18 ianuarie 2021

Kaspersky: Rapoarte cu informaţii despre ameninţările cibernetice care vizează industria auto

Laura Buciu

Kaspersky a introdus rapoartele personalizate de informaţii despre ameninţările cibernetice (Threat Intelligence - TI) pentru organizaţiile din industria auto, rapoarte care anterior erau disponibile pentru o gamă selectată de clienţi.

Sursă foto: Mediafax

Rapoartele TI ale companiei oferă producătorilor de autovehicule o analiză aprofundată a ameninţărilor de securitate specifice industriei şi identifică informaţii care ar putea fi utilizate de atacatori pentru a dezvolta atacuri asupra vehiculelor, a infrastructurii vehiculelor conectate şi a altor sisteme legate de vehicule.

„Numeroase cazuri arată interesul atacatorilor cibernetici pentru securitatea auto. De la cercetători intependenţi şi amatori, până la infractori cibernetici, accentul a trecut de la securitatea dispozitivelor incorporate, iar acum se îndreaptă către securitatea vehiculelor per se. Acest lucru a dus la un număr tot mai mare de tehnici de atac şi la introducerea de noi cerinţe de reglementare pe care producătorii trebuie să le respecte pentru a rămâne protejaţi împotriva acestora. Serviciul TI pentru vehicule ajută organizaţiile - de la producătorii de vehicule la furnizori - să rămână la curent cu problemele de securitate relevante care pot influenţa industria auto şi le permite să ia măsurile de remediere corespunzătoare în timp util”, se arată într-un comunicat transmis luni de Kaspersky.

Acest serviciu personalizat este conceput pentru a identifica ameninţările existente şi emergente legate de componentele din vehicul, precum şi de infrastructura vehiculelor conectate.

Fiecare raport include o sinteză şi o analiză a tendinţelor tehnologice legate de atacurile cibernetice din industria auto, cum ar fi incidentele cibernetice, studii recente de securitate, conferinţe, discuţii pe subiecte importante, forumuri comunitare, precum şi informaţii despre vectorii potenţiali de atac asupra backend-ului vehiculului şi a infrastructurii serviciilor.

Principalele rezultate ale serviciului TI sunt raportul în rezumat, descrieri ale ameninţărilor cibernetice şi recomandări specifice, precum şi notificări privind activităţile cu risc ridicat şi vulnerabilităţile adaptate pentru OEM.

Dacă raportul TI constată o ameninţare care trebuie soluţionată urgent, clienţii sunt informaţi în timp real.

„Având în vedere numărul tot mai mare de tehnologii utilizate în automobilele moderne, este important să nu respectăm doar cerinţele de reglementare viitoare, ci să deţinem şi informaţii despre toate ameninţările posibile - de la vulnerabilităţile unităţii electronice de control până la atacurile asupra componentelor vehiculului. Oferind informaţii relevante despre ameninţările de securitate, ajutăm producătorii de automobile să gestioneze eficient aceste preocupări”, spune Sergey Zorin, Head of Kaspersky Transportation System Security la Kaspersky.