Le Drian: Principalul nostru obiectiv este detensionarea situaţiei dintre Statele Unite şi Iran
Andrei VacaruMinistrul francez de Externe, Jean-Yves Le Drian, a declarat că principalul său scop în cadrul sesiunii anuale a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite este să contribuie la detensionarea situaţiei dintre Statele Unite şi Iran, potrivit Reuters.
Oficialul francez a adăugat că o eventuală întâlnire între preşedintele Statelor Unite, Donald Trump şi omologul său iranian, Hassan Rouhani, nu reprezintă principalul obiectiv al Parisului.
„Întâlnirea dintre preşedintele Trump şi preşedintele Rouhani nu este subiectul numărul unu. Subiectul prioritar este reintrarea pe drumul detensionării situaţiei dintre cei doi actori”, le-a declarat Le Drian jurnaliştilor.
Preşedintele iranian Hassan Rouhani va prezenta un plan pentru securitate şi cooperare în Golful Persic în cadrul reuniunii Adunării Generale a Naţiunilor Unite.
„Anul acesta vom prezenta un plan la ONU privind cooperarea Iranului cu alte state în regiune, pentru a crea securitate pentru Golful Persic şi Marea Oman, cu ajutorul celorlalte ţări”, a declarat Rouhani.
Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat, vineri, noi măsuri împotriva sistemului bancar iranian, afirmând că este vorba de „cele mai dure sancţiuni impuse vreodată unei ţări”. Noile sancţiuni au fost aplicate în contextul în care Statele Unite au atribuit Iranului atacurile care au vizat instalaţii petroliere din Arabia Saudită. Administraţia de la Teheran a negat implicarea în aceste atacuri.
Un eventual atac asupra Iranului comis de Statele Unite sau de Arabia Saudită va genera un „război total”, a avertizat joi ministrul iranian de Externe, Mohammad Javad Zarif, în contextul tensiunilor internaţionale.