23 septembrie 2021

Maia Sandu, la ONU: Poziţia noastră cu privire la retragerea completă şi necondiţionată a forţelor ruse din regiunea transnistreană rămâne neschimbată

Andreea Soare

Maia Sandu, preşedintele Republicii Moldova, a cerut, în cadrul discursului rostit la cea de-a 76-a sesiune a Adunării Generale a ONU, retragerea completă a forţelor ruse din regiunea transnistreană şi distrugerea şi îndepărtarea muniţiilor din depozitele de la Cobasna, scrie ştiri.md.

Sursă foto: Twitter

Discursul preşedintelui Republicii Moldova s-a concentrat pe patru probleme: pandemia de COVID-19, schimbările climatice, securitatea internaţională şi eroziunea democraţiei şi scăderea încrederii în stat.

Cât despre securitatea internaţională, preşedintele Maia Sandu a declarat: „Vedem din ce în ce mai multe crize de securitate care apar în diferite părţi ale planetei, iar într-o lume interdependentă, precum e cea în care trăim astăzi, replicile lor pot fi resimţite pe tot globul. Când ne referim la regiunea noastră, suntem serios preocupaţi de deteriorarea situaţiei de securitate din zona Mării Negre”, a subliniat Sandu, potrivit ştiri.md.

„Aici aş dori să subliniez încă o dată că Republica Moldova este un stat angajat pentru pace. Rămânem ferm dedicaţi identificării unei soluţii politice paşnice pentru conflictul din regiunea transnistreană a ţării noastre, soluţie bazată pe suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova în cadrul frontierelor sale recunoscute la nivel internaţional. De asemenea, vom continua să promovăm măsuri de consolidare a încrederii, cu un accent puternic pe protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale în regiunea transnistreană - o problemă urgentă pentru ţara mea”, a continuat aceasta.

„În spiritul neutralităţii constituţionale a Republicii Moldova şi al dreptului internaţional, aş dori să reiterez că poziţia noastră cu privire la retragerea completă şi necondiţionată a forţelor ruse rămâne neschimbată. Aceasta include îndepărtarea sau distrugerea muniţiilor din depozitele de la Cobasna, care reprezintă o ameninţare pentru securitatea şi mediul din regiune în ansamblu. Mizăm pe sprijinul comunităţii internaţionale în acest demers”, a subliniat preşedintele.