25 noiembrie 2020

MApN a finalizat, cu 8 luni mai devreme, renovarea Crucii Eroilor de pe Muntele Caraiman. Pe 30 noiembrie va fi o ceremonie militară şi religioasă cu participarea unor militari din toate unităţile de vânători de munte

Florin Jipa

În contextul manifestărilor organizate cu prilejul sărbătoririi Zilei Naţionale a României, în data de 30 noiembrie, începând cu ora 12.00 – Ziua Sfântului Andrei, ocrotitorul României, Ministerul Apărării Naţionale organizează ceremonialul militar şi religios de Resfinţire a Crucii comemorative a Eroilor români din Primul Război Mondial pe platoul din apropierea Vârfului Caraiman din Munţii Bucegi, anunţă instituţia militară printr-un comunicat de presă.

Sursă foto: MApN

Ceremonia este organizată cu ocazia finalizării, cu opt luni înainte de termenul prevăzut în graficul de lucrări contractat, a lucrărilor de restaurare şi reabilitare a monumentului istoric, mai arată sursa citată.

La activitate, care va fi organizată cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus, vor participa militari din toate unităţile de vânători de munte ale Armatei României, care vor purta steagurile de identificare ale acestora.

Lucrările de reabilitare a ,,Crucii comemorative a Eroilor români din Primul Război Mondial”, monument istoric situat în Munţii Bucegi, la altitudinea de 2.291 m, în apropiere de Vârful Caraiman, au fost contractate de Ministerul Apărări Naţionale, în calitate de administrator legal al monumentului.

Lucrările executate au constat în sablarea tronsoanelor metalice, a soclului şi platformei de acces la monument şi acoperirea anticorozivă a  întreagii structuri metalice. De asemenea, au fost finalizate amenajările interioare, au fost montate lămpile electrice şi instalaţiile interioare de iluminat şi a fost realizată instalaţia de ventilaţie în subsol. În seara zilei de 14 septembrie 2020, de sărbătoarea Sfintei Cruci, luminile au fost aprinse pentru prima dată pe Cruce după începerea lucrărilor de restaurare.

A fost, de asemenea, amenajat un spaţiu tehnic în care au fost amplasate bazine de colectare a apei de ploaie şi un generator ce va permite menţinerea unei temperaturi constante în cele două camere unde au fost amenajate săli de expoziţii.

          Astfel, la etaj, prin imagini, este rememorată construcţia monumentului, ce a început în urmă cu 92 de ani, iar la parter este amenajată o expoziţie dedicată Primului Război Mondial, eroilor neamului şi bătăliilor de pe Valea Prahovei.

          Obiectivul general al proiectului a fost promovarea istoriei şi identităţii naţionale prin conservarea, protejarea şi valorificarea unui monument cultural şi istoric de referinţă pentru România, Crucea comemorativă a Eroilor români din Primul Război Mondial,. Obiectivele specifice au vizat, pe de o parte, restaurarea, reabilitarea, conservarea monumentului şi amenajarea unui spaţiu expoziţional în cadrul monumentului şi, pe de altă parte, creşterea numărului de vizitatori la monument cu minim 6%, în primul an după finalizarea lucrărilor.

Activitatea administrativă s-a desfăşurat pe parcursul a doi ani, 2016 - 2018, interval în care s-au desfăşurat procedurile legale privind transferul Crucii Caraiman de la oraşul Buşteni la MApN, întocmirea documentaţiilor tehnice, întocmirea şi depunerea cererii de finanţare pe fonduri europene, semnarea contractului de finanţare, atribuirea prin licitaţie a contractului de lucrări, obţinerea avizelor legale pentru fiecare etapă. Ulterior parcurgerii numeroşilor paşi procedurali, în toamna anului 2018 a fost semnat contractul de lucrări de restaurare, reabilitare şi conservare a Crucii Caraiman şi de amenajare a spaţiului expoziţional din cadrul acesteia.

Lucrările propriu-zise de restaurare a monumentului s-au desfăşurat pe parcursul a 11 luni, preponderent în perioada caldă, astfel: 1 lună în anul 2018, 5 luni în anul 2019 (iulie – noiembrie 2019), 5 luni în anul 2020 (iulie – noiembrie 2020) .

Proiectul a fost cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 5, Prioritatea de investiţii 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural.

Valoarea proiectului a fost de 19.159.031, 29 lei, dintre care 15.946.043,78 lei reprezintă finanţare din fonduri europene, iar 3.212.987,51 este valoarea cofinanţării proprii pentru cheltuieli eligibile şi neeligibile. Proiectul a fost implementat de Secretariatul general al Ministerului Apărării Naţionale, cu sprijinul Direcţiei domenii şi insfrastructuri.