26 octombrie 2018

MAE rus: Riscurile militare s-au amplificat în zona Mării Negre din cauza acţiunilor Statelor Unite şi Alianţei Nord-Atlantice

Mihai Draghici

Riscurile militare s-au amplificat în ultimii ani în regiunea Mării Negre din cauza activităţilor Statelor Unite şi Alianţei Nord-Atlantice, a avertizat vineri Ministerul rus de Externe.

Sursă foto: Mediafax

Consiliul de conducere al Ministerului rus de Externe s-a reunit vineri, la Moscova, sesiunea fiind coordonată de ministrul Serghei Lavrov.

"Consiliul de conducere a constatat deteriorarea gravă a situaţiei în regiunea Mării Negre în ultimii ani, observând multiplicarea riscurilor de tip militar, inclusiv din cauza acţiunilor Statelor Unite şi aliaţilor din cadrul NATO; de asemenea, s-a constatat fragmentarea regională şi menţinerea tendinţelor negative în rândul statelor din regiune", se arată într-un comunicat al Ministerului rus de Externe difuzat vineri după-amiază.

"A fost evidenţiată necesitatea menţinerii stabilităţii şi securităţii în zona Mării Negre doar prin aportul naţiunilor riverane, inclusiv prin mijloace pentru intensificarea încrederii reciproce şi prin folosirea actualelor formate de cooperare în domeniile politic şi militar", subliniază Ministerul rus de Externe, potrivit site-ului agenţiei Sputnik.

Alianţa Nord-Atlantică a intensificat misiunile de recunoaştere în Marea Neagră şi în Marea Baltică, a afirmat miercuri ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, avertizând că Rusia şi Belarus vor lua măsuri pentru contracararea activităţilor NATO. "Au fost identificate activităţi intense pentru colectarea de informaţii în Marea Baltică şi în Marea Neagră. Anul acesta, avioane ale Forţelor Aerospaţiale ruse au fost trimise de peste 120 de ori pentru interceptarea potenţialilor intruşi în spaţiul aerian rus", a declarat Serghei Şoigu, citat de site-ul agenţiei Tass. Rusia şi Belarus analizează posibilitatea unor acţiuni comune pentru menţinerea stabilităţii şi securităţii în aceste zone.

Săptămâna trecută, Administraţia Vladimir Putin a exprimat preocupare privind activităţile militare organizate de Alianţa Nord-Atlantică în apropierea frontierelor ruse. "Asistăm la consolidarea capabilităţilor militare în apropierea frontierelor Rusiei şi la eforturi de îmbunătăţire a infrastructurii de transport în Europa, astfel încât să fie mai uşor să fie adus armament greu al SUA şi al altor ţări spre frontierele noastre; în plus, sunt organizate exerciţii provocatoare - nu ale noastre alături de China în Siberia -, ci exerciţii militare în Ucraina, Georgia şi în Marea Neagră", a declarat Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe. "Acum, Ucraina vrea să organizeze exerciţii NATO în Marea Azov, dar este imposibil să facă acest lucru deoarece Tratatul nostru cu Ucraina prevede consimţământul părţilor pentru trecerea navelor militare în Marea Azov. Dar ucrainenii vor acest lucru şi sunt impulsionaţi activ în acest sens", a spus Lavrov.

Ucraina a găzduit începând din anul 2014 o serie de exerciţii militare alături de state membre NATO.