Lumea sub efectele acţiunilor hibride

Începutul secolului XXI este caracterizat de o lume în care crizele şi conflictele sunt reale şi prezente. Asistăm la o polarizare ideologică rasială şi religioasă, războaie regionale în care ameninţările Războiului Rece 2.0 devin din ce în ce mai evidente. Într-un astfel de mediu internaţional, este evident faptul că schimbarea de paradigmă s-a produs, securitatea strategică centrată pe stat devenind primordială în raport cu securitatea umană (securitatea împotriva subdezvoltării, sărăciei, etc), ce a rămas în planul secund.

Acum când diferenţele de opinii dintre actorii globali SUA, Rusia, China şi UE se accentuează, când retorica „naţiunii salvatoare” dezvoltată de SUA a început să fie pusă la îndoială, când terorismul produce o insecuritate continuă în arena internaţională şi când utilizarea puterii armate reprezintă soluţia adoptată în conflictele regionale, se poate spune că, în această perioadă de ordine haotică, spectrul războiului nerestricţionat umbreşte pacea pe care ne-o dorim cu toţii.

Aflaţi într-un moment în care mai multe tipuri de război (asimetric, cibernetic informaţional, de agresiune, etc.) vor fi folosite simultan de adversari flexibili şi sofisticaţi, putem afirma că vechiul concept  de război, aşa cum l-a definit Clausewitz (continuarea politicii cu alte mijloace), a devenit inadecvat realităţii contemporane.

Astăzi, ordinea lumii este provocată în moduri fără precedent. În plus, ultima criză economică mondială a plasat economia globală sub o presiune severă, creând un sentiment sporit de vulnerabilitate economică, dar şi de oportunităţi geopolitice, alimentând uneori şi beligeranţa.

În aceste circumstanţe, determinat de interese  geostrategice, geo-economice sau de combinaţia dintre cele două, fiecare actor global are interese şi îşi stabileşte strategiile de realizare a acestora la nivel mondial.

Aşa au devenit cuvintele „război hibrid” alegerea logică pentru a descrie o strategie care combină războaiele convenţionale, războiul neregulat şi războiul cibernetic cu alte metode de influenţare (ştirile false, diplomaţia, intervenţiile electorale, etc.).

Chiar dacă, noţiunea de „război hibrid” nu a întrunit consensul internaţional în planul teoriei artei militare, „... toată lumea, inclusiv NATO şi Uniunea Europeană, este de acord că reprezintă o problemă.., iar concluzia unanimă este că, războiul hibrid implică utilizarea sincronizată a mijloacelor militare şi non-militare împotriva vulnerabilităţilor specifice pentru a crea efecte asupra adversarului” [1].

O definiţie, acceptată, privind conceptul de „război hibrid” este că, acesta „... încorporează o gamă largă de mijloace utilizate în război, inclusiv capabilităţi convenţionale, tactici şi formaţiuni neregulate, acte teroriste, violenţă şi constrângere nediferenţiată precum şi confuziile (lacunele) legislative. Aceste activităţi multimodale pot fi efectuate de unităţi separate sau chiar de aceeaşi unitate, dar sunt, în general, direcţionate în mod operaţional şi tactic şi coordonate în spaţiul central de luptă pentru a obţine efecte sinergice” [2].

Sintagma de „război hibrid” a fost folosită pentru a descrie strategia utilizată de Hezbollah în războiul din Liban din 2006. Hezbollah, este un actor non-statal, sponsorizat de Iran şi care, posedă capabilităţi militare pentru a susţine conflicte la nivel statal.

De atunci, termenul „hibrid” a dominat o mare parte din discuţiile despre războiul modern şi viitor, până la punctul în care a fost adoptat de liderii militari la cel mai înalt nivel şi promovat ca bază pentru strategiile militare moderne (NATO countering the hybrid threat, NATO ACT, 23 September 2011).

Înţeles ca un fenomen, „războiul hibrid” se situează sub pragul pe care majoritatea observatorilor occidentali îl consideră un conflict armat, cu atât mai puţin un război.

Prin urmare, „războiul hibrid” reprezintă o acţiune complexă care utilizează instrumente militare şi non-militare într-o campanie integrată, interconectate cu operaţii si campanii politice. Surpriza, iniţiativa şi avantajul psihologic obţinute prin mijloace diplomatice, utilizarea sofisticată a informaţiilor care exploatează slăbiciunile adversarului, operaţiunile electronice şi cibernetice, presiunea economică şi ocazional acţiunile militare şi de informaţii vizibile sau ascunse, constituie principalele „ingrediente” ale aşa numitului război hibrid.

Din această perspectivă, orice stat sau areal geografic, care stă în calea intereselor actorilor globali, statali sau non-statali, poate fi vizat şi deveni ţintă pentru orice tip de acţiune hibridă.

Voi prezenta în continuare unele aspecte ale acţiunilor hibride care pot fi luate in considerare pentru stabilirea conduitei de protecţie si reacţie.

Câteva dintre caracteristicile „războiului hibrid” pot contura conjunctura şi ansamblul de acţiuni:

- războiul hibrid este conceput pentru a exploata vulnerabilităţile naţionale în plan politic, militar, economic, social, informaţional şi al infrastructurii;

- poate fi iniţiat şi desfăşurat atât de state cât şi de structuri non-statale;

- războiul hibrid poate să utilizeze mijloace de crimă organizată (corupţie, şantaj, etc.) şi acţiuni teroriste, asasinate, crime, alte fapte săvârşite în scopul tulburării grave a ordinii publice;

- exploatează înţelegerea deficitară a acţiunilor pentru a face atacurile mai puţin „vizibile”. Aceste acţiuni vor exploata lacunele şi ambiguităţile legislative la nivel internaţional cu scopul de a perturba şi chiar împiedica procesul decizional pentru a reacţiona la astfel de atacuri, inclusiv militar;

- ascunderea şi disimularea acţiunilor hibride în perioada pre-campanie poate conduce, de regulă, la perceperea realităţii doar atunci când acţiunile sunt în plină desfăşurare iar efectele devin vizibile şi dăunătoare;

- acţiunile hibride au capacitatea de a rămâne sub pragurile de detectare şi de răspuns evident şi se bazează adesea pe viteza, volumul şi omniprezenţa tehnologiei digitale pentru diseminarea informaţiilor;

- războiul hibrid este sincronizat şi sistemic, prin urmare, răspunsul trebuie să fie identic.

Referitor la modul de acţiune, „războaiele hibride” sunt întotdeauna precedate de o perioadă de precondiţionare societală şi structurală pentru a se identifica structura sociopolitică, menită a fi manipulată în scopul separării de structura naţională existentă, pentru a o transforma în forţă de opoziţie sau/şi domeniile vulnerabile care pot perturba funcţionarea normală a statului.

Funcţiile critice şi vulnerabilităţile reprezintă acele domenii (politic, militar, economic, social, informaţional, infrastructură, etc.) care pot fi întrerupte şi pot afecta sistemele de lucru la nivel de stat, societate sau sub-secţiuni ale acestora.

Odată stabilite vulnerabilităţile, acţiunile perturbatoare se succed şi se induc prin toate mijloacele de informare creându-se astfel, în mentalul colectiv, nevoia de acţiune pentru a schimba starea actuală.

Sincronizarea mijloacelor reprezintă capacitatea unui actor, într-o acţiune de tip hibrid, de a-şi coordona eficient acţiunile mijloacelor militare şi non-militare asupra funcţiilor critice în timp, spaţiu şi scop, pentru a crea efectele dorite.

O metodă de a crea clivaje de resentimente identitare o reprezintă introducerea în ecuaţia agravării diferendelor sociale, amestecul şi influenţa organizaţiilor nonguvernamentale.

Sancţiunile economice, urmăresc întotdeauna să facă mai dificilă viaţa cetăţeanului obişnuit, astfel încât el să devină mai receptiv la ideea de schimbare a regimului. Împreună cu deprecierea preţului la produsele energetice, materii prime şi la mărfuri în general, aceste acţiuni vor afecta anumite funcţii bugetare ale statelor vizate creând dezechilibre financiare greu de controlat.

În momentul în care, la toate acestea, apar ameninţări de securitate la adresa statului vizat, guvernul in funcţie se va confrunta cu un nivel limitat al veniturilor, cât şi cu nevoia suplimentară de a-şi creşte bugetul de apărare în detrimentul asigurării serviciilor sociale.

Contabilizarea efectelor. În războiul hibrid, efectele sunt înţelese ca o schimbare a stării unei entităţi. Deşi consecinţele ar trebui să fie predictibile, caracterul neliniar al acţiunilor va face ca acestea să poată fi „văzute şi simţite” doar după ce s-au manifestat.

S-au creat astfel condiţiile primei etape a luptei hibride.

Ulterior, funcţie de rezistenta statului respectiv, la acţiunile asimetrice (între beligeranţi, a căror putere militară diferă semnificativ), non-militare (informaţionale, psihologice, ideologice, diplomatice, economice, etc.), se trece la utilizarea altor măsuri în scopul realizării scopului propus.

O alta fază în evoluţia acţională o reprezintă lansarea informaţiilor şi datelor false, utilizând canale diplomatice, mass-media, etc., în scopul inducerii în eroare a liderilor politici şi militari.

Intimidarea, înşelarea şi coruperea  persoanelor din aparatul guvernamental şi militar, cu scopul de a-i face să renunţe la îndatoririle lor de serviciu, reprezintă o altă etapă.

În faza propagandei destabilizatoare, pentru a spori nemulţumirea populaţiei pot fi utilizate grupuri de persoane (nerecunoscute drept combatanţi legitimi), urmărind escaladarea subversiunii.

Din acest moment, utilizarea membrilor organizaţiilor paramilitare în cadrul companiilor ce oferă diferite servicii (paza, transport, logistic, etc.) cu scopul de a bloca activităţi şi de a întări forţele interne aflate în opoziţie cu forţele guvernamentale, marchează o altă etapă ce concretizează iminenţa utilizării forţelor armate.

Faza începerii acţiunii militare este precedată de misiuni de recunoaştere pe scară largă şi de misiuni subversive, utilizându-se întregul arsenal de instrumente specifice.

Combinarea acţiunilor prezentate anterior cu utilizarea armamentului şi tehnicii de luptă denotă faptul că faza armată a războiului s-a atins.

Etapa distrugerii punctelor de rezistenţă şi a formaţiunilor care au supravieţuit operaţiunilor anterioare devine, de acum, iminentă.

În concluzie, un actor statal sau non-statal care recurge la acţiuni hibride poate instaura instabilitatea în afacerile interne ale altui stat. „Hibridizarea” se regăseşte în întreg spectrul acţiunilor de luptă şi modifică profund conduita războiului modern. Acest lucru face foarte dificilă identificarea momentului de începere al acestuia. În plus, creşte posibilitatea ca un actor ce utilizează acţiuni hibride să provoace daune semnificative adversarului său înainte ca acesta să poată răspunde sau chiar să detecteze un atac hibrid.

Din acest punct de vedere, statele care suporta asupra lor efectele acţiunilor hibride, trebuie în primul rând să înţeleagă strategia agresorului şi să identifice, atenueze şi eventual să depăşească dilemele operaţionale şi strategice asociate mediului operaţional.

Având în vedere că o campanie de „război hibrid” înseamnă conducerea şi direcţionarea luptei politice, convenţionale, neconvenţionale, asimetrice şi cibernetice, atât în ​​mod direct, cât şi indirect, asupra obiectivelor în toate domeniile şi instrumentele puterii naţionale, statul ce conştientizează că va fi afectat trebuie să-şi pregătească contramăsurile şi metodele eficiente de implementare a acestora.

Pentru a contracara acţiunile hibride, creşterea coeziunii sociale este singura modalitate de a păstra un avantaj faţă de agresorul care va încerca să acumuleze şi să utilizeze efectul surprizei. Totodată, conştientizarea şi educarea clasei politice şi cetăţenilor în acest domeniu devine imperios necesară. Nu în ultimul rând, la nivelul structurilor decizionale, dar şi al părţilor interesate din societate, cunoaşterea, evaluarea ameninţărilor şi a riscurilor, precum şi procesele de planificare şi cele acţionale trebuie bine stăpânite.