Jeremy Hunt: Este inacceptabil ca Iranul să captureze două petroliere, unul britanic şi altul liberian
Bianca PavalucaMinistrul britanic de Externe, Jeremy Hunt, a declarat vineri că decizia Iranului de a captura două petroliere, unul britanic şi altul liberian, reprezintă un act inacceptabil şi a cerut respectarea dreptului de navigare în Golful Persic, relatează Reuters.
Autorităţile iraniene au capturat vineri două petroliere, unul care aparţinea Marii Britanii şi altul care avea steagul Liberiei, dar era deţinut tot de Marea Britanie, conform BBC.
„Sunt extrem de îngrijorat de capturarea a două nave de către autorităţile iraniene în Strâmtoarea Hormuz”, a declarat Jeremy Hunt.
„Voi participa la o întâlnire de securitate pentru a stabili ceea ce ştim şi ceea ce putem face pentru a elibera rapid cele două nave- cea britanică şi cea liberiană”, a adăugat ministrul britanic de Externe.
„Aceste capturări sunt inacceptabile. Este esenţială păstrarea libertăţii de navigare pentru ca toate ambarcaţiunile să navigheze sigur şi liber în regiune”, a menţionat Hunt.
Gardienii Revoluţiei din Iran au anunţat, vineri, capturarea unui petrolier britanic în Strâmtoarea Hormuz. Nava Stena Impero a fost oprită de Gardienii Revoluţiei pentru "nerespectarea codului maritim internaţional, la solicitarea Autorităţii portuare şi maritime din provincia Hormuzgan", a transmis site-ul Sepahnews.
Autorităţile britanice au transmis că nu au reuşit să intre în contact cu nava Stena Impero, care „se îndreaptă în nord, spre Iran” şi are 23 de persoane la bord. Momentan nu sunt disponibile mai multe informaţii despre al doilea petrolier, Mesdar.
„Ambasadorul nostru din Teheran este în contact cu Ministerul de Externe din Iran pentru a rezolva această situaţie şi lucrăm împreună cu partenerii internaţionali”, a adăugat Jeremy Hunt.