10 decembrie 2018

Mai mulţi bani pentru Apărare, o solicitare a Pentagonului care este sprijinită de Trump

Marinela Sarbu

Preşedintele american Donald Trump susţine planurile Pentagonului de a solicita Congresului suma de 750 miliarde de dolari pentru cheltuielile de apărare anul viitor, a declarat un oficial american duminică, realatează Reuters.

Sursă foto: Mediafax

Trump, care s-a confruntat cu un deficit bugetar în ultimii şase ani, le-a transmis membrilor cabinetului său la începutul acestui an să vină cu propuneri de reducere a cheltuielilor cu agenţiile cu 5%, însă a sugerat că militarii vor fi în mare măsură scutiţi.

Un oficial american, sub condiţia anonimatului, a declarat că secretarul Apărării, Jim Mattis, a discutat despre buget cu Trump în ultimele zile şi a subliniat riscurile unor cheltuieli fixe pentru apărare.

Oficialul a spus că în timpul acestei discuţii Trump a vrut să "accelereze progresele pe care le-a făcut administraţia sa în reconstruirea armatei".

În august, Trump a semnat un proiect de lege de 716 miliarde dolari destinat politicii de apărare.