19 octombrie 2025

Lupte reluate în Gaza: Israelul şi Hamas se acuză reciproc. Hamas a atacat un vehicul militar, mai multe victime IDF

Florin Jipa

Mai multe evenimente violente au avut loc în Fâşia Gaza, care sugerează că Hamas este gata să reia luptele şi nu intenţionează să depună armele şi să nu mai participe la guvernarea regiunii.

Sursă foto: X

Armata Israelului a transmis că o exploziela un vehicul de geniu, în apropiere de trecerea de graniţă cu Egiptul Rafah, probabil atac antitanc sau IED, a dus la multiple victime în rândul militarilor.

Tot în Rafah, un lunetist a deschis focul asupra militarilor israelieni. Armata Israelului a raportat că sunt schimburi continue de foc, în ciuda acordului de încetare a focului.

Doi suspecţi palestinieni înarmaţi care au trecut linia galbenă în apropiere de Jabalia, au fost ucişi într-un atac aerian al IDF.

Premierul Netanyahu a ţinut o întâlnire de securitate, iar ministrul securităţii naţionale a cerut reluarea luptei imediat după încălcările de încetare a focului.

Cu toate acestea, Hamas a transmis că respectă în continuare acordul de încetare a focului şi Armata Israelului este cea care atacă.

Departamentul de Stat al SUA a transmis celorlalte puteri garante, Turcia, Qatar şi Egipt, că Hamas nu respectă acordul de pace şi se vor lua măsuri.