29 noiembrie 2019

Lupta ce trebuie purtată: Democraţia vs. autocraţia. Şi câştigată

Sergiu Medar

În ultimii ani, unii analişti atrag atenţia asupra transformării regimurilor democratice, în regimuri autocratice. Această tendinţă este o realitate care este susţinută, propagată şi amplificată de analiştii ruşi sau chinezi, dar ea nu poate fi ignorată. Înţelegerea mediului internaţional, acţiunea în fazele premergătoare ale procesului de transformare, planificarea din timp a mijloacelor de acţiune ca şi încadrarea acestora în principiile democratice, sunt doar câteva căi de acţiune pentru a păstra ceea ce întreaga lume şi-a dorit, democraţia şi libertatea.

Sursă foto: Mediafax

În ultimii 2-3 ani, analişti aparţinând unor centre de cercetări occidentale au atras atenţia asupra declinului democraţiei atât în statele cu democraţii consolidate cât şi în cele cu democraţii emergente. Creşterea autoritarismului la care se ajunge prin utilizarea, uneori exacerbată a populismului, este un fenomen ce devine prezent în marile puteri ale lumii, ca Rusia sau China, dar şi în state mai mici ca Turcia, Ungaria sau Venezuela. Acest fenomen nu este însă ireversibil, democraţia şi-a dovedit, de multe ori, rezilienţa la tendinţe care i-au fost antagonice.

Lumea actuală, în care nu mai există o ordine internaţională aşa cum era acum 15-20 de ani, este într-o accelerată schimbare. Exista evoluţii rapide în modul de aplicare al principiilor democratice, în modul de apariţie şi manifestare a populismului ca şi al autoritarismului. Statele care nu vor reuşi să sesizeze aceste schimbări sau care nu vor găsi soluţii de adaptare la schimbare, vor cădea în plasa populismului şi vor deveni, mai devreme sau mai târziu, state autocratice.

Societăţile occidentale au fost, o lungă perioadă de timp, conduse de partide politice fidele valorilor democratice liberale, economiilor deschise şi cooperării multilaterale. În acelaşi timp aceste state au respectat principiile alegerilor libere şi corecte, ale statului de drept, drepturile omului, libertăţile civile, care erau garanţii ale evoluţiei lor libere. În timp, aceste repere clare au primit interpretări noi deturnându-se voalat adevăratul lor sens. Noua mentalitate s-a insinuat treptat în mentalul populaţiei, „ajutată” fiind şi de propaganda directă sau virtuală, internă şi externă. Argumentarea acestor noi idei a fost făcută pe baza unor evidenţe de necontestat în evoluţia statelor. Globalizarea, creşterea inechităţilor între state şi persoane, aplicarea standardelor duble în exercitarea deciziilor organizaţiilor internaţionale, sărăcirea unor state şi îmbogăţirea altora sub stindardul multilateralităţii, au dus la momentul în care a început să se pună în discuţie inclusiv viabilitatea principiilor democratice şi întrebarea dacă nu ar fi necesar să se identifice alte sisteme de dezvoltare şi funcţionare a societăţii.

În această abordare, destul de pesimistă, vestea bună este că sunt multe state în care democraţia de tip liberal funcţionează. Acestea state sunt conduse de lideri care, cu adevărat, simt democraţia şi nu doar o mimează. Este uşor de sesizat acest fenomen acolo unde sunt puse sub semnul întrebării toate acţiunile, pentru a vedea dacă acestea sunt sau nu conform principiilor democratice liberale. Este însă imperios necesar ca liderii statelor în care democraţia funcţionează, să nu uite că aceasta poate derapa, fiind necesar să ia din timp măsuri pentru menţinerea sa în limitele impuse de constituţiile acestor state. Aici un rol deosebit revine şi opoziţiei politice şi mediei.

Creşterea nemulţumirii populaţiei faţă de deciziile luate în domeniile economice sau politice duce la polarizarea societăţii şi la divizări politice. Atâta timp cât aceasta se întâmplă într-un mediu paşnic, se poate considera că democraţia funcţionează. Înlăturarea de la conducerea a unor partide prin vot liber şi corect, este un alt semn al faptului că democraţia e vie. Dacă votul va fi doar liber şi dar nu şi corect, democraţia liberală a pierdut şi se pregăteşte fundamentul iliberal al autoritarismului.

Tehnologia digitală a fost introdusă în societatea modernă pentru a uşura comunicarea între cetăţeni sau cea între instituţii şi cetăţeni. Implementată în societatea liberal-democratică aceasta a creat, însă şi vulnerabilităţi faţă de atacurile cyber. Aplicate în cadrul creat de noile tehnologii, conceptele de deschidere sau transparenţă care reprezintă valori ale democraţiei liberale, devin acum elemente de vulnerabilitate. Aceste state nu trebuie să renunţe nici la aplicarea noilor tehnologii şi nici la valorile democratice. Trebuie să existe însă mijloace de protecţie adecvate noilor ameninţări. Circulaţia liberă a informaţiilor politice şi economice generale, permite atât informarea liderilor şi a lucrătorilor în diferite domenii cu realităţile din actualitate dar şi intoxicarea acestora cu fake news mai ales în preajma schimbărilor politice în societate. Controlul informaţiilor  în societăţile autocratice este un obiectiv permanent, astfel încât la cetăţeanul interesat în înţelegerea evoluţiei societăţii în care trăieşte, să ajungă, într-o manieră convingătoare, numai acele informaţii care se subsumează obiectivului urmărit.       

Introducerea noilor tehnologii, şi în special a roboticii, poate duce la pierderea unor locuri de muncă şi necesitatea de pregătire a lucrătorilor pentru noi domenii. Acesta este un domeniu în care intenţiile bune ale guvernărilor democratice sunt subminate de manifestările populiste care, prin intermediul media, propagă ştiri false care îi fac pe lucrătorii simplii să caute soluţii în afara mediului democratic.

Aceste tendinţe au apărut în unele state occidentale prin crearea de noi grupări politice populiste al căror principal obiectiv este erodarea democraţiei din interiorul acesteia. În acest proces liderii populişti învaţă metode de lucru de la lideri autoritari ca Hugo Chavez sau Nicolas Maduro din Venezuela, Vladimir Putin din Rusia, Recep Tayyip Erdogan şi chiar Viktor Orban din Ungaria care au subminat treptat democraţia fragilă din statele lor. Ajunşi la putere prin alegeri libere, dar nu întotdeauna corecte, aceştia au folosit ulterior instituţiile statului pentru a-şi consolida puterea lor ce devenea tot mai autocratică. Aceşti lideri şi-au asigurat sprijinul instituţiilor de putere prin impunerea în poziţiile cheie a celor care le erau loiali.  Acest proces a fost amplificat de faptul că nemulţumirile populaţiei erau în creştere.

Dintr-o analiză istorică menţionată de Andrea Kendall – Taylor, director al Center for a New American Security,  se poate observa că, între anii 1946-1999, 64% din democraţii au fost înlăturate prin lovituri de stat. În ultimii ani, a fost folosită o metodă mult mai puţin violentă: înlocuirea, prin alegeri libere, a guvernelor democratice cu conduceri autocratice, care treptat, şi neobservat, au renunţat la principiile de funcţionare a unui stat democratic. Aceşti lideri autoritari în loc să urmeze ad literam  textul constituţiei au trecut la interpretarea sau modificarea acesteia pentru a-şi justifica acţiunile. Această evoluţie poate fi observată în 40% din eşecurile democratice de astăzi, cu tendinţe evidente de creştere.

Conducerile autocratice se prezintă ca reprezentanţi ai poporului, care asigură garanţii ale păstrării principiilor statului de drept. În realitate caută să anihileze opoziţia, să-şi fidelizeze justiţia şi serviciile de informaţii şi să discrediteze media liberă păstrând-o doar pe cea care li se subordonează. În atingerea scopurilor lor, autocraţii încurajează aplicarea şi extinderea noilor tehnologii. Media on-line şi platformele sociale reprezintă cel mai eficient mecanism pentru intoxicarea şi ulterior manipularea populaţiei, şi, în acelaşi timp, propagarea principiilor iliberale atât în propria ţară cât şi în statele vecine. Introducerea pe scară largă a tehnicilor de face recognition  şi inteligenţa artificială permit un control eficient al nucleelor din structurile politice de opoziţie din rândul populaţiei.

În evoluţia sistemelor de conducere autocratice se poate observa că acestea sunt conduse de personalităţi autoritare. În anul 1988 regimurile autocratice erau conduse, în proporţie de 23% de lideri puternici.  Astăzi, acest procent a crescut la  40%, având personalităţi puternice, cu un stil de conducere ferm cu accente periodice atât de agresivitate verbală, dar şi conflictuală. Un astfel de regim, ce se manifestă inclusiv prin puterea militară, este Rusia, cel puţin ţinând cont de intervenţiile în Ucraina sau Siria. Înainte de aceste acţiuni, Putin a urmărit, pas cu pas, şi cu multă atenţie anularea agresivă a oricărei opoziţii interne ca şi controlul media. Astfel, politica externă a Rusiei depinde acum doar de deciziile liderului de la Kremlin, fără niciun fel de reacţie a populaţiei sau a opoziţiei.

Rolul personalităţii în autocraţie duce adesea către cultul personalităţii. Un exemplu evident al acestui concept este cel al Chinei, unde modul de guvernare al lui Mao îşi pune pregnant amprenta pe practicile lui Xi Jinping.

Statele autocratice, caută să amplifice şi să folosească sentimentele antiamericane ale populaţiei pentru a o atrage în jurul liderilor autocraţi. De aceea retorica şi chiar acţiunile guvernelor din aceste state consideră SUA ca principal inamic al lor.

Regimurile autocratice sunt, în marea lor majoritate corupte. Aceasta se referă atât la atragerea interesului unor companii multinaţionale interesate în obţinerea de privilegii pentru achiziţionarea de materie primă din ţările conduse de aceste regimuri cât şi la obţinerea de fonduri necontrolabile pentru atingerea scopurilor personale cât şi a celor electorale.

Atât democraţia cât şi autocraţia sunt sisteme care evoluează permanent, fiecare căutând să-şi impună principiile în conducerea statelor. Susţinătorii conceptelor democratice liberale nu trebuie să lase democraţia să funcţioneze din inerţie. Acest lucru va duce la eşec. De aceea este necesară păstrarea unei dinamici în argumentarea mai degrabă a succeselor decât justificarea greşelilor. State ca Rusia şi China au programe consistent finanţate pentru a lupta împotriva democraţiei folosind slaba dinamică în evoluţia conceptuală şi aplicată a acesteia şi  exacerbând greşelile ce inerent apar pe parcurs.

Eforturile care se fac pentru a preveni transformarea regimurilor democratice în autocraţii, trebuie să fie cât mai extinse, preventive şi multilaterale.