Lipsa armelor germane

Ministrul german al Afacerilor Externe a sugerat, în această săptămână, că Germania nu poate să mai trimită Ucrainei arme din propriul stoc, întrucât nu are suficient de multe. Dacă acest lucru este adevărat, asta înseamnă că Germania, cea mai mare economie a Europei, nu are resursele necesare producerii de mai multe arme – în ciuda faptului că s-a angajat să producă arme pentru Ucraina. Banii contează, însă doar până la un punct. Capacitatea altor state NATO de a livra arme Ucrainei se confruntă, de asemenea, cu limite de producţie. Deşi problema Germaniei a fost anticipată încă de la începutul războiului din Ucraina, iar Germania a oferit bani în schimbul armelor, există anumite lucruri de luat în considerare.

Primul este că, aşa cum se ştie deja, Europa şi Germania se vor confrunta cu o iarnă rece, întrucât exportul de energie rusească s-a redus. Se poate ca „lipsa” armelor germane să fie o concesie în faţa Rusiei, însă este puţin probabil: Berlinul nu ar putea face acest lucru (n.r. să vorbească despre lipsa armamentului) fără să se afle în cadrul NATO, unde capacităţile de armament ale statelor membre sunt cunoscute, iar producţia  armelor este monitorizată.  Informaţia ar ajunge la ucraineni, polonezi şi americani. Am fi auzit despre asta până acum.

Mai important este ceea ce ne spune acest lucru despre NATO. Se presupune că NATO ar trebui să fie garantul suveranităţilor naţionale europene. Germania, cea mai mare economie a Europei, a avut arme doar pentru a ajuta Ucraina într-o măsură mică. Adevărul crud este că războiul ucrainean este un conflict mic, dar tragic, în marea imagine europeană. Dacă Rusia ar ocupa Ucraina, inclusiv până la graniţa vestică, ar putea apoi să meargă spre vest, spre statele NATO. SUA, UK, Polonia şi, poate, Franţa, au capabilităţi militare semnificative, însă SUA ar trebui să suporte, în baza tratatelor, tot greul. Dacă această situaţia trece, un alt Război Rece şi o altă cnofruntare cu SUA ar apărea. Astfel, eşecul Germaniei de a crea o industrie de apărare pe măsura economiei sale este nepotrivită şi ridică semne de întrebare cu privire la restul capacităţii europene de producţie.

Această problemă a apărut din cauza mitului european că războiul este ceva depăşit şi că principalul scop al Europei este construirea prosperităţii. Până la urmă, motto-ul UE, este pacea şi prosperitatea. Pacea este privită ca fiind evidentă, iar prosperitatea este urmărită. Europa a conceput acest mit prin construirea unui cvasi-stat, UE, care s-a concentrat pe bunăstarea economică, având scopul de a crea o identitate europeană. Afacerile militare au fost lăsate pe seama statelor, la nivel individual. Întrucât SUA erau parte a NATO şi, de asemenea, ancorate în securitatea militară a Europei, Washingtonul a devenit garantul de facto al securităţii europene.

Lipsa armelor germane dezvăluie multe lucruri. Având statutul de cea mai mare economie europeană şi pentru că este stat membru NATO, este normal ca toată lumea să se fi aşteptat ca Germania să păstreze sau să creeze centre de producţie a armelor. Ar fi putut, de asemenea, să conceapă ideea creării de capacităţi de producţie a armelor sau să promoveze dezvoltarea unei armate europene. Întrucât PIB-ul UE este asemănător celui al Americii, acest lucru ar fi putut permite europenilor să accepte riscul de a porni un război ucrainean cu arme şi forţe europene.

Întrucât un război în Europa a devenit improbabil când UE a decis să se implice, nimeni nu a vrut să finanţeze un astfel de lucru, lăsându-l pe seama NATO şi, prin urmare, a SUA – o măsură rentabilă. Dar adevărul este că UE este formată din mai mulţi membri care nu au încredere unii în alţii. Structura de comandă a armatei europene ar fi extrem de contestată, iar dezvoltarea puterii unor anumite ţări ar fi clar discutată.

Este periculos să fii bogat şi slab. Astfel de state sunt de obicei văzute drept atrăgătoare. Aşa pare Europa în faţa prădătorilor globali. SUA, care sunt atât bogate, cât şi puternice, trebuie să apere Europa pentru că tehnologia, bogăţia şi cunoştinţele Europei în mâinile altor state ar pune în pericol Statele Unite. Timp de mai multe decenii, europenii au reuşit să-şi folosească slăbiciunile în mod eficient.

Nu cred că problemele în producţia de arme din Germania reprezint[ un lucru care ar trebui să ne îngrijoreze. Însă, pe termen lung, convingerea europenilor că acest continent nu se va confrunta cu ameninţări sau că SUA îşi vor asuma riscul şi costurile apărării Europei indiferent de  consecinţe, nu va dura mult. Este, poate, mai bine ca Europa să rămână slabă din punct de vedere militar. Istoria a arătat cum continentele bine înarmate, divizate au fost sălbatice dincolo de imaginaţie. Înarmarea şi dezarmarea sunt problematice. Ceva ce nu reprezintă o problemă acum, în cele din urmă, se va transforma într-o problemă înfricoşătoare în Europa.