Le Monde: Franţa a început deja să riposteze prin acţiuni militare convenţionale clandestine la atacurile hibride ruseşti din Europa. General NATO: Alianţa este pregătită
Florin JipaFranţa a început deja să riposteze prin acţiuni militare convenţionale clandestine la atacurile hibride ruseşti din Europa, pe fondul îngrijorării tot mai mari de pe întregul continent cu privire la posibilitatea ca Rusia să întreprindă acţiuni ostile directe împotriva NATO în viitorul apropiat, arată Le Monde.
O sursă militară franceză a declarat pentru cotidianul Le Monde – întrebată dacă Parisul ar putea riposta militar împotriva Rusiei fără ca acest lucru să fie făcut public – că „acest lucru se întâmplă deja”.
Monitorul Apărării şi Securităţii nu a putut verifica din altă sursă veridicitatea informaţiei, nu au fost făcute comentarii ale autorităţilor de la Paris sau Moscova.
În schimb a venit un mesaj clar de la NATO. Alianţa este pregătită să răspundă unei eventuale escaladări din partea Rusiei pe flancul estic al Europei, a declarat vineri amiralul Giuseppe Cavo Dragone, cel mai înalt oficial militar al Alianţei, pe fondul avertismentelor tot mai numeroase privind un posibil atac înscenat de Moscova, arată Politico.
„Alianţa este pregătită, structura este pregătită, soldaţii... armele sunt pregătite”, a declarat Dragone în faţa jurnaliştilor, în timpul unei reuniuni periodice a celor mai înalţi 32 de generali ai alianţei, desfăşurată la Copenhaga, adăugând că NATO îşi continuă eforturile de a „spori” aceste forţe, „atât ca număr... cât şi în privinţa gradului de sofisticare”.
Aceste declaraţii survin pe fondul avertismentelor tot mai frecvente din partea liderilor europeni privind o posibilă escaladare a acţiunilor Rusiei în Europa.
Joi, premierul polonez Donald Tusk a afirmat că Moscova ar putea trimite drone sau rachete către o ţară NATO din prima linie în „următoarele luni”, ca parte a unei provocări deliberate menite să pună la încercare alianţa – un risc semnalat ulterior şi de Franţa şi Olanda.