28 martie 2019

Juan Guaido contestă sancţiunea decisă de Administraţia Nicolas Maduro

Mihai Draghici

Juan Guaido, liderul opoziţiei autoproclamat preşedinte interimar al Venezuelei, a anunţat joi seară că nu recunoaşte decizia prin care este declarat ineligibil pentru funcţii publice.

"Nu există niciun inspector de stat. Nu există nici sancţiunea de ineligibilitate. Parlamentul legitim este singurul care poate desemna un inspector de stat", a afirmat Juan Guaido, citat de cotidianul Le Figaro.

Juan Guaido a amintit că Elvis Amoroso a fost numit în funcţia de inspector de stat de Adunarea Constituantă, înfiinţată de regimul Nicolas Maduro pentru înlocuirea Adunării Naţionale.