31 iulie 2020

Japonia doreşte achiziţionarea unor capabilităţi militare pentru descurajarea atacurilor cu rachete balistice

Andreea Soare

Un comitet al partidului de guvernământ din Japonia a aprobat, vineri, o propunere prin care statul japonez ar putea achiziţiona capabilităţi necesare combaterii atacurilor cu rachete balistice ale unor posibili inamici, aducând Japonia, astfel, mai aproape de procurarea unor arme capabile de a lovi Coreea de Nord, relatează Reuters.

Sursă foto: Profimedia

Cu toate acestea, decizia comitetului este destul de controversată, având în vedere că Japonia a renunţat la dreptul de a declara război, după ce a fost învinsă în cel de-al Doilea Război Mondial. Mai mult decât atât, propunerea ar putea înfuria state precum China sau Rusia, care s-ar afla în raza oricărei lovituri a unor astfel de arme.

„Ţara noastră trebuie să se gândească la metode prin care să îşi întărească descurajarea, inclusiv prin achiziţionarea unor capabilităţi care să împiedice atacurile cu rachete venind din teritoriile inamicilor noştri”, se arată în documentul propus de comitetul japonez, citat de Reuters. Acesta va fi prezentat prim-ministrului Shinzo Abe săptămâna viitoare.

Recomandările vor fi dezbătute în cadrul Consiliului de Securitate Naţională a Japoniei, care ar trebui să termine noile politici de apărare la finalul lunii septembrie.

Reacţia prim-ministrului Abe ar putea fi favorabilă achiziţionării acestor capabilităţi, întrucât acesta a pledat pentru întărirea capabilităţilor militare ale Japoniei, văzând necesară capacitatea Japoniei de a face faţă unui mediu de securitate deteriorat în Asia de Est, Coreea de Nord construindu-şi rachete şi arme nucleare, China având o armată modernă şi puternică şi Rusia trimiţându-şi forţele în regiune.

Decizia comitetului vine şi după ce ministrul apărării japonez, Kono Taro, a hotărât, în iunie, să suspende instalarea celor două sisteme de apărare antirachetă Aegis Ashore, concepute pentru a urmări şi ţinti rachetele balistice ale Coreei de Nord.