26 aprilie 2026

MApN a fost informat de resturile altei drone, a treia, care nici ea nu a apărut pe radare

Florin Jipa

Ministerul Apărării Naţionale a fost informat, în cursul zilei de duminică, 26 aprilie, despre faptul că între localităţile Luncaviţa şi Văcăreni, din judeţul Tulcea, a fost semnalată existenţa unor fragmente de dronă, ne transmite într-un comunicat instituţia militară.

Sursă foto: X

„Perimetrul a fost securizat de membri ai Ministerului Afacerilor Interne, iar o echipă mixtă formată din specialişti din Ministerul Apărării Naţionale şi Serviciul Român de Informaţii se deplasează la faţa locului pentru a cerceta situaţia şi a ridica fragmentele în vederea expertizării”, se arată în comunicat.

Pe 25 aprilie, MApN a transmis mai multe comunicate de presă în care a informat populaţia despre resturile unei drone tot în judeţul Tulcea, aproape de cele descoperite astăzi, în zona unei ferme de lângă localitatea Văcăreni.

Dar mai grav a fost că tot pe 25 aprilie, o dronă Geran-2, cu muniţie la bord, a lovit o anexă a unei gospodării din Galaţi şi un stâlp electric.

În niciana din aceste trei situaţii, în care drone ruseşti au pătruns pe teritoriul nostru, radarele militare nu le-au detectat.

În schimb radarele au detectat un roi de aproximativ 15 drone care au atacat sâmtătă dimineaţa oraşul Reni din Ucraina, situat la aproximativ 15 km est de Galaţi.

Ministrul Apărării, Radu Miruţă, declara sâmbătă că „Armata Română are capacitatea de monitorizare completă a spaţiului aerian românesc, de la o anumită altitudine în sus”, iar pentru dronele care zboară la o altitudine mică „ sunt soluţii radar mobile, locale, care văd tot. Dar da... numărul acestora este unul limitat.”