03 februarie 2025

Lovitură pentru FSB din partea Kievului? Armen Sarkisian, lider al unor forţe paramilitare pro-Rusia, omorât în urma unei explozii în Moscova

Andreea Soare

O bombă a explodat într-o clădire de apartamente din Moscova, luni, omorându-l pe un lider al unor forţe paramilitare pro-ruse din estul Ucrainei, scrie The Guardian.

Sursă foto: X

Bomba a fost detonată în momentul în care bărbatul alături de gărzile sale de corp au intrat în lobby-ul clădirii din Moscova. Ţinta atacului a fost Armen Sarkisian, şeful federaţiei de box din Doneţk-ul ocupat şi fondatorul unui batalion de forţe paramilitare care luptă în Ucraina. Sarkisian este căutat de autorităţile ucrainene având un istoric lung de susţinere a forţelor proruse din Ucraina.

Serviciile de securitate din Rusia susţine că este vorba despre un asasinat.

Ucraina a vizat zeci de ofiţeri militari ruşi şi oficiali ruşi instalaţi de Moscova în zonele ocupate din Ucraina. Cu toate acestea, se ştiu foarte puţine lucruri despre celulele de rezistenţă implicate în asasinatele şi atacurile asupra infrastructurii militare din Rusia şi din zonele ocupate de ruşi.

Ucraina a emis un mandat internaţional de arestare pe numele lui Sarkisian, în 2014, pentru violenţe împotriva demonstranţilor pro-UE din timpul revoluţiei Maidan. Kievul susţine că acesta avea legături puternice cu fostul preşedinte, Viktor Ianucovici, care în 2014 s-a retras în Rusia.

Sarkisian a devenit şi mai cunoscut în momentul fondării batalionului „Arbat”, una dintre unităţile militare neconvenţionale ruseşti care au luptat alături de armata lui Putin în războiul iniţiat în 2022.

Dacă asasinarea este revendicată de Kiev, atacul ar putea fi o operaţiune menită să provoace panică în rândul personalităţilor politice şi militare de la Kremlin. Ar fi, însă, şi o ruşine pentru FSB, care nu a reuşit să oprească această acţiune a ucrainenilor, mai ales că vine după ce, în decembrie, Igor Kirillov, un general locotenent rus, a fost omorât de Ucraina chiar la Moscova.