18 decembrie 2018

Japonia va achiziţiona alte câteva zeci de avioane F-35, sisteme Aegis Ashore şi echipamente pentru a contracara China, Coreea de Nord şi Rusia

Mircea Olteanu

Japonia intenţionează să achiziţioneze şi mai multe avioane invizibile pe radar de tip F-35, sisteme antirachetă Ageis Ashore şi alte echipamente militare pentru a contracara acţiunile Chinei, Coreei de Nord şi Rusiei, se arată în două documente guvernamentale nipone, informează postul CNBC.

Sursă foto: Mediafax

"Statele Unite rămân cea mai puternică naţiune din lume, dar se confruntă cu rivali şi sesizăm importanţa competiţiei strategice, atât cu China, cât şi cu Rusia, pe măsură ce acestea contestă ordinea regională", se afirmă într-un document ce schiţează un program de apărare pe 10 ani, aprobat marţi de Guvernul Shinzo Abe.

China, a doua cea mai mare economie a lumii, şi-a sporit prezenţa aeronavală în apele din vecinătatea Japoniei, rămâne de văzut dacă regimul din Coreea de Nord îşi va îndeplini angajamentul de a renunţa la programul balistic şi nuclear, iar Rusia continuă să întrepidă acţiuni provocatoare în regiune.

În aceste condiţii, Japonia intenţionează să achiziţioneze alte 45 de avioane invizibile pe radar de tip F-35 Lightning II, în valoare de aproximativ 4 miliarde de dolari, pe lângă cele 42 de aeronave de acest fel deja comandate, se arată într-un document privind achiziţiile militare pe următorii 5 ani.

Potrivit The Wall Street Journal, numărul aparatelor F-35 din dotarea Japoniei se va ridica la 147 în următorii cinci ani, astfel devenind cel mai mare client în afara SUA pentru aeronava invizibilă pe radar produsă de Lockheed Martin Corp.

O parte din aceste avioane, varianta F-35B, cu decolare pe distanţă scurtă şi aterizare pe verticală (STOVL), ar urma să fie folosite pe portelicopterele Izumo şi Kaga, dar pentru acest lucru va fi necesară modificarea celor două nave.

Guvernul de la Tokyo mai intenţionează să achiziţioneze două radare pentru sisteme antibalistice Aegis Ashore, rachete de intercepţie SM-3, patru avioane de realimentare în zbor de tip Boeing KC-46 Pegasus şi nouă aeronave de avertizare timpurie de tip Northrop Grumman E-2 Hawkeye.

Japonia, care este a treia cea mai mare economie din lume, alocă doar aproximativ 1% din PIB pentru apărare.

Raport Anual: Agenda de Securitate a anului 2018, pe scurt

Evenimente care au marcat anul 2018, pe diverse niveluri ale securității

  • National
  • European
  • Internațional