Lukashenko avertizează: dacă Belarus se prăbuşeşte, urmează Rusia. Exagerare sau disperare (?)

Mai nou, Lukashenko a răspuns extrem de aplecat la întrebări lansate (9 septembrie) de o echipă de ”desant al jurnaliştilor ruşi”. Cu privire la situaţia internă, acesta a arătat că nu ar fi vorba despre o destabilizare – ”Totul este bine şi normal în timpul săptămânii, dar sâmbăta şi duminica avem uneori oameni pe străzi”. Ceea ce nu s-ar fi întâmplat dacă, potrivit acestuia, nu ar fi interferenţa ”factorului extern: controlul din exterior...”. A completat că Minskul şi Moscova cunosc cine exersează controlul extern: ”americanii din centrul de lângă Varşovia...Al doilea centru este în Cehia şi apoi Lituania din păcate, şi Ucraina care creează fortăreţe pentru a influenţa Belarusul”.

Aşadar, aceste cercuri ar cheama şi motiva cetăţenii pentru ample proteste de stradă. Proteste care, în paranteză fie spus, nu au până acum nicio tuşă împotriva Rusiei, ci numai împotriva persoanei Lukashenko, de care oamenii s-au săturat. Liderul belarus insistă pe ideea că a doua influenţă majoră o constituie forţele masate de Occident la frontierele vestice ale Belarus - pe care acum le denumeşte ”frontierele  Uniunii Rusia-Belarus”, pentru a căror apărare a mobilizat jumătate din Armata de 60 de mii de militari a Belarus.

În contrast cu lipsa oricărei apetenţe de a negocia cu opoziţia, Lukaşenko consideră că trebuie să deschidă discuţii personale directe cu organizaţiile de studenţi, de femei, de oameni ai muncii sau de veterani. Susţine că se va lucra intens la schimbări moderne în noul proiect de Constituţie, care va fi supus unui referendum. Mai promite consultarea ”Adunării generale a tuturor belaruşilor” – un fel de congres al poporului, care va avea loc undeva peste trei-patru luni şi care va decide acţiunile viitoare ”până la alegeri prezidenţiale, dacă acestea vor fi necesare”. Acceptă de principiu organizarea de alegerile prezidenţiale anticipate, dacă ”experţii şi nu politicienii” vor introduce separat acest amendament. Fără a indica un orizont de timp – un an sau doi, pentru noi alegeri.

Opoziţia de la Minsk nu are lideri. Regimul are spaţiu larg pentru dezinformare şi manipulare

Firavă sau nu, opoziţie politică există încă în Belarus. Dar nu mai are lideri capabili să o conducă. Cu atât mai mult în aceste condiţii, regimul Lukaşenko foloseşte din plin toate instrumentele de manipulare, dezinformare şi propagandă pentru a desfinţa mişcările opoziţiei. De exemplu, Lukashenko susţine că nu are cu cine să negocioeze din opoziţie, iar dacă opoziţia este cea care prezintă ”două programe nerealiste” de reforme negândite şi periculoase pentru Belarus, atunci chiar nu vrea. Arată că opoziţia ar dori privatizare, dar investitorii pun condiţii cu ”aruncarea în stradă” a jumătate din personal, lucru respins public de Lukashenko.

O poveste a lui Lukashenko a acoperit şi arestarea cunoscutului lider al protestelor, Maria Kolesnikova, care s-ar fi produs undeva în fâşia de frontieră cu Ucraina unde dorea să fugă împreună cu doi cunoscuţi şi care ar fi aruncat-o din maşină. Ceilalţi doi ar urma să fie predaţi de Ucraina, unde au reuşit să scape. Din arest, Kolesnikova prezintă evident altă variantă  şi vrea să acţioneze în judecată regimul.

În Lituania a început să funcţioneze cu rezultate modeste un Consiliul de coordonare al forţelor de opoziţie din Belarus (de altfel, statele baltice găzduiesc, ca şi Polonia, membri marcanţi în exil ai opoziţiei belaruse pro-occidentale). Lukashenko ”se jură” că nu a ştiut nimic despre un Consiliu de coordonare şi despre membrii acestuia până de curând. Insistă însă că au lansat programe anti-regim, anti-belaruse şi chiar anti-ruse.  

Un alt exemplu este cel în care Lukashenko a criticat dur o presupusă cerere a opoziţiei ca Belarus să iasă din Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă – OTSC, coordonată de Moscova. Acesta a transmis prin jurnaliştii ruşi mesajul că părărăsirea Tratatului nu ar însemna numai că achiziţia de noi tancuri sau rachete nu se va mai face la preţuri interne, ci la cele de pe piaţa mondială (Belarus are numai arme ruseşti). Apoi garantează că Rusia nu va accepta ca Belarus să treacă în tabăra adversă, făcând aluzie la ce s-ar putea aştepta poporul belarus din partea Moscovei (cu trimitere indirectă la cazul Ucraina), ştiind că poporul se teme de asta. Şi chiar dacă Rusia nu s-ar opune definitiv (nn - lucru total improbabil), asta ar însemna, potrivit lui Lukashenko, că Belarus s-ar transforma într-un teatru de acţiuni militare al confruntărilor dintre Rusia şi NATO. Şi din nou relansează întrebarea retorică: ”vrea aşa ceva poporul belarus?”   

Ar mai fi de notat că Lukaşanko desconsideră total opoziţia, care ar construi o atmosferă de a se merge la proteste ”cu urechile astupate, călare pe un cal bătrân, bolnav şi urât”, ceea ce în final o va marginaliza.

Nimeni nu poate rezista puterii Internetului.

Lukashenko a recunoscut că a încercat să blocheze accesul cetăţenilor la Internet la începutul acţiunilor de pretest, deoarece considera că va putea combate ”propaganda şi dezinformarea externă”. După experimentele din acele zile, Lukaşenko declară că nimeni nu poate rezista puterii de dezinformare şi manipulare a unor centre de putere străine, dând exemplu său cu ”Canalele Telegram” coordonate din Polonia.

Acesta a mai declarat că l-a avertizat pe Putin: ”Am vorbit..cu fratele mai mare..Putin, l-am avertizat. Nu se poate rezista acestui lucru. Cum te opui unui Canal Telegram? Aveţi capacitatea de a bloca aceste Canale Telegram? Nu. Nimeni. Chiar şi cei care au inventat acest web.” Internetul a reuşit să pătrundă adânc ”în creiere, în capul oamenilor...unii oameni pur şi simplu au înebunit. Ce citim? Numai anteturi...”

În această logică s-ar explica, potrivit lui Lukashenko, cum se poate genera un război intern în ”liniştita ţară Belarus”. Insistă că nicio autoritate nu trebuie să se relaxeze în privinţa pericolelor de pe Internet. Chiar şi în Rusia ar putea apare ”din senin” anumite evenimente politice, de aceea Lukaşenko ar fi avertizat pe Putin că ”Dacă Belarusul se prăbuşeşte astăzi, Rusia va fi următoarea.” Deşi a aceptat ideea că nu ar fi vorba de o prăbuşire totală, a invocat că şi ”mareaţa Uniunea Sovietică era o putere nucleară, şi unde este astăzi?...Unele lucruri ne-au venit atât de neaşteptat, nu din neglijenţă, ci pur şi simplu nu ne aşteptam”.

Reîntoarcerea la Putin

Lukashenko a trecut la un discurs anti-occidental abraziv imediat după ce a realizat că demonstraţiile de protest se intensifică, atrag şi cetăţeni din segmente de populaţie tradiţionale pro-regim, capătă putere şi au potenţial în creştere de a-l elimina de la putere. Din acel moment, Lukashenko a lansat vocal – şi susţinut politic şi diplomatic pe măsură de la Moscova, retorica potrivit căreia interferenţele străine occidentale pot fi văzute în situaţia ”din teren” a protestelor. Acesta declară că a învăţat din greşelile ultimului an, când ajunsese să fie interpretat că ar fi un duşman al Rusiei.

El explică acum că 47-48% din exporturile Belarus merg spe piaţa rusă, motiv pentru care a şi încercat să diversifice piaţa externă, apelând de anul trecut la exporturi în China şi Occident. În aceşti termeni ar fi vorbit cu sindicatele şi muncitorii care ameninţau cu greve şi proteste. După aceea, premierul belarus a dat asigurări că ”grevele nu mai sunt pe agenda zilei”, ceea ce este un semnal rău pentru protestatari şi opoziţie. Lukashenko ar fi conştientizat sindicatele că sunt fabrici care lucrează în domeniul apărării (aparatură pentru sateliţi, muniţii de tot felul inclusiv pentru rachete Topol etc.) cu comenzi pe doi ani înainte şi care ar pierde aceste avantaje la o schimbare de regim. A invitat muncitorii să privească la exemplele date de Ucraina, de conflcitele din Caucaz etc. şi să se gândească bine dacă merită ţara ”un drum greşit”.    

Chiar şi în legătură cu arestarea celor 33 de cetăţeni ruşi, liderul belarus a arătat că a fost o provocare lansată pe filieră ucraineană. Pentru modul în care a reacţionat iniţial Minskul faţă de Moscova, conducerea KGB (serviciul de securitate naţională) a fost destituită, deoarece nu a controlat informativ situaţia şi a determinat decizii incorecte ale preşedintelui belarus. 

Reamintim că Lukashenko s-a opus în ultimul an integrării profunde a Belarus în proiectele integraţioniste ale Moscovei, fie aceasta în cadrul Uniunii Rusia-Belarus, veche de 20 de ani. Lukashenko recomanda atunci extrem de vocal a se citi integrarea drept ”încorporarea” de către Rusia a Belarus. Acum, ”ultimul dictator din Europa” – cum este etichetat internaţional Lukashenko, nu mai are de ales, fiind ”la mâna Moscovei”, mult mai axact fiind total dependent de voinţa şi bună-voinţa lui Putin. În actualele circumstanţe, Lukashenko s-a pronunţat pentru o integrare economică cuprinzătoare cu Rusia. Ceea ce poate constitui un prim avans de plată pentru susţinerea sa la putere. În aceşti termeni a promis Lukashenko (pe timpul vizitei la Minsk din 3 septembrie a pemierului rus Mihail Mishustin) că va discuta la viitoarea întâlnire cu Putin: ”voi pune punctul pe ”i” privind problemele sensibile” din ultimul timp ale relaţiilor dintre ţări.

În plus, Lukashenko pregăteşte politic populaţia pentru ca militarii ruşi să intre în ţară dacă situaţia se va degrada periculos în defavoarea dictatorului, iar opoziţia belarusă pro-occidentală s-ar consolida în aşa măsură încât să fie capabilă să preia puterea şi să schimbe orientarea geopolitică a statului. Militarii ruşi – fie ei din trupele de la interne sau de la armată ar trebui să facă ceea ce Lukashenko nu poate să ceară de la militarii belaruşi, adică să tragă în propriul popor. Intrarea militarilor ruşi în joc nu va constitui o invazie, ci ”răspunsul firesc” al partenerului strategic şi aliatului rus la solicitarea imperativă a regimului Lukashenko de a interveni pentru restabilirea ordinii constituţionale în stat. Costurile ulterioare pentru Belarus în materie de suveranitate şi independenţă se pare că nu mai contează deja pentru Lukashenko.

Interesele Moscovei. Integrare aprofundată rapidă, apoi vor vedea

Ca şi în cazul Ucrainei, Putin este extrem de determinat să nu piardă Belarus de pe orbita Moscovei. Ba mai mult, să continue integrarea cât se poate de largă a Belarus în spaţiul rusesc. Scenariul exact după care Moscova va juca dosarul Lukashenko este încă neclar. Cert este ca Putin nu se grăbeşte, nedorind să-şi antagonizeze prin acţiuni pripite un popor care-l simpatizează - poporul belarus. Kremlinul înţelege în detalii situaţia din Belarus, iar Putin ştie că Lukasenko nu are altă opţiune decât să se supună de acum la dictatul Moscovei. Este până la urmă garanţia sa pentru supravieţuire, chiar dacă nu neapărat la putere, sau în Belarus.

Într-un final puţin îndepărtat, această situaţie vulnerabilizează tot pe preşedintele belarus ca şi lider politic al unui stat independent. Nu este exclus ca Moscova să joace astfel încât tocmai Lukashenko să fie cel care va deconta în faţa poporului belarus pierderile ireparabile în materie de suveranitate şi integritate teritorială a statului în favoarea Rusiei.

MAE rus arată lumii că numai Rusia ar avea legitimitatea, drepturi sau chiar obligaţii juridice în raport cu Belarus, inclusiv în plan politic şi de intervenţie militară, în virtutea faptului că ambele sunt state membru ale OTSC şi, mai ales, sunt părţi ale Uniunii Rusia–Belarus. Acesta este de fapt şi singurul element politic şi de drept internaţional la care a putut face apel Lukashenko pentru a fi sprijinit numai de Rusia să rămână la putere. În anumite condiţii, pe care probabil că încearcă să le negocieze cu Kremlinul.

Recunoscându-se că Belarus traversează zile dificile - dar ca şi cum nimic nu s-ar întâmpla cu Lukashenko, Kremlinul a anunţat (9 septembrie) că, la următoarea întâlnire a preşedinţilor Rusiei şi Belarus care va fi organizată în curând la Moscova, vor fi abordate probleme noi, ”mai urgente şi mai importante” de adâncire a integrării – din Foaia de parcurs pentru viitorul integrării în cadrul Uniunii Rusia-Belarus (probleme comercial-economice, restructurarea datoriilor către Rusia, preţuri la energo-resurse furnizate Minskului, stabilirea interacţiunii unui ”număr mare de întreprinderi”). Probabil şi introducerea monedei unice rubla în piaţa unională.

Preşedintele Putin a dat ordin între timp să fie constituită o ”forţă specială de rezervă” - probabil din trupe de interne şi de poliţie militară, care să fie gata de intervenţie în Belarus dacă situaţia va degenera catastrofal şi va fi necesară o intervenţie armată pentru rezolvarea crizei politice interne.

Vizita de lucru la Moscova ar fi momentul ideal pentru ca Lukashenko să fie determinat să-şi îndeplinească ”obligaţiile de integrare” anterioare faţă de Rusia şi să treacă la ”supunerea politică” necondiţionată faţă de Moscova. De altfel, Lukashenko a revenit la termenii de ”frăţie” care leagă indisolubil pe cetăţenii belaruşi şi ruşi într-o ”Patrie comună, aceea de la Brest la Vladivostok”. Scenariul cel mai probabil este că în această ”supunere” a dictatorului belarus va intra şi transferul puterii în Belarus către un succesor agreat şi în cadrul unui proces controlat de Kremlin. 

În context, foarte interesantă este şi publicarea la Moscova a unei scrisori adresată de cetăţeni belaruşi preşedintelui Putin prin care aceştia solicită, nici mai mult nici mai puţin, încorporarea Belarus în cadrul Rusiei: ”Vrem să fim parte a Rusiei!”. Cetăţenii belaruşi arată că protestele sunt exclusiv împotriva lui Lukashenko şi că preluarea republicii de către Rusia ar evita replicarea în Belarus a cazului Ucrainei. Adevărată sau nu, invocata scrisoare nu face decât să înceapă probabil pregătirea psihologică a terenului pentru faza următoare de după integrare.

Poate interfera Occidentul în Belarus pro-democraţie?

La Moscova şi la Minsk nimeni nu mai crede în puterea sancţiunilor occidentale. De exemplu, experţi din Belarus consider că sanţiunile pentru Belarus care vor fi introduse de UE la summitul din 25 septembrie vor avea mai degrabă un ”caracter demonstrativ” şi, chiar dacă ar include 31 de persoane şi pe preşedinte pe liste, tot nu vor fi de natură să influenţeze cu adevărat evoluţiile politice din acest stat. Mai mult, părerile statelor occidentale nu sunt convergente, pentru că Minskul ar fi ”departe de Lisabona sau alte state” - precum Ciprul, care au propriile probleme serioase.

Experţi belaruşi susţin că în plan economic va fi chiar diferit, pentru că de obicei retorica dură în plan politic nu este însoţită de măsuri dure în plan economic – se mizează că Berlinul sau Varşovia nu se vor grăbi să afecteze propriile afaceri rentabile cu Belarus. Şi iată că surse mediatice au confirmat (10 septembrie) că Cipru blochează sancţiunile blocului european împotriva Belarus, cuplând acest dosar la poziţionare a UE faţă de confruntarea cu Turcia.  

UE a solicitat imperativ şi a obţinut retragerea militarilor Serbiei din exerciţiile militare anti-teroriste ”Frăţia slavă 2020”, care se desfăşoară în perioada 15-20 septembrie de militari din Belarus şi Rusia, în plină perioadă de proteste anti-Lukashenko. Kremliunul a răspuns totuşi imediat că înţelege decizia luată de Belgrad sub presiunile Uniunii.

Cancelarii occidentale care insistă ca UE şi NATO să interfereze asupra situaţiei din Belarus sunt admonestate imediat de diplomaţia rusă, care arată că Belarus nu aparţine organizaţiilor respective, ci organizaţiilor CSI, UEE şi OTSC. Deşi, până acum UE nu a introdus sancţiuni severe Minskului, iar NATO nu a intervenit militar - aşa cum de altfel nu a intervenit în niciun conflict de pe teritoriul republicilor ex-sovietice în care Rusia este prezentă.

În pofida faptului că UE şi Parlamentul European au refuzat să recunoască drept corecte şi legale alegerile din Belarus, Putin a reiterează în orice situaţie că Lukashenko este preşedinte ales legitim, prin alegeri legitime. Kremlinul susţine că manifestă o atitudine reţinută faţă de evoluţiile situaţiei de la Minsk, acuzând SUA şi statele europene că pun presiuni politice nejustificate asupra Minskului.