11 martie 2021

Kosovo trimite trupe în Kuweit în prima sa misiune internaţională de menţinere a păcii

Andreea Soare

Kosovo a trimis, joi, un pluton de soldaţi în Kuweit pentru a participa la prima sa misiune internaţională de menţinere a păcii, transmite Military Times.

Sursă foto: Mediafax

A fost organizată o ceremonie la o cazarmă din capitala Priştina, în prezenţa oficialilor ţării şi a ataşaţilor militari occidentali.

„Este extrem de important pentru că, după 22 de ani de război, noi nu doar importăm doar trupe de menţinere a păcii, ci şi exportăm”, a transmis preşedintele Vjosa Osmani, în faţa soldaţilor.

 

Kosovo va trimite plutonul militar într-un tur de şase luni, la cererea Comandamentului Central al SUA. Trupele din Kosovo vor fi coordonate de către Comandamentul Gărzii Naţionale din Iowa.

Potrivit ministrului apărării,  trupele kosovare vor „acţiona sunt coordonarea Comandamentului Central al trupelor americane, care se ocupă de zona geografică, inclusiv de Orientul Mijlociu, părţi din sudul Asiei şi nord-estul Africii”.

Încă nu se ştie locul exact al dislocării acestora în Kuweit şi nici numărul trupelor kosovare. În timpul ceremoniei, un pluton format din 32 de soldaţi a fost aliniat în faţa oficialilor prezenţi.

Sub Acordul de Cooperare în Apărare dintre SUA şi Kuweit, aproximativ 13.500 de militari americani sunt dislocaţi în bazele Arifjan şi Ali Al Salem.

Forţele de Securitate ale Kosovo, formate din 3.400 de militari, au fost transformate într-o armată obişnuită în urmă cu doi ani, deşi numele acestora nu a fost schimbat în „Forţe Armate”, aşa cum era plănuit.

Peste 10 ani, armata kosovară ar putea avea până la 5.000 de militari şi 3.000 de rezervişti, care să aibă responsabilitatea de a asigura operaţii de răspuns la criză şi protecţie civilă.

Sursă: Twitter