astfel de transport este de 9.345 euro,” a transmis instituţia militară.

De asemenea, MApN a precizat că: „În perioada 2016-2020, au fost executate, în total, 18 misiuni de transport aerian umanitar a 29 de pacienţi arşi, cu următoarele destinaţii: Bruxelles, Chişinău, Graz, Rimini şi Viena.”

Ultima misiune umanitară s-a desfăşurat pe 25 iulie, pe ruta Otopeni – Frankfurt - Otopeni, pentru transportarea a trei pacienţi cu arsuri pentru tratament în Germania.