18 noiembrie 2018

MAE: Mihnea Constantinescu, un exemplu pentru multe generaţii de diplomaţi

Ionel Dancu

Ministerul Afacerilor Externe a transmis, duminică, condoleanţe familiei lui Mihnea Constantinescu şi l-a descris pe fostul diplomat drept „un exemplu pentru multe generaţii de diplomaţi” şi un „reper de umanitate, caracter şi eleganţă”.

„Ministerul Afacerilor Externe anunţă cu profund regret trecerea în nefiinţă a ambasadorului Mihnea Constantinescu, după o activitate de peste douăzeci de ani în diplomaţia românească, marcată de un profesionalism şi devotament incontestabile. Cariera sa se întrepătrunde cu naşterea şi evoluţia României democratice şi euroatlantice şi este un reper pentru ceea ce statul român a dorit să devină după Revoluţia din 1989”, a transmis, duminică, Ministerul Afacerilor Externe, printr-un comunicat de presă, remis duminică MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanţilor MAE, Constantinescu a participat la acţiunile care au definit vocea României în afara ţării.

„De-a lungul carierei diplomatice a realizat numeroase proiecte marcante şi a deţinut diverse funcţii şi însărcinări importante care au definit vocea României la nivel internaţional, contribuind la gestionarea dosarelor majore de politică externă ale ţării. A deţinut un rol important în procesul de aderare a României la UE şi NATO, a fost Reprezentant cu însărcinări speciale pentru securitatea energetică, a fost Reprezentant personal al Preşedinţiei în exerciţiu a OSCE pentru Europa de Sud-Est în timpul preşedinţiei române din 2001, iar în 2003 a fost reprezentantul Guvernului român pe lângă Autoritatea Provizorie din Bagdad şi consilier al MAE irakian. De asemenea, a fost Preşedintele Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului în 2016”, potrivit sursei citate.

Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Externe mai spun despre fostul ambasador că reprezintă un „etalon moral şi profesional”.

„Ambasadorul Mihnea Constantinescu a fost un coleg excepţional, un mentor desăvârşit şi un exemplu pentru multe generaţii de diplomaţi. Va rămâne nu doar un reper de profesionalism în diplomaţie, dar şi un reper de umanitate, caracter şi eleganţă, virtuţi esenţiale în diplomaţie. Ministerul Afacerilor Externe şi Corpul Diplomatic şi Consular au pierdut astăzi un coleg respectat, dar Ambasadorul Mihnea Constantinescu va rămâne, prin ceea ce a realizat, în istoria diplomaţiei româneşti şi va continua sa fie un etalon moral şi profesional. Îi suntem recunoscători pentru anii de muncă pe care i-a depus pentru promovarea intereselor României şi îi vom cinsti memoria continuând proiectele sale, în spiritul valorilor pe care le-a impus în Ministerul Afacerilor Externe. Va rămâne mereu în istoria şi memoria diplomaţiei române. Sincere condoleanţe familiei sale. Dumnezeu să-l odihnească!”, a conchis sursa menţionată.

Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat duminică, la un post de televiziune, că fostul diplomat Mihnea Constantinescu a murit sâmbătă noaptea, în străinătate.

Mihnea Constantinescu avea 56 de ani şi a fost, pe rând, asistent personal al premierului Petre Roman, director de cabinet al premierului Theodor Stolojan (1991-1992), purtător de cuvânt al Guvernului (1991-1992), director de cabinet al premierului Nicolae Văcăroiu, ministru de stat pentru reforma economică în acelaşi guvern Văcăroiu.

A fost apoi director de cabinet si consilier al ministrului de externe de atunci Mircea Geoană (1996-1998).

Ulterior, Mihnea Constantinescu a fost director de cabinet al premierului Adrian Năstase (2004) şi apoi director de cabinet al premierului Călin Popescu-Tăriceanu (2005-2008), dată după care îndeplineşte funcţia de ambasador cu însărcinari speciale în cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

În mai 2012, Mihnea Constantinescu a fost numit de premierul Victor Ponta în postul de consilier de stat.

Raport Anual: Agenda de Securitate a anului 2018, pe scurt

Evenimente care au marcat anul 2018, pe diverse niveluri ale securității

  • National
  • European
  • Internațional