14 august 2019

John Bercow, preşedintele Camerei Comunelor, afirmă că vrea să îl împiedice pe Boris Johnson să producă un Brexit fără acord

Mihai Draghici

John Bercow, preşedintele Camerei Comunelor, a afirmat miercuri că va face tot ce este posibil din punct de vedere procedural pentru a bloca o eventuală tentativă a premierului Boris Johnson de a suspenda Parlamentul pentru a obţine ieşirea Marii Britanii din UE fără niciun acord Brexit.

"Un lucru la care ţin foarte mult este să existe poziţia Camerei Comunelor", a afirmat John Bercow, citat de cotidianul The Telegraph şi de site-ul Axios.com.

"Dacă va exista vreo tentativă de a evita (...) sau de a suspenda Parlamentul, este ceva inacceptabil pentru mine şi voi lupta cu toată forţa pentru a evita o astfel de situaţie. Nu putem avea o situaţie în care Parlamentul să fie suspendat, suntem o societate democratică", a declarat John Bercow.

Noul premier Boris Johnson s-a angajat să retragă Marea Britanie din Uniunea Europeană pe 31 octombrie "prin orice mijloace necesare", în pofida avertismentelor specialiştilor asupra efectelor grave asupra economiei britanice. Boris Johnson a sugerat astfel că ar putea suspenda Parlamentul pentru a opri adoptarea unei legi care să interzică producerea unui Brexit fără acord sau convocarea unui nou referendum privind apartenenţa Marii Britanii la UE.

Dominic Cummings, consilier special al premierului Boris Johnson, a semnalat că nu vor fi convocate alegeri parlamentare anticipate înainte de data de 1 noiembrie.

Noul prim-ministru britanic a adoptat o abordare dură faţă de Uniunea Europeană, respingând Acordul Brexit elaborat de fostul Cabinet Theresa May cu Bruxellesul şi afirmând că Marea Britanie se va retrage din Blocul comunitar pe 31 octombrie 2019 cu sau fără un nou tratat.