12 ianuarie 2021

M7/2021: Au fost aprobate normele de aplicare în MApN a Legii nr. 168/2020, pentru recunoaşterea meritelor veteranilor din teatrele de operaţii

Florin Jipa

Au fost aprobate normele de aplicare în MApN a Legii nr. 168/2020, pentru recunoaşterea meritelor personalului participant la acţiuni militare, misiuni şi operaţii pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român şi acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia şi urmaşilor celui decedat, prin Ordinul de ministru numărul M7 din 11.01.2021.

Sursă foto: MApN

Conform normelor, pentru personalul participant la misiuni externe care se află în raporturi de serviciu/de muncă cu Ministerul Apărării Naţionale, verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 4 din Legea nr.168/2020 se efectuează de structura de resurse umane a unităţii militare în care acesta este încadrat.

Pentru personalul participant care a încetat raporturile de serviciu/de muncă cu Ministerul Apărării Naţionale, verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 4 din Legea nr. 168/2020 se efectuează de centrul militar pe raza căruia acesta domiciliază.

Structurile prevăzute mai sus întocmesc şi transmit ierarhic, lunar, structurilor centrale, situaţia centralizatoare cu personalul participant care îndeplineşte condiţiile pentru a i se conferi calitatea de „Veteran din teatrele de operaţii”, Tabelul centralizator cu datele necesare pentru emiterea, numerotarea şi executarea legitimaţiilor de „Veteran din teatrele de operaţii” şi fotografiile personalului participant potrivit art. 2 lit. i) din anexa nr. 2.

Conform acestor norme, din luna februarie 2021, veteranii teatrelor de operaţii vor primi indemnizaţii lunare, conform Legii nr. 168 din 2020, votată de Parlament în luna iulie.

Personalul care a dobândit calitatea de „Veteran din teatrele de operaţii” (are cel puţin 120 de zile cumulativ sau neîntrerupt de participare la misiuni/acţiuni militare) beneficiază de o indemnizaţie lunară, neimpozabilă, în valoare de 1.000 de lei, după trecerea în rezervă sau retragere.

Normele mai arată procedurile prin care militarii şi civilii răniţi beneficiază de tratament de specialitate în ţară sau străinătate, dar şi de anumite indemnizaţii.

Militarii invalizi şi civilii invalizi beneficiază de acordarea unei indemnizaţii lunare de invaliditate de două câştiguri salariale medii brute pentru gradul I de invaliditate, de 1,5 câştiguri salariale medii brute pentru gradul II de invaliditate şi un câştig salarial mediu brut pentru gradul III de invaliditate.

Militarii invalizi şi civilii invalizi, încadraţi în gradul I de invaliditate, beneficiază de o indemnizaţie lunară pentru însoţitor, egală cu câştigul salarial mediu brut.

Documentul arată şi procedurile pentru eliberarea legitimaţiilor care să ateste calitatea de „veteran din teatrele de operaţii”.

Citeşte şi:

Ce indemnizaţii vor primi veteranii din TO