06 ianuarie 2022

Licitaţia pentru megaproiectul de modernizare a bazei de la Kogălniceanu, de 12 miliarde de lei, a fost suspendată

Florin Jipa

Ministerul Apărării Naţionale a suspendat prima fază a licitaţiei pentru proiectului de investiţii „Realizare infrastructura Bazei 57 Aeriană din cazarma 888 Mihail Kogălniceanu”, aprobat prin H.G. nr. 366 din 2020, în valoare totală de aproximativ 12,173 mld. lei, fără TVA.

Sursă foto: Mediafax

Cel mai probabil, una dintre firmele participante a depus contestaţie, în cadrul primei faze, care are o valoare totală alocată de aproximativ 2,148 mld. lei, fără TVA.

Licitaţia are ca obiect servicii de proiectare, de asistenţă a proiectantului pe durata execuţiei lucrărilor, precum şi execuţia lucrărilor aferente unor obiective de infrastructură din cadrul proiectului de investiţii menţionat mai sus. Valoarea totală estimată a acestui prim contract este de aproximativ 1,434 miliarde lei, fără TVA, arată MApN.

 

MApN declară o singură firmă ca unic candidat acceptat pentru licitaţia de la Kogălniceanu

În acest moment, procedura se află în faza finală a etapei I, când s-au selectat candidaturile care au îndeplinit toate cerinţele de calificare şi selecţie, inclusiv de deţinere a avizului de securitate pentru acces la informatii clasificate secret de serviciu, dar MApN nu face publice numele firmelor care au trecut de prima fază a licitaţiei.

„Potrivit prevederilor legale, până la finalizarea procedurii de achiziţie, orice informaţie legată de evaluare este confidenţială şi nu poate fi comunicată public. Depunerea ofertelor tehnice şi financiare pentru etapa a II-a a procedurii de achiziţie este planificată pentru data de 20 ianuarie 2022,” comunică instituţia militară.

Totuşi, pe surse am aflat că MApN a declarat o singură firmă ca unic candidat acceptat, ceilalţi fiind descalificaţi.

Procedura de achiziţie se desfăşoară în două etape: etapa I - calificare şi selecţie şi etapa a II-a - evaluare propuneri tehnice şi financiare.

Pentru etapa 1, perioada de depunere a ofertelor a fost pe peste trei luni, respectiv între 6 martie şi 10 iunie 2021.

După expirarea datei de depunere a ofertelor, au fost validate în SICAP şapte oferte/candidaturi, din partea  reprezentând următoarele companii şi asocieri de companii:

•         Asocierea ASTALDI S.p.A.(lider) & GSP OFFSHORE S.R.L.;

•         SC CONCELEX S.R.L.;

•         Asocierea ELECTROGRUP S.A. (lider) & MAKYOL INŞAAT SANAYI TURIZM               

•         VE TICARET A.Ş. Istanbul - Sucursala Bucureşti

•         Asocierea  BOG ART S.R.L & ADURO IMPEX S.R.L.(lider) & S.C STRABAG S.R.L.;

•         KOLIN INŞAAT SANAYI VE TICARET A.Ş.

•         FCC CONSTRUCCION S.A.

•         Asocierea POOR CONSTRUCT (lider) & RIZZANI DE ECCHER SpA &ICM SPA.