Macron ia atitudine împotriva juntei militare din Niger: Ambasadorul Franţei nu va părăsi ţara, junta nu are puterea sau autoritatea de a expulza un diplomat
Florin JipaPreşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a declarat luni că ambasadorul francez în Niger, Sylvain Itte, nu va părăsi ţara în ciuda ordinelor şi a ameninţărilor trimise de junta militară, Macron afirmând în continuare că junta nu are puterea sau autoritatea de a expulza un diplomat, arată RFI.

Emmanuel Macron: „Este o lovitură de stat împotriva unui preşedinte ales democratic, ce provine dintr-o etnie minoritară care a început reforme curajoase, economice, politice dar care clarifică mai toate domeniile, un preşedinte care este angajat în întreaga agendă internaţională – aceeaşi care este a noastră şi a Naţiunilor Unite. Acesta este ţinut ostatic de pucişti de o lună, în palatul prezidenţial. Ni s-a reproşat că Franţa este prea angajată în a-l susţine pe preşedintele Bazoum. Dar ce am face dacă s-ar întâmpla aşa ceva în Bulgaria ori în România? Am spune la fel că nu ar trebui să ne angajăm prea mult?"
Consiliul Naţional pentru salvarea patriei (CNSP) care a preluat puterea în Niger, la finele lui iulie, i-a dat, pe 25 august, 48 de ore ambasadorului francez, pentru a părăsi Niamey. Ministerul de Externe francez a precizat, de partea sa, că "puciştii nu au nicio autoritate pentru a formula o astfel de cerere, doar autorităţile alese în mod legitim o pot cere".
Ambasadorul este în continuare la Niamey, potrivit declaraţiilor făcute de preşedintele Emmanuel Macron care, a evocat situaţia în cadrul reuniunii anuale a diplomaţilor francezi, ce a avut loc luni dimineaţă, la Palatul Elysée.
Lovitura de stat din Niger, devastatoare pentru angajamentul Franţei faţă de Sahel, afectează politica externă a lui Emmanuel Macron, consideră France24.
În această vară, preşedintele a urmat răsturnările de situaţie de zi cu zi ale loviturii militare din 26 iulie împotriva unuia dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai Parisului de pe continentul african, preşedintele Mohamed Bazoum, care a fost sechestrat de atunci împreună cu familia sa.
În timp ce complotiştii loviturii de stat din Niger şi-au intensificat presiunea asupra Parisului, Macron a încercat luni, 28 august, la deschiderea celei de-a 29-a conferinţe a ambasadorilor francezi la Palatul Elysée, să apere cu orice preţ prezenţa Franţei în această ţară, chiar dacă asta înseamnă antagonizarea noului regim.
