04 februarie 2019

Kremlin: Întâlnire Rusia -Turcia - Iran pe 14 februarie la Sochi

Marinela Sarbu

Preşedintele rus Vladimir Putin se va întâlni cu liderii Turciei şi Iranului în oraşul rusesc de la Marea Neagră, Sochi, pe 14 februarie, a informat duminică agenţia de ştiri RIA, citând Kremlinul, relatează Reuters.

Sursă foto: Mediafax

Kremlinul nu a oferit detalii suplimentare, dar Putin a declarat luna trecută că va convoca o astfel de reuniune pentru a discuta despre situaţia din Siria, unde Rusia şi Turcia încearcă să creeze o zonă de securitate.

Cele trei ţări anunţă că doresc o soluţie politică pentru a pune capăt conflictului din Siria. Însă, în timp ce Rusia şi Iranul îl sprijină pe preşedintele sirian Bashar al-Assad, Turcia - alături de aliaţii săi din NATO, inclusiv Statele Unite - doresc ca acesta să se retragă din funcţie.