15 noiembrie 2020

Joe Biden şi-a desemnat şeful de personal, dar cine va face parte din administraţia Biden?

Mircea Mocanu

În unele ţări, partidele menţin o echipă de politicieni care formează un aşa-numit „guvern din umbră”. Acesta urmăreşte permanent domeniul respectiv şi, la o preluare a puterii, intră „la butoane” fără a constitui o surpriză pentru opinia publică. Statele Unite nu se numără printre aceste ţări, iar un nou preşedinte are la dispoziţie circa două luni până când va fi învestit, când şi întregul nou executiv ia forma oficială. Care este situaţia în America acum? Cine va face parte din administraţia Biden şi ce îi caracterizează, pe scurt, pe fiecare dintre ei?

Sursă foto: Profimedia - prima adresare publică a lui Joe Biden, după câştigarea alegerilor

Miercuri 11 noiembrie, preşedintele american ales Joe Biden l-a desemnat pe Ron Klain ca şef al personalului de la Casa Albă, bineînţeles, după preluarea oficială a funcţiei de preşedinte. Ron Klain a lucrat pentru Joe Biden încă din anii 80, când Biden era senator de Delaware. Şi a fost şi şef al cabinetului său când Joe Biden a fost vice-preşedinte în timpul administraţiei Barack Obama. Ron Klain a renunţat la funcţia sa privată încă din august, pentru a îl consilia pe Joe Biden şi a fost lăudat de acesta pentru capacitatea sa de a lucra cu politicieni din întreg spectrul politic, de la republicani la progresiştii din aripa stângă a Partidului Democrat. De altfel, Ron Klain a câştigat un sondaj de popularitate în faţa altor doi consilieri ai lui Joe Biden, Steve Ricchetti şi Valerie Jarret, care vor ocupa şi ei, funcţii importante în viitoarea administraţie Joe Biden. Pe de altă parte, Ron Klain a fost apreciat pentru modul în care a coordonat răspunsul S.U.A. la epidemia de Ebola, din 2014, şi a fost un critic aprig al modului de coordonare a pandemiei Covid-19 de către Administraţia Trump.

Dar care vor fi greii din viitoarea Administraţie Biden? Să încercăm cartografierea necunoscutului.

Cel mai important nume aşteptat este cel al viitorului secretar de stat care să-i urmeze lui Mike Pompeo. Pentru această poziţie, bine plasat pare a fi Chris Coons, senator de Delaware, statul de reşedinţă al lui Joe Biden (Oare va fi micuţul Delaware, supranumit „batista Unchiului Sam”, sursa principală de viitori oficiali americani, cum a fost Georgia pentru Jimmy Carter?). Într-un interviu acordat lui Wolf Blitzer la CNN, senatorul Chris Coons (care seamănă cu James Baker) a afirmat că ar fi onorat să primească această responsabilitate. Ideile sale cu privire la politica externă a Statelor Unite au fost prezentate într-un articol recent publicat din revista Foreign Affairs. În esenţă, viziunea sa se bazează pe necesitatea ca politica externă a Washingtonului să fie construită pe sprijinul ambelor partide americane, ceea ce ar fi bun augur pentru politica internaţională, printr-o binevenită injecţie de perspectivă şi predictibilitate. Chris Coons pare a fi şi o opţiune mai comodă pentru Joe Biden, fiind lipsit de „pete” politice cauzate de diferite atitudini sau decizii care să fi deranjat pe unii sau pe alţii.

Dar Chris Coons are şi contracandidaţi redutabili, între care, în primul rând, Susan Rice (de culoare, veche prietenă a lui Joe Biden), fostă consilieră pentru securitate naţională în administraţia Obama, fostă contracandidată pentru poziţia de vicepreşedinte al lui Joe Biden şi foarte critică la adresa politicii externe a lui Donald Trump (accent pe combaterea ISIS în Siria, susţinătoare a echilibrului în competiţia / cooperarea cu Beijingul, poziţie fermă împotriva colonizării Cisiordaniei, pentru care a indicat ambasadoarei Samantha Power să nu opună vetoul american unei rezoluţii ONU privind coloniile israeliene din West Bank). Susan Rice are o vastă experienţă în Departamentul de Stat, dar constituie şi ţinta criticilor republicanilor pentru rolul ei în gestionarea dosarului Benghazi 2012.

Mai apare în cursă şi numele amintit anterior, fosta ambasadoare (la ONU, 2013 - 2017) Samantha Power (origini irlandeze), angajată plenar în politica externă a Administraţiei Obama, care ar avea mai multe şanse de validare din partea unui Senat dominat de republicani (poate pentru că nu dezaprobă unele obiective ale lui Donald Trump, dar dezaprobă abordarea acestuia pentru realizarea lor). Dar Samantha Burns poate reveni şi ca ambasador la ONU, unde sunt mai mulţi politicieni propozabili (Nicholas Burns, Wendy Sherman - arhitecta tratatului nuclear cu Iranul, Christopher Hill, Pete Buttigieg). Alţi candidaţi importanţi la postul de secretar de stat sunt: experimentatul diplomat William Burns, fost secretar de stat adjunct, iar acum preşedinte al think-tankului Carnegie Endowment for International Peace; senatorul de Connecticut Chris Murphy (preferat al stângii progresiste, a susţinut extinderea efortului de a convinge mai multe ţări arabe să stabilească relaţii diplomatice cu Israelul), membru al Comisiei de politică externă a Senatului, ca şi Chris Coons; şi chiar, de ce nu, fostul senator republican (!) de Tennessee Bob Corker, fost preşedinte al Comisiei de politică externă a Senatului SUA, care a fost un critic al politicii externe a lui Donald Trump. Apare aici şi Hillary Clinton, care nu mai are nevoie de prezentări.

Alături de numele secretarului de stat, cel al secretarului apărării constituie o decizie prioritară a viitoarei fiecărei noi administraţii, pentru a asigura audieri consistente în Congresul SUA, în prima parte a lunii ianuarie, pentru aceste două portofolii. Lista de candidaţi pare a fi mai scurtă pentru poziţia de secretar al apărării, iar Michèle Flournoy este principala favorită în estimările comentatorilor politici americani. Michèle Flournoy provine din mediul cercetătorilor din think-tank-urile din Washington, lucrând mult timp la Center for Strategic and International Studies (CSIS), unde a elaborat chiar studii ample privind politica de apărare, care au fost exploatate în programele Pentagonului, şi fiind co-fondatoare a Center for A New American Security. La Pentagon a avut poziţii de vârf încă din timpul administraţiei Clinton (este principalul autor al ediţiei din 1997 a Directivei cvadrienale a apărării / Quadrennial Defense Review). Mai recent, însă, ea a fost secretar adjunct al apărării pentru politici, în cursul Administraţiei Obama (2009 – 2012) şi se zvonea că ar fi fost şi o opţiune considerată chiar şi de James Mattis pentru poziţia de adjunct al secretarului apărării. Oricum, Michèle Flournoy a contribuit la întocmirea Strategiei Naţionale de Apărare a SUA, din 2018. Dacă va obţine fotoliul de la Pentagon, Michèle Flournoy ar fi prima femeie secretar al apărării, după protocronia realizată de Kamala Harris în funcţia de vicepreşedinte (Kamala înseamnă lotus în sanscrită, pentru a adăuga un strop de „flower power”). Astfel, ea ar extinde aplicarea scopului lui Joe Biden de a aduce mai multă diversitate în guvernul său.

Michèle Flournoy este considerată a fi o „liberală realistă” şi se pronunţă pentru  folosirea forţei în anumite situaţii, dar nu pentru un intervenţionism exagerat. Se apreciază că înţelege ameninţările din partea Rusiei şi Chinei şi a susţinut realocarea de fonduri pentru programe de inteligenţă artificială şi drone. Michèle Flournoy şi-a făcut cunoscută viziunea privind securitatea SUA într-un articol din luna iunie, iar soluţia sa formată din trei teze include necesitatea de a repara daunele făcute alianţelor Americii şi de a concepe o arhitectură de securitate naţională care să corespundă viitoarelor provocări din mediul internaţional de securitate. În privinţa NATO, Michèle Flournoy susţine necesitatea ca ţările membre să contribuie mai mult la apărarea alianţei, ceea ce pune România într-o poziţie favorabilă, datorită deciziei Bucureştiului de alocare a 2% din PIB pentru apărare, mai ales că aceasta este o opţiune îmbrăţişată de întreaga scenă politică românească. Aceste intenţii vor trebui armonizate, însă, cu presiunile pe care progresiştii le vor aplica pe bugetul Pentagonului, pe care senatorul Bernie Sanders îl vrea diminuat pentru satisfacerea unor nevoi sociale ale societăţii americane, pe când Michèle Flournoy s-a pronunţat pentru creşterea anuală a bugetului apărării cu 3% - 5%. Comentatorii politici de la Washington consideră, totuşi, că menţinerea nivelului actual de cheltuieli militare este esenţială pentru securitatea Americii, în vremuri marcate de o „acerbă competiţie a marilor puteri”. Pe de altă parte, un Senat dominat de republicani şi atitudinea democraţilor favorabili cheltuielilor pentru apărare vor reuşi să protejeze, probabil, bugetul Pentagonului contra unor reduceri cu două cifre procentuale. Evident, şi pe acest subiect va curge multă cerneală, iar investiţiile Pentagonului în infrastructură de apărare în diferite teatre de operaţii sunt foarte importante şi pentru România. În aspecte mai concrete, însă, mulţi analişti (între care Jim Carafano / Heritage Foundation, Michael O'Hanlon / Brookings Institution) consideră că un viitor secretar al apărării numit Michèle Flournoy nu va modifica substanţial politica de apărare aplicată în cursul Administraţiei Trump, iar „o reducere a bugetului Pentagonului ar condamna administraţia Biden la eşec”.

Deşi în poziţie dominantă, Michèle Flournoy are, totuşi, o contracandidată, anume senator de Illinois Tammy Duckworth (minoritară asiatică), invalidă de război: în serviciul forţelor terestre ale Gărzii Naţionale, şi-a pierdut ambele picioare în Irak, elicopterul în care era a fost doborât cu un aruncător de grenade reactive / AG. Tammy Duckworth a fost un critic sever al lui Donald Trump, în cursul campaniei electorale (l-a numit „laş suprem” / „coward-in-chief”). Dar Tammy Duckworth are şi varianta onorabilă de a primi portofoliul Departamentului Veteranilor.

În opinia lui Michael O'Hanlon, lista de propozabili pentru postul de secretar al apărării continuă, cu şanse mai reduse, cu fostul senator Sam Nunn (care ar putea refuza, având vârsta de 82 de ani) sau amiralul William McRaven (dar este mai puţin probabil ca democraţii să opteze pentru un fost militar).

Vorbind despre contracandidaţi, merită menţionat şi fostul secretar de stat adjunct Antony Blinken (descendent al unor supravieţuitori ai holocaustului), care este luat în considerare fie pentru postul de secretar de stat, fie pentru cel de consilier pentru securitate naţională. El susţinător al multilateralismului şi campion al rolului Departamentului de Stat, instituţie percepută a fi fost persecutată şi / sau ignorată de preşedintele Trump. Tot pentru poziţia-cheie de consilier pentru securitate naţională este luat în considerare şi Jake Sullivan, fost consilier în domeniu pentru Joe Biden, când acesta era vice-preşedinte.

Pentru o poziţie înaltă în administraţie, poate în domeniul tehnologic, dacă nu la Departamentul de Stat, se numără şi Andrew Yang, singurul non-caucazian (este asiatic) calificat în turul al doilea al alegerilor primare ale democraţilor, dintre 23 de candidaţi iniţiali. Este susţinătorul unui venit de bază universal.

Pentru poziţia de secretar al trezoreriei (ministru de finanţe) este vehiculat numele lui Lael Brainard, membru al Consiliului de guvernatori ai Băncii Federal Reserve, şi cel al senatorului de Massachusetts Elisabeth Warren. Primul este considerat ca având viziuni de centru dar cu recente exprimări favorabile stângii, mai mult decât însuşi Joe Biden, iar cea de-a doua este luată în considerare pentru planurile ei de a implementa o profundă modificare structurală în finanţele Americii.

Pentru funcţia de Procuror General (ministru al justiţiei) sunt în cursă Sally Yates, care s-a opus politicii anti-imigraţioniste a lui Donald Trump la începutul mandatului preşedintelui, senatorul de Alabama Doug Jones, care are un trecut bogat în apărarea drepturilor civile, precum şi procurorul general de California Xavier Becerra, tot un cunoscut opozant al Administraţiei Trump.

Pentru postul de director al CIA este vehiculat numele lui Avril Haines, fostă directoare adjunctă atât la CIA, cât şi la NSA, şi consilieră în campania lui Joe Biden.

În sfârşit, pentru că pandemia de Covid-19 va constitui o prioritate pentru administraţia Biden, preşedintele ales a desemnat deja responsabilii echipei sale de luptă cu noul Coronavirus: dr. Vivek Murthy, fost amiral şi Surgeon General (un fel de şef operaţional al Corpului Serviciului de Sănătate Publică al Departamentului Sănătăţii şi Serviciilor Publice al SUA), etnic sud-asiatic şi născut în Marea Britanie şi David Kessler, fost comisar şef al Agenţiei americane de control al alimentelor şi medicamentelor (Food and Drug Administration / FDA). Ca măsură reparatorie, echipa îl va include şi pe Rick Bright, fost şef al agenţiei de dezvoltare a vaccinurilor BARDA, demis de Donald Trump în luna aprilie.

Nu este pasiunea noastră să punem pariuri ca la cursele de cai, iar contribuţiile şi detaliile politicii externe ale viitoarei Administraţiei Biden vor fi definitivate, pentru fiecare dosar în parte, cu participarea mai multor factori şi actori politici. Deja curge multă cerneală pe această temă şi, bineînţeles, operatorii politici din toate ţările îşi inventariază clasoarele de cărţi de vizită, pentru a revigora orice punţi posibile cu viitoarea putere de la Casa Albă.