Liliacul şi pangolinul, cele mai teribile arme biologice

Deşi între coperţile aproapei oricărei strategii de securitate naţională se regăsesc scenarii mai mult sau mai puţin detaliate cu referire la ameninţarea unei epidemii sau pandemii, iar organizaţiile naţionale şi internaţionale de gestionare a crizelor, ONG-uri etc., s-au întrecut în planificarea şi desfăşurarea de exerciţii rezultate din acestea, astăzi suntem martorii amplorii cu care pandemia coronavirusului a lovit lumea şi a afectat societatea umană. Toate simulările, echipamentele omologate, rapoartele de prognoză, stare sau fenomen şi colecţiile de lecţii învăţate, s-au dovedit insuficiente şi ineficiente în faţa unei astfel de ameninţări. Exceptând doar câteva state, care au trăit experienţa confruntării directe cu epidemia SARS, toate celelalte ţări s-au dovedit neputincioase în faţa urgiei Covid-19, cel puţin în etapa de debut a luptei cu noul coronavirus.

Rezilienţa naţională şi comunitară se prăbuşeşte sub presiunea retoricii discursurilor politicianiste, deficienţelor în pregătirea pentru situaţii de urgentă, lipsei acoperirii practice a planurilor de intervenţie, lipsei de coordonare interinstituţională şi comunitară şi incapacităţii economiilor naţionale de a se adapta la cerinţele momentului.

Chiar dacă drumul către rezilienţă începe şi se consolidează cu mult timp înainte de apariţia unui pericol, indiferent de natura sa, realitatea de astăzi demonstrează că avertismentele specialiştilor privind posibilitatea apariţiei unei pandemii au fost cel puţin neglijate dacă nu chiar ignorate de către decidenţi. De aceea, întreaga lume plăteşte astăzi preţul birocraţiei excesive, negării evidenţei dezastrului, lipsei echipamentelor pentru abordarea acţională a pandemiei dar şi a resurselor pentru înlăturarea pericolului. Evoluţia rapidă şi incertă a epidemiei solicită planificarea continuă şi riguroasă, ajustarea constantă a cursurilor de acţiune şi reanalizarea permanentă a resurselor.

Criza cere măsuri extraordinare. Liderii trebuie să fie pregătiţi şi dispuşi la efort susţinut, iar existenţa resurselor este esenţială pentru continuitatea proceselor. Referitor la resursele necesare în astfel de situaţii, nu trebuie să uitam că în ultimii ani, discuţiile şi analizele privind stocurile mari de echipamente, materiale, medicamente şi alte componente care ar putea susţine eforturile de creştere şi funcţionarea prelungită fără reaprovizionare, au fost deseori considerate ca fiind neeconomice şi chiar inutile. Sistemele de sănătate publică, funcţionând în cadrul reţelelor moderne de livrare „la timp” la nivel mondial, prin care totul poate fi furnizat într-un timp destul de scurt şi în mod ordonat, au fost profund afectate de situaţia în care criza a depăşit caracterul local şi a devenit globală. Cu stocuri minime, disponibile la începutul crizei, pandemia a demonstrat contrariul. De această dată, cantitatea s-a dovedit a fi calitate.

Cum scopul acestui articol nu este de a analiza efectele crizei şi capacitatea guvernelor de a acţiona în astfel de situaţii, cred că  succesul luptei cu „duşmanul” neprevăzut şi controlul pandemiei depinde de comportamentele guvernelor, indivizilor, comunităţilor şi al întregii societăţi. Cu instituţii civile şi militare funcţionale, entităţi economice adaptabile la cerinţele angrenajului acestei logistici imense şi personal medical capabil să dea dovadă de forţă, resurse, inovaţie şi rezistenţă, în cele din urmă, situaţia va reveni la normal.

Dar dacă liderii şi responsabilii de gestionarea crizelor nu vor învăţa cum trebuie gestionate asemenea dificultăţi la nivel local, naţional sau comunitar, nu vor putea apela la scuze atunci când, din scenariile întunecate ale viitorului vor apărea alte evenimente similare.

Întâmplarea dar şi informaţiile oficiale de până acum fac ca această pandemie să fie pusă pe seama transferului de la animal la om (zoonimice), apariţia acesteia depinzând în mare măsură de mutaţiile genetice spontane şi de factori circumstanţiali.

Probabilitatea apariţiei pandemiilor viitoare nu va depinde numai de „şansa” întâlnirii în mod nefericit a diferitelor specii de animale ci şi de proiectarea de către oamenii de ştiinţă, în mod deliberat, a unor patogeni extrem de periculoşi.

Cu o valoare medicală deosebită, descoperirile în domeniul biotehnologiei şi ştiinţelor vieţii au şi vor avea o valoare inestimabilă pentru viaţă şi asigurarea sănătăţii omenirii. Cu toate că, aplicabilitatea este preponderent civilă, domeniul militar îşi suprapune interesul pentru utilizarea progreselor în terapeutica medicală pentru atenuarea traumelor pe câmpul de luptă, vindecarea rănilor şi dezvoltarea vaccinurilor. Tratarea leziunilor de război, prevenirea şi diagnosticarea bolilor şi protecţia împotriva agenţilor toxici biochimici se înscriu în categoria aceloraşi efecte benefice induse de utilizarea biotehnologiei moderne.

Însă, utilizarea biotehnologiei agresive pentru construirea armelor biologice poate provoca distrugeri mult mai mari prin comparaţie cu beneficiile amintite, chiar dacă în termenii războiului vor putea fi considerate mai „umane”, mai puţin letale decât cele convenţionale sau mai liniştitoare prin capacitatea, ulterioară, de reconstrucţie postbelică.

Deşi cercetările şi tehnologiile domeniului biologic au rolul de a face viaţa să prolifereze, pot exista momente în care cercetătorii, pentru a avansa în carieră, câştig financiar sau poate curiozitatea primară să-şi asume riscuri substanţiale şi poate nejustificate pentru a promova o cultură de virus, prudenţa pălind în faţa spiritului intelectual aventuros. De asemenea, accesul facil la rezultatele cercetărilor în domeniu, pot stimula actori nocivi care ar putea construi microbi capabili să provoace boli cu caracteristici adaptate strategic tocmai pentru a zădărnici măsurile de securitate sanitară existente. Aşadar, în timp ce progresele în domeniul biologiei sintetice vor facilita terapeutica şi inovarea tehnologică în combaterea pandemiilor, odată ce acest tip de cunoaştere ar intra în posesia actorilor statali sau non-statali revizionişti sau anarhici, aceştia ar putea să dezvolte agenţi patogeni din ce în ce mai nocivi pentru aplicaţii din ce în ce mai distructive.

Mai mult, bioterorismul rămâne o ameninţare care multiplică factorii de risc şi chiar dacă teroriştii nu dispun, deocamdată, de cunoştinţele teoretice şi practice pentru a crea arme biologice redutabile, nu va mai dura mult până când terorismul biologic va reprezenta un alt vector prevalent al ameninţării de securitate naţională.

Pandemia este prezentă şi ne afectează enorm. Condiţii pentru a se repeta sunt multiple. Eforturile pentru a limita consecinţele sale nu pot fi comensurate încă. Rămâne să vedem cum vor fi gestionate efectele acestei situaţii de criză majoră. Cert este că, pentru toată lumea - lideri, politicieni, oameni de ştiinţă, oameni simpli şi chiar şi pentru atoateştiutori, părelologi şi cârcotaşi - se va demonstra ca „viaţa bate filmul” iar practica în intervenţii pentru înlăturarea efectelor unor astfel de situaţii va eclipsa anii de studiu în domeniu, iar totul va avea un nou început.

Fără a da curs evaluărilor apocaliptice, viaţa după stoparea şi gestionarea efectelor acestei pandemii nu va mai fi la fel. Pornind de la grija pentru igiena personală, distanţarea socială, teama de a frecventa locurile aglomerate şi până la o posibilă criză economică globală, cu o severitate mai mare decât ne imaginăm astăzi.

În acelaşi timp, vom avea şi şansa unor schimbări fundamentale.

Ar putea fi imaginate alternative la capitalismul neoliberal, iar dacă lumea în care am trăit, aflată într-o dinamică de neoprit până la apariţia pandemiei, şi-a autosuspendat forţat majoritatea activităţilor, probabil că ne va oferi şi şansa de a analiza la ce va fi bine să renunţăm şi ce va trebui dezvoltat sau reinventat în viitorul „nou normal”. Statele vor putea interveni în politicile sociale şi economice în moduri de neconceput până acum în interiorul democraţiilor liberale. Liderii vor avea şansa să pună oamenii pe primul loc într-o economie stabilă cu companii responsabile, preocupate de salariaţii lor şi de politicile echilibrate de guvernanţă a afacerilor şi mai puţin de mentalităţile profitului.

Nu trebuie ratată şansa construcţiei cuprinzătoare a unui viitor economic centrat pe oameni, într-un cadru durabil de responsabilitate socială. Succesul schimbării va fi dictat de comportamentul guvernelor şi comunităţilor din care facem parte. Este momentul în care putem face dovada că rezilienţa nu este un concept abstract şi că împreună putem face mult mai mult decât poate face fiecare în parte ... oameni, grupuri sociale, state sau comunităţi.