27 iulie 2018

James Mattis dă asigurări că Statele Unite nu intenţionează înlăturarea regimului din Iran

Mihai Draghici

Statele Unite nu au adoptat o politică în sensul schimbării regimului din Iran, a anunţat vineri secretarul american al Apărării, James Mattis, catalogând drept "ficţiuni" informaţiile apărute în presa australiană privind pregătirea unei intervenţii militare, informează agenţia Reuters.

Şeful Pentagonului a subliniat că Washingtonul menţine obiectivul de a limita influenţa destabilizatoare a Teheranului în Orientul Mijlociu.

Întrebat, la Pentagon, dacă Administraţia Donald Trump a instituit o politică în sensul înlăturării regimului de la Teheran, James Mattis a declarat: "Nu a fost instituit nimic de acest gen. Avem nevoie ca iranienii să îşi schimbe comportamentul din punctul de vedere al ameninţărilor la nivel militar, la nivelul serviciilor secrete, al entităţilor de tip surogat şi intermediarilor".

Potrivit postului australian de televiziune ABC, Guvernul de la Canberra crede că Statele Unite sunt pregătite să atace instalaţiile nucleare iraniene în curând, poate chiar în luna august.

Însă James Mattis a catalogat aceste informaţii drept "ficţiune". "Sunt încrezător că acest lucru nu este analizat în acest moment", a dat asigurări şeful Pentagonului.

James Mattis a făcut aceste afirmaţii în contextul intensificării ameninţărilor între Statele Unite şi Iran.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a ameninţat luni Iranul că riscă să sufere "consecinţe" grave. "Să nu mai ameninţaţi niciodată Statele Unite, altfel veţi suporta consecinţe pe care puţini în istorie le-au mai suportat", semnalase Donald Trump prin Twitter, după ce preşedintele iranian Hassan Rouhani transmisese că orice conflict cu SUA va fi unul major. Însă, ulterior, Donald Trump a exprimat disponibilitatea semnării unui nou acord nuclear cu Iranul, unul diferit de tratatul precedent, care a fost "un dezastru". "Vom vedea ce se întâmplă, dar suntem pregătiţi să facem un acord real, nu acordul care a fost semnat de Administraţia precedentă, care a fost un dezastru", a declarat Donald Trump marţi seară, într-un discurs rostit la un eveniment al Veteranilor de război. Donald Trump a decis acum câteva luni retragerea Statelor Unite din Acordul nuclear semnat de marile puteri cu Iranul.

Preşedintele Iranului, Hassan Rouhani, a afirmat miercuri că nu este necesar să răspundă la "ameninţările goale" proferate de omologul său din Statele Unite, Donald Trump. "Unii lideri americani fac comentarii lipsite de fundament şi proferează ameninţări goale. Nu este nevoie să răspundem la comentarii lipsite de sens. Trebuie să răspundem prin acţiuni", a spus Hassan Rouhani.

Însă generalul Qasem Soleimani, un comandant din cadrul Gardienilor Revoluţiei din Iran, i-a recomandat preşedintelui SUA, Donald Trump, să îl ameninţe pe el, nu pe omologul iranian, Hassan Rouhani, afirmând ironic că liderul de la Casa Albă urmează "etica cluburilor de noapte". "În calitatea de militar, este datoria mea să răspund la ameninţările lui Donald Trump. Dacă vrea să utilizeze limbajul forţei, trebuie să mi se adreseze mie, nu preşedintelui Hassan Rouhani", a declarat generalul Qasem Soleimani, comandantul Forţei Quods din cadrul Gardienilor Revoluţiei iraniene, citat de Clubul Tinerilor Jurnalişti Iranieni, de postul iranian Al-Alam şi de site-ul israelian Ynetnews.com. "Limbajul lui Trump se înscrie în etica cluburilor de noapte şi a sălilor de jocuri de noroc", a continuat Soleimani, avertizând că regiunea Mării Roşii nu va fi în siguranţă atât timp cât trupele americane sunt în această zonă. "Trump ar trebui să ştie că suntem un popor de martiri şi că îl aşteptăm. Suntem aproape de voi, acolo unde nici nu vă imaginaţi. Veniţi! Suntem pregătiţi. Dacă voi începeţi vreun război, noi îl vom încheia...", a ameninţat oficialul militar iranian.