08 decembrie 2024

Mai multe maşini în care se aflau arme, oprite în drum spre Capitală. 13 persoane, duse la audieri

Gabriel Pecheanu

„În noaptea de 7/8 decembrie, în contextul efectuării activităţilor specifice de serviciu, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov au oprit în trafic mai multe autovehicule. Astfel, la controlul a patru autovehicule, poliţiştii au descoperit şi indisponibilizat mai multe obiecte contodente şi obiecte tăietor- înţepătoare( cozi de topor, o macetă, 2 cuţite tip briceag) precum şi 68 de articole pirotehnice din categoria F4. De asemenea, la testarea cu aparatele drugtest a doi dintre conducătorii auto, au rezultat indicii cu privire la posibila prezenţă în organism a unor substanţe psihoactive, context în care aceştia au fost conduşi la spital pentru prelevarea de probe biologice”, anunţă IPJ Ilfov.

13 persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Ilfov pentru cercetări şi luarea măsurilor legale care se impun.

Poliţiştii ilfoveni au deschis patru dosare de urmărire penală, două dintre acestea pentru nerespectarea regimului privind materiile explozive, iar celalte două sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere sub influenţa substanţelor psihoactive.