MAS Raport SpecialLEVANT: Orientul Mijlociu si Africa de Nord

Raport săptămânal NATO-UE LEVANT Balkanii de Vest Regiunea Marii Neagre

LEVANT (Evoluţii politice şi militare în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord / 01 – 15 Septembrie 2018)

Laurenţiu Sfinteş

Sursă foto: Mediafax

Haosul a domnit în Tripoli şi împrejurimi la început de septembrie • Pentru prima dată în Egipt, o femeie creştină a fost numită la conducerea unui guvernorat al ţării • Schimbare în legislaţia qatareză - muncitorii străini pot părăsi emiratul fără aprobarea angajatorilor • Decizia SUA de tăiere a fondurilor alocate UNRWA va afecta cel mai mult Iordania • Protestele din sudul şi centrul Irakului devin violente, iar autorităţile nu găsesc soluţii • Ministrul de externe iranian acuză SUA că abuzează de preşedinţia CS al ONU • Modernizarea gardului de protecţie la graniţa Israelului cu Libanul a fost încheiată • Noul şef al Forţelor Israeliene de Apărare a fost deja ales, dar numele său nu va fi făcut public • Israelul a finanţat şi înarmat grupuri rebele din Siria • Criza guvernamentală libaneză continuă, iar preşedintele Aoun a ameninţat că va solicita parlamentului un termen limită • Summitul de la Teheran a deschis calea regimului de la Damasc pentru atacul enclavei Idlib • ”Acordul Secolului” va fi anunţat, probabil, cu ocazia celei de-a 73 sesiuni a Adunării Generale a ONU • Inflaţie record după scăderile dramatice ale lirei turceşti în raport cu dolarul SUA • Zeci de persoane şi-au pierdut viaţa în Yemen.


SUMAR

AFRICA DE NORD  •  EGIPT   •  STATELE ARABE DIN GOLF  •  IORDANIA  • 
IRAK  •  IRAN  •  ISRAEL  •  LIBAN  •  SIRIA  •  TERITORIILE PALESTINIENE •  TURCIA •  YEMEN


     
AFRICA DE NORD

Haosul a domnit în Tripoli şi împrejurimi la început de septembrie, urmare a luptelor între miliţii rivale pentru controlul capitalei libiene. După opt zile de confruntări (cele mai violente, din ultimii patru ani, în Tripoli), Misiunea ONU în Libia (UNSMIL) a reuşit negocierea unui armistiţiu (04.09), potrivit Reuters. Însă, situaţia rămâne tensionată.

Lovituri de artilerie şi atacuri cu proiectile reactive au răsunat în capitala libiană începând cu 27.08, într-o confruntare violentă între miliţii  pentru controlul oraşului. Mai multe magazine au fost devalizate, iar aeroportul internaţional a fost închis. Sistemele de alimentare cu apă şi electricitate au fost avariate, iar accesul la alimente, servicii de sănătate şi alte servicii de bază a fost limitat. Majoritatea ambasadelor au fost închise, iar cea italiană evacuată parţial. Peste 400 de deţinuţi şi-au atacat gardienii şi au forţat ieşirea din închisoarea Ain Zara, răspândindu-se pe străzile capitalei. Potrivit Ministerului libian al Sănătăţii, 61 de persoane (din care 21 de civili) şi-au pierdut viaţa, iar peste 150 au fost răniţi. Mai mult de 1.200 de familii au fost forţate să-şi părăsească locuinţele, refugiindu-se în zone mai liniştite din capitală sau în teritoriu.

Mii de refugiaţi şi migranţi, blocaţi în centre de detenţie la Tripoli, riscă să devină victime în cazul reluării luptelor şi trebuie să fie evacuaţi urgent din Libia, potrivit unui comunicat (vineri, 07.09) al organizaţiei Medici fără Frontiere (MSF), preluat de AFP. ''Distribuirea de apă şi hrană, asigurată de obicei de organizaţii internaţionale, care sunt acum nevoite să-şi suspende activităţile din cauza insecurităţii, a devenit aleatorie şi ajutorul medical disponibil este insuficient'', a subliniat Ibrahim Younis, şeful misiunii MSF din Libia.

Libia a fost sub conducerea lui Muammar Gaddafi mai bine de 40 de ani. După revoluţia în urma căreia Gaddafi a fost executat (2011), nimeni nu a reuşit să preia controlul ţării. O societate caracterizată de puternice legături de clan şi tribale, două autorităţi rivale (în vest, Guvernul Acordului Naţional / GAN, instalat la Tripoli, respectiv, în est, Camera Reprezentanţilor / parlamentul de la Tobruk) care încearcă să-şi impună autoritatea în teritoriu şi grupuri înarmate / miliţii constituite pe timpul revoluţiei, fiecare urmărindu-şi propriile interese, fac din Libia o ţară dificil de stabilizat.

Începând din martie 2016, când s-a instalat la Tripoli, GAN a apelat la sprijinul unor miliţiil active în capitala libiană în eforturile de a-şi impune autoritatea. Măsura a condus la o consolidare a capabilităţilor acestor grupuri (personal, armament) care, în paralel cu păstrarea autonomiei, au început să domine instituţiile formale de asigurare a securităţii. Drept consecinţă, miliţiile rivale din afara capitalei se simt marginalizate, cu riscul de a pierde accesul la fondurile de stat şi încearcă să câştige controlul asupra Tripoli.
Confruntări între diverse miliţii au loc pe întreg cuprinsul Libiei, sub motivul sprijinului uneia dintre tabere (est-vest), pentru zone de influenţă şi surse de finanţare, interesele particulare ale grupului prevalând celor naţionale. Miliţiile din Tripoli selectate să coopereze cu Ministerul de Interne au contribuit la îmbunătăţirea situaţiei de securitate din capitală, însă astfel au intrat în conflict cu alte grupuri înarmate, în încercarea de a-şi proteja zonele de influenţă şi interesele.

În acest moment, alegerile prezidenţiale şi generale planificate pentru luna decembrie a.c. par dificil de organizat, mai probabilă fiind amânarea scrutinelor pentru 2019.


EGIPT

Activiştii pentru drepturile omului şi liderii comunităţii creştine copte exultă după ce pentru prima dată în Egipt, o femeie creştină a fost numită la conducerea unui guvernorat al ţării.

Numirea doamnei Manal Awad, ortodoxă de rit copt, la conducerea guvernoratului Damietta din Delta Nilului, reflectă o atitudine de bunăvoinţă fără precedent a autorităţilor egiptene faţă de comunitatea creştină. Totodată, Manal Awad este a doua femeie aflată la conducerea unui guvernorat în această ţară după Nadia Abdu, o musulmancă numită, în 2017, guvernator în Beheira. Alte cinci femei au fost promovate în posturi de viceguvernator. 

Potrivit unui fost membru al parlamentului, Gamal Assad, „noul guvernator din Damietta va avea nevoie de un sprijin consistent din partea comunităţii pentru orice iniţiativă sau decizie în interesul creştinilor, fiind expus ameninţărilor adepţilor Frăţiei Musulmane rămaşi în zonă, care se opun numirii unui creştin  într-o funcţie de conducere”, citează Al-Monitor .

Manal Awad este o cercetătoare cunoscută publicului egiptean datorită programelor sociale în care s-a implicat, activând de regulă în favoarea păturilor defavorizate.

Copţii (din arabă qubṭi, din greacă aiguptios - egipteni) sunt locuitorii creştini ai Egiptului. Ei sunt descendenţii egiptenilor care au acceptat religia creştină în primele secole ale erei noastre. Copţii reprezintă cea mai mare minoritate religioasă din Egipt (10-15% din cei aproximativ 95 de milioane de cetăţeni ai ţării), precum şi cea mai mare şi una din cele mai vechi comunităţi creştine din Orientul Mijlociu.
Copţii au acuzat de nenumărate ori autorităţile egiptene de persecuţie, neglijenţă şi marginalizare. De asemenea, au fost ţinta mai multor atacuri executate de extremişti islamişti.

Totuşi, preşedintele Abdel Fattah al-Sisi a adoptat o altă poziţie faţă de comunitatea creştină, vizitând de mai multe ori Catedrala Ortodoxă Coptă şi solicitând guvernului să restaureze bisericile arse sau distruse pe timpul fostului preşedinte, Mohammed Morsi. În 2016, parlamentul egiptean a adoptat o lege privind relaxarea condiţiilor impuse pentru construirea de biserici. În aprilie a.c., guvernul a aprobat legalizarea bisericilor fără licenţă, pentru a facilita creştinilor practicarea ritualurilor religioase specifice credinţei lor.

          
STATELE ARABE DIN GOLF

Schimbare în legislaţia qatareză - muncitorii străini pot părăsi emiratul fără aprobarea angajatorilor, anunţă (06.09) AP, care cataloghează această iniţiativă drept un reper în bătălia împotriva abuzurilor la adresa muncitorilor implicaţi în construirea infrastructurii necesare desfăşurării Campionatului Mondial de Fotbal din 2022.

Potrivit noii legi, angajatorii nu vor mai putea refuza permisele de ieşire pentru majoritatea muncitorilor lor, deşi ei vor putea reţine max. 5% din forţa de muncă. Şeful biroului Organizaţiei Internaţionale a Muncii din Qatar, Houtan Homayounpour, a menţionat că modificările legii reprezintă „un prim pas spre suspendarea totală a permiselor de ieşire”.
Însă, muncitorii din sectorul domestic, care sunt cei mai vulnerabili, potrivit unei cercetări făcute de Amnesty International (program prelungit de muncă, restricţii severe a le libertăţii de mişcare, abuzuri fizice şi sexuale), nu sunt protejaţi de legea muncii şi vor continua să muncească în aceleaşi condiţii.

Potrivit Ministerului Dezvoltării, Planificării şi Statisticii, în Qatar lucrează peste 1,9 milioane de migranţi (aproape 90% din populaţia emiratului), majoritatea din ţări din Asia de Sud şi Sud-Est (India, Nepal, Pakistan, Filipine, Bangladesh).
Emiratul se confruntă cu o supraveghere internaţională atentă a condiţiilor în care sute de mii de migranţi lucrează pe şantierele stadioanelor şi altor amenajări pentru campionatul din 2022.

Rapoarte privind condiţiile de muncă îngrozitoare din Qatar au plasat autorităţile sub o intensă presiune internaţională pentru îmbunătăţirea acestora. În 2013, o anchetă a publicaţiei The Guardian a identificat probe privind munca forţată a migranţilor în proiectele de infrastructură pentru Cupa Mondială din 2022.  Muncitorii s-au plâns că nu erau plătiţi de luni de zile, nu aveau acces gratuit la apa de băut, iar paşapoartele le erau, de regulă, confiscate. În vara anului 2013, în rândul muncitorilor din Nepal s-a înregistrat câte un mort pe zi, deşi cei mai mulţi dintre aceştia erau tineri.


IORDANIA

Decizia SUA de tăiere a fondurilor alocate UNRWA / ”United Nations Relief and Works Agency for Palestine Refugees in the Near East” va afecta cel mai mult Iordania, ţară pe teritoriul  căreia sunt înregistraţi două milioane de refugiaţi palestinieni şi unde agenţia are cel mai important comandament regional, în Amman. Conform unei declaraţii a ministrului iordanian de externe, Ayman Safadi, implicaţiile ar putea fi regionale , în condiţiile în care un număr de mai mult de cinci milioane de refugiaţi palestinieni, aflaţi în special în statele din regiune, sunt sprijiniţi de către agenţie, iar o soluţie pentru a înlocui fondurile donate de SUA, cel mai important contributor la bugetul de 1,2 miliarde de dolari al UNRWA, nu poate fi pusă rapid în practică. De altfel, ministrul iordanian a transmis public, pe timpul unei întâlniri cu Comisarul General al UNRWA, Pierre Kraehenbuehl, că Iordania intenţionează organizarea, pe 27 septembrie a.c., a unei întâlniri la nivelul ONU, co-sponsorizate de Japonia, UE, Suedia şi Turcia, pentru a mobiliza alte state  în vederea oferirii de sprijin politic şi financiar agenţiei.

Decizia SUA de tăiere a fondurilor pentru UNRWA a fost motivată prin faptul că aceste fonduri ar alimenta, în final, extremismul palestinian din taberele de refugiaţi. De asemenea, preşedintele SUA, Donald Trump, a apreciat că măsura ar fi şi o mişcare tactică pentru a-i aduce la masa de negocieri pe palestinieni: “We’re not paying until you make a deal.” / Nu mai plătim până nu ajungeţi la un acord (cu Israelul, n.n.). Paradoxal, în Israel se apreciază , însă, că măsura de tăiere a fondurilor va fi cea care va contribui la radicalizarea comunităţilor de refugiaţi, căutându-se soluţii pentru ca, de exemplu, în Gaza, să se asigure în continuare funcţionarea şcolilor sponsorizate de UNRWA. Închiderea acestor şcoli ar aduce şi mai mulţi tineri palestinieni în rândul protestarilor  anti – israelieni.

Iordania este direct interesată de rezolvarea problemei financiare a UNRWA, în caz contrar fiind obligată să găsească resurse pentru a sprijini cele 10 tabere de refugiaţi palestinieni aflate pe teritoriul său.  Obiectivul său este, însă, şi politic, pentru că SUA urmăreşte, prin această decizie, delegitimizarea UNRWA, având printre consecinţe luarea în discuţie a actualităţii statutului de refugiat, oferit palestinienilor din afara graniţelor Israelului şi ANP. Pierderea statului de refugiat ar însemna şi pierderea dreptului de reîntoarcere (în Israel şi Teritoriile Palestiniene, n.n.). Printr-o simplă schimbare de statut, Israelul ar putea scăpa de o problemă istorică, iar statele arabe din regiune ar primi cinci milioane de dosare individuale de rezolvat.


IRAK

Protestele din sudul şi centrul ţării devin violente, iar autorităţile irakiene nu găsesc soluţii în criza utilităţilor publice, existând riscul unei revolte publice . După două luni de la declanşarea acestora, în oraşul Basra, ca urmare a blocajelor în furnizarea energiei electrice şi a spitalizărilor în masă din cauza poluării apei potabile, guvernul nu a identificat măsuri de rezolvare a problemei, reacţionând defensiv prin impunerea stării de asediu în unele localităţi, restricţii de circulaţie, utilizarea forţei împotriva demonstranţilor. Rezultatul este un număr semnificativ de morţi, 27 până la începutul lunii septembrie, sute de răniţi, dar şi intrarea protestelor într-o fază distructivă, în care sunt atacate şi incendiate gladiri guvernamentale sau ale unor companii şi reprezentanţe diplomatice străine, chiar atacarea cu mijloace militare, bombe de aruncător, a unor obiective militare fortificate, cum este Zona Verde din Bagdad.

Situaţia politică internă este îndeajuns de fluidă pentru a evolua în direcţii neprevăzute. Guvernul premierului Haider al-Abadi are o legitimitate limitată, iar premierul însuşi este sub presiunea negocierilor pentru continuarea mandatului într-o nouă coaliţie, în care formaţiunea sa nu mai deţine poziţia fruntaşă, şi pentru implementarea unui plan de calmare a nemulţumirilor din sudul ţării. Partenerul de potenţială coaliţie al premierului Abadi, clericul Moqtada al-Sadr, a şi solicitat demisia acestuia , bineînţeles şi a guvernului, şi oferirea de scuze publice protestarilor. Între agenda politică a liderilor irakieni şi nemulţumirile din stradă există o evidentă incompatibilitate, cei dintâi nefiind, aparent, interesaţi în grăbirea procesului politic şi legislativ de alegere a noilor organe ale statului (preşedinte, prim ministru, guvern). Noul parlament, declarat valid de Curtea Supremă pe 19 august, a amânat până pe 15 septembrie şedinţa de alegere a preşedintelui legislativului, reprezentant sunni, un prim pas în direcţia nominalizării persoanelor pentru celelalte funcţii importante în stat. În aceste condiţii, deciziile executivului actual sunt greu de luat şi impus unei populaţii care nu mai are răbdare şi care conştientizează împărţirea inegală a avuţiei naţionale. Într-o statistică având un substrat ironic amar, luna august 2018 a înregistrat un record pentru acest an în exportul de produse petroliere, cei aproape 112 milioane barili de petrol exportaţi producând venituri de 7,7 miliarde dolari pentru trezoreria irakiană.


IRAN

Ministrul de externe iranian, Mohammad Javad Zarif, acuză SUA că abuzează de preşedinţia CS al ONU pentru a spori presiunile asupra Teheranului, potrivit AFP (05.09). Zarif îl acuză pe preşedintele american, Donald Trump, că încearcă să deturneze CS al ONU în scopul „hărţuirii” unor terţe state pentru a se alătura politicii Washingtonului faţă de Teheran. De asemenea, oficialul iranian susţine că Trump vrea să deturneze o sesiune a CS dedicată Palestinei pentru a blama Iranul pentru acţiunile împotriva SUA şi aliaţilor din Orientul Mijlociu.

Reprezentantul american la ONU, Nikki Haley, a anunţat că preşedintele Trump doreşte să prezideze o reuniune a CS al ONU la nivel de şefi de stat spre sfârşitul lui septembrie, cu scopul de a creşte presiunea asupra Teheranului pe tema violării de către acest stat a rezoluţiilor Consiliului.
SUA a preluat preşedinţia CS al ONU pentru luna septembrie 2018. Rolul de preşedinte constă în stabilirea ordinii de zi, prezidarea reuniunilor Consiliului şi supervizarea oricărei crize. Preşedintele este autorizat să facă declaraţii şi să elibereze note, care sunt utilizate pentru a face declaraţii de intenţie în numele întregului Consiliu de Securitate.

După ce, în mai a.c., SUA s-a retras din Acordul nuclear iranian, sub motivul că acesta nu a putut să facă totul pentru a împiedica Teheranul să dobândească arme nucleare şi să-şi dezvolte programul de rachete balistice, Washingtonul a căutat să coaguleze o presiune internaţională asupra Teheranului prin reinstaurarea sancţiunilor unilaterale pe 07 august şi stabilirea termenului de 5 noiembrie pentru oprirea exportului de petrol iranian.

Ca reacţie la reimpunerea sancţiunilor, Iranul s-a adresat Curţii internaţionale de la Haga să suspende sancţiunile unilaterale ale Washingtonului.

Europa încearcă să reziste să se alăture sancţiunilor americane, deşi marile firme europene au renunţat sau sunt în curs de a renunţa la afacerile cu Iranul, din cauza penalităţilor pe care la riscă.

Dar alte ţări se aliniază politicii americane: potrivit media japoneze, Tokyo a decis suspendarea importurilor de petrol din Iran.

  
ISRAEL

Modernizarea gardului de protecţie la graniţa cu Libanul a fost încheiată, în prima etapă, la începutul lunii septembrie, prin terminarea primilor 11 km din construcţia care, se speră, va asigura protecţia Israelului împotriva infiltrărilor unităţilor de elită ale Hezbollah. Gardul ”inteligent” / ”smart fence” va fi dotat, ca şi celelalte secţiuni  deja construite la graniţele cu Fâşia Gaza, Egipt şi Iordania (pe o porţiune de 30 km), cu camere video, senzori, puncte de comandă, centre de avertizare. Gardul, cu o înălţime de 9 metri, are o componentă de beton, o structură de oţel, în general acolo unde nu s-a putut ridica, din cauza terenului, structura de beton, garduri adiacente din sârmă ghimpată. În total, lungimea construcţiei va fi de aproximativ 130 de kilometri, la sud de Linia Albastră, graniţa cu Libanul, incluzând, conform datelor la dispoziţie până în acest moment, şi zona de graniţă dintre Înălţimile Golan şi Liban. Costurile se vor ridica la 450 milioane de dolari, finalizarea investiţiei fiind planificată peste aproximativ doi ani.

Modernizarea gardului s-a impus, conform surselor israeliene, din cauza stării precare în care a ajuns actualul gard de protecţie construit în anii 80. Un alt motiv este existenţa unităţii de elită a Hezbollah, denumită Radwan, specializată în infiltrări peste graniţă, antrenată să captureze civili sau militari israelieni. Nivelul de ameninţare ridicat de la graniţa Israelului cu Libanul a dus, în ultima perioadă, la desfăşurarea intensivă de exerciţii având în scenariu operaţii contra grupării islamiste din Libanul de Sud, dar şi la măsuri în premieră pentru această zonă, precum pregătirea evacuării unui număr de 22 de comunităţi israeliene aflate în apropierea graniţei.

Noul şef al Forţelor Israeliene de Apărare a fost deja ales dar numele său nu va fi făcut public până nu vor fi rezolvate o serie de contestaţii la adresa a doi dintre membrii comitetului de avizare / ”vetting committee”. Actualul şef al armatei israeliene, generalul - locotenent Gadi Eisenkot, îşi va încheia mandatul de patru ani peste mai puţin de şase luni. Cei patru candidaţi sunt general - maior Aviv Kochavi, actual locţiitor al generalului Eisenkot, general - maior Yair Golan, fost locţiitor, general - maior Nitzan Alon, şeful Direcţiei Operaţii, general – maior Eyal Zamir, fost şef al Comandamentului de Sud. Dintre cei aflaţi pe această listă, actualul locţiitor, general - maior Aviv Kochavi, pare a avea cele mai multe şanse.

Profilul creionat de ministrul israelian al apărării, Avigdor Liberman, pentru alegerea sa este cel reprezentat de un comandant care vorbeşte mai puţin de ”arena politică” şi ”implicaţii juridice” ale operaţiilor şi deciziilor militare, dar este apt să furnizeze victoria militară. Deocamdată, se desfăşoară etapa juridică, iar dacă rezultatul va fi pozitiv pentru contestatarii celor doi membri ai comitetului de avizare, procesul de selecţie, precum şi momentul anunţării deciziei privind noul şef al Forţelor Israeliene de Apărare, vor intra în prelungiri.

Israelul a finanţat şi înarmat grupuri rebele din Siria, conform unui raport făcut public  la începutul lunii septembrie. Beneficiarii sprijinului israelian au fost, în special, formaţiunile rebele din provinciile de sud ale Siriei, Quneitra şi Daraa, condiţia acordării acestuia fiind prevenirea apropierii / infiltrării în apropierea graniţei cu Israelul a membrilor miliţiilor iraniene sau ale grupării teroriste ISIS. Conform datelor furnizate de raport, este vorba de un număr de 12 grupări care au fost sprijinite, din 2013 până în luna iulie 2018, cu armament de infanterie – pistoale şi puşti mitralieră, aruncătoare de bombe, vehicule de transport. Livrarea s-a făcut prin cele trei puncte de legătură dintre Înălţimile Golan şi Siria, aceleaşi care au fost utilizate şi pentru furnizarea de ajutor umanitar şi medical. Sprijinul israelian a constat şi într-o componentă financiară, rebelii fiind sponsorizaţi cu salarii de 75 USD lunar, precum şi cu contravaloarea armamentului achiziţionat de aceştia din alte surse, inclusiv de pe piaţa neagră siriană.

Sprijinul oferit de Israel pentru grupările rebele este minor în comparaţie cu cel furnizat de unele state arabe, dar el a avut o importanţă strategică, menţinând confruntările de amploare dintre armata siriană şi rebeli departe de graniţa israeliană, la fel ca şi pe combatanţii iranieni. Când, însă, sub presiunea aviaţiei ruse şi a forţelor terestre siriene, grupările rebele au solicitat sprijinul israelian, acesta nu a mai venit. În schimb, o serie de comandanţi ai rebelilor şi familiile acestora au fost evacuaţi, la sfârşitul lunii iulie, către destinaţii doar presupuse: Înălţimile Golan, Iordania, Turcia. Pentru ceilalţi membri ai grupărilor rebele opţiunile au fost capitularea şi relocarea în provincia Idlib, alăturarea forţelor regimului sirian sau, pur şi simplu, sfârşitul.


LIBAN

Criza guvernamentală continuă, iar preşedintele Aoun a ameninţat că va solicita parlamentului un termen limită pentru formarea noului executiv. Într-o declaraţie făcută pe 6 septembrie, preşedintele libanez  a afirmat că este posibil să trimită parlamentului o solicitare scrisă pentru a fi impus un termen până la care să fie format guvernul. Scrisoarea preşedintelui ar pune în discuţie şi mandatul premierului desemnat, Saad Hariri.

Gestul preşedintelui de a anunţa eventualitatea unui astfel de demers denotă nu numai frustrarea cauzată de întârzierea cu care ia naştere noul executiv, în condiţiile în care constituţia libaneză oferă un cadru destul de detaliat privind repartizarea şi numărul portofoliilor ministeriale pe comunităţi etnice şi religioase, dar este şi un mijloc de presiune prezidenţială în favoarea grupării politice creştine din care provine preşedintele, Mişcarea Patriotică Liberă, condusă în prezent de ginerele acestuia, Jebran Bassil, ministru de externe în actualul cabinet Hariri. De altfel, reacţiile care au urmat declaraţiei preşedintelui au punctat asupra inutilităţii demersului preşedintelui, solicitându-i acestuia să discute mai curând ”în familie”, pentru a-l convinge pe Bassil să nu mai obstrucţioneze formarea  noului guvern libanez.


SIRIA

Summitul de la Teheran a deschis calea pentru atacul enclavei Idlib, chiar dacă, aparent, el a fost marcat de diferenţele de abordare dintre Rusia şi Iran, pe de o parte, şi Turcia, de cealaltă parte. Întâlnirea din 7 septembrie, la care au participat cei trei lideri ai statelor co-sponsor în procesul de pace de la Astana - Iran, Rusia, Turcia, este finalul unei serii lungi de întâlniri şi negocieri atât în interiorul acestui grup, cât şi cu alte state implicate în conflictul din Siria, SUA, Israelul, Arabia Saudită etc. Întrucât operaţia militară pentru preluarea teritoriului din  provincia Idlib se anunţă una extrem de dificilă, părţile şi-au pregătit terenul de acţiune prin demersuri diplomatice, operaţii propagandistice, demonstraţii de forţă / exerciţii navale – Rusia, sau terestre, în deşertul din sudul Siriei – SUA. Obiectivele au fost diferite: Rusia şi forţele regimului de la Damasc, sprijinite de Iran, vor să nu aibă probleme colaterale (valuri de refugiaţi, presupuse atacuri chimice), în timp ce SUA, Israelul, Arabia Saudită, chiar şi Turcia, sunt interesate în menţinerea stutus-quo-ului  şi amânarea sine die a acestei operaţii.

Pentru că enclava Idlib este în mare parte sub controlul grupărilor declarate teroriste de către marea majoritate a actorilor implicaţi în conflictul din Siria, accentul acţiunilor politice şi diplomatice ale statelor care doresc blocarea ofensivei militare a regimului este direcţionat către aspectele umanitare, o eventuală nouă criză a refugiaţilor, vehiculându-se cifre de milioane de oameni care ar putea să treverseze graniţa cu Turcia. Regimul sirian, pe de altă parte, a avut în ultima perioadă o serie de operaţii militare de succes, ceea ce i-a întărit opţiunea pentru soluţia militară, chiar dacă, oficial, încă se mai fac apeluri la alte soluţii, politice sau diplomatice.

Ca şi în operaţiile anterioare, este probabil ca ofensiva regimului să nu înceapă cu un atac masiv, de tip clasic , ci printr-o înaintare graduală, localitate cu localitate, cu intervale de timp fără acţiuni militare de amploare, pentru a permite eventuale armistiţii locale. Desigur, va urma şi o etapă sângeroasă, poate extrem de violentă, a operaţiei, pentru că nucleul dur al rebelilor, format în special din cele câteva mii de combatanţi ai Hayat Tahrir al-Sham (HTS), fostă Jabhat al-Nusra, grupare apropiată Al – Qaida, nu mai are opţiunea redislocării într-o altă regiune a Siriei, iar intrarea pe teritoriul Turciei, după ce Ankara a declarat această grupare drept una teroristă, este exclusă. De aceea, asediul oraşului Idlib, probabil şi al altor localităţi importante din enclavă, va implica în final forţe numeroase ale regimului sirian, atacuri masive de artilerie, bombardamente aeriene şi, desigur distrugeri pe măsură ale infrastructurii locale.

Turcia, având forţe dislocate în teren, puncte de observare dispuse în puncte strategice, va trebui să gestioneze o situaţie de criză din mijlocul evenimentelor. De aceea Ankara a încercat să prevină, la Teheran, declanşarea acestei operaţii. Pe de altă parte, pentru preşedintele Erdogan, prioritară este situaţia din nordul Siriei, din teritoriile locuite de comunitatea kurdă siriană. Idlibul este doar o monedă de schimb în obţinerea de dividende strategice în aceste zone.



TERITORIILE PALESTINIENE

”Acordul Secolului” va fi anunţat, probabil, cu ocazia celei de-a 73 sesiuni a Adunării Generale a ONU, ce va avea loc în cursul lunii septembrie, dar detalii, menite să testeze eventualele reacţii israeliene şi palestiniene sunt deja transmise public. Sub această titulatură, utilizată de preşedintele Donald Trump, tot la ONU, se încearcă ajungerea la o înţelegere / acord / tratat care să pună capăt conflictului israeliano – palestinian. Documentul ce urmează a fi propus celor două părţi este ”foarte detaliat, luând în calcul toate aspectele” şi a fost elaborat de către cei doi emisari ai preşedintelui Trump, Jared Kushner şi Jason Greenblatt, după discuţii cu părţile implicate, dar şi cu lideri internaţionali. Conform afirmaţiilor ambasadorului SUA la ONU, Nikky Haley, partea palestiniană, în principiu preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, este cel care opune cea mai mare rezistenţă la prevederile acestui document: ”Noi (SUA, n.n.) ne-am asigurat că (premierul  israelian Benjamin) Netanyahu va fi prezent la masa de negocieri. Abbas, pentru binele poporului său, trebuie să vină la aceeaşi masă” .

Din detaliile făcute publice, rezultă că principala propunere ar putea fi crearea unei confederaţii iordaniano – palestiniene, perspectivă respinsă atât de partea palestiniană (declaraţie Abbas: ”sunt de acord cu o confederaţie din care să facă parte şi Israelul”), cât şi de monarhul iordanian, regele Abdullah al II-lea, care, pe 5 septembrie, într-o întâlnire cu şefii structurilor de securitate iordaniene s-a şi întrebat retoric: ”confederaţie cu cine? În fiecare an auzim această reînnoită propunere de confederaţie. Este o linie roşie pentru noi.” Dacă, pentru palestinieni, o eventuală confederaţie cu Iordania ar pune capăt atât revendicării ca Ierusalimul de Est să devină capitală a unui stat palestinian, dar şi dreptului la reîntoarcere pentru refugiaţii palestinieni de pe teritoriul actual al Israelului, pentru Iordania ar însemna pierderea identităţii beduine, populaţia de origine palestiniană din regat devenind vast majoritară. E o perspectivă de neacceptat pentru elita politică iordaniană. Dar, deocamdată, ”Acordul Secolului” este încă în sertarul negociatorilor americani.


TURCIA

Inflaţie record după scăderile dramatice ale lirei turceşti în raport cu dolarul SUA, din luna august, arată datele statistice publicate  la începutul lunii septembrie.  Astfel, pentru prima dată după anul 2003, inflaţia anuală a ajuns pe primele opt luni ale anului la nivelul de 18%, cu creşteri de preţuri şi costuri record, în special la preţurile de consum - 17,9 % mai mari decât cele de anul trecut, transporturile publice - 27,13 %, alimente - 19,75%.

Cifrele sunt mai mari decât estimările făcute de autorităţi şi sunt consecinţa a mai multor factori, de natură economică, în primul rând, dar şi ca urmare a crizei politice în relaţiile dintre Ankara şi Washington. Astfel, lira turcească a pierdut, de la începutul anului 2018, 42% din valoare în raport cu dolarul SUA, iar măsurile financiare de redresare ce urmează a fi luate în cursul lunii septembrie de Banca Naţională a Turciei, se aşteaptă să-şi atingă doar parţial efectul scontat. Această potenţială evoluţie ar confirma percepţia existentă în cercurile politice şi financiare internaţionale privind independenţa limitată a băncii centrale, ceea ce, teoretic, îi restrânge capacităţile de intervenţie pe piaţa financiară internă cu mijloacele specifice unei instituţii independente. Pentru a combate o astfel de ipoteză, ministrul bugetului şi finanţelor, Berat Albayrak, s-a simţit dator să precizeze că ”Banca Naţională a Turciei a fost, poate, mai independentă decât instituţii similare din alte ţări şi va lua măsuri pentru a menţine această independenţă ”.


YEMEN

Zeci de persoane şi-au pierdut viaţa în Yemen în confruntările şi atacurile aeriene în zona oraşului port Hodeidah, după eşecul (09.09) unei noi runde de negocieri de pace la Geneva, sub egida ONU, din cauza neprezentării reprezentanţilor Houthi, potrivit Reuters. Rebelii şi-au motivat absenţa prin faptul că pre-condiţiile lor nu au fost îndeplinite, printre care punerea la dispoziţie a unui avion pentru transportul răniţilor grav în Oman şi garantarea reîntoarcerii delegaţiei Houthi în Yemen.

Mai multe surse locale citate de Al-Jazeera estimează că, după eşecul rundei de negocieri, coaliţia arabă condusă de Arabia Saudită a executat peste 60 de raiduri aeriene în 24 de ore asupra Hodeidah, iar numărul de victime în rândul populaţiei este ridicat (parte din civili au încercat să părăsească oraşul şi să se strecoare printre câmpurile de mine plantate de Houthi, însă au fost bombardaţi de avioanele coaliţiei).
Potrivit AFP, care citează surse din interiorul spitalelor din oraş, 85 de persoane şi-au pierdut viaţa (74 rebeli şi 11 membri ai forţelor guvernamentale).

Pe de altă parte, Arabia Saudită a admis pentru a doua oară într-o săptămână că raidurile aeriene ale Coaliţiei arabe au atins şi obiective civile, cu referire la atacurile executate în ultimele săptămâni asupra unor autobuze care transportau civili, în mare parte copii.

Războiul din Yemen, cea mai săracă ţară din regiune, a început în 2014, când rebelii Houthi au preluat controlul asupra capitalei Sanaa şi au dezvoltat acţiuni ofensive spre sud, în încercarea de a prelua controlul şi asupra Aden, oraşul unde se refugiaseră autorităţile yemenite.

Îngrijorată de ascensiunea revoltei, Arabia Saudită a constituit o alianţă arabă, sprijinită punctual şi de SUA în plan logistic şi de informaţii, care a recurs la o campanie aeriană masivă cu scopul sprijinirii forţelor guvernamentale şi reinstaurării regimului condus de preşedintele Abd-Rabbu Mansour Hadi.

Coaliţia a lansat o ofensivă în iunie a.c. pentru redobândirea controlului asupra oraşului-port Hodeidah, principala poartă de intrare pentru ajutoarele destinate rebelilor şi pentru schimburile comerciale cu aceştia, aflat sub controlul Houthi încă din 2014. Prin portul Houdeidah intră în ţară aprox. 70% din bunurile destinate rebelilor (ajutoare umanitare în principal, hrană şi combustibili). Potrivit saudiţilor, portul generează venituri de aprox. 30-40 mil. de dolari, fonduri folosite de rebeli pentru procurarea de arme şi muniţii din Iran.