27 iulie 2018

Iron Dome contra zmeie incendiare - curat asimetric

Liviu Ioniţă

Situaţia din Fâşia Gaza şi conflictul dintre Israel şi HAMAS din această zonă sunt foarte mult dezbătute în media, iar agenţiile de presă internaţionale ne aduc zilnic veşti, nu cele mai bune, despre evenimentele care au loc în zonă. Începând cu 30 martie a.c., situaţia de securitate s-a înrăutăţit şi s-a degradat continuu, părţile aflate în conflict acţionând spre escaladare şi îndepărtându-se tot mai mult de masa negocierilor. Evenimentele din ultimele două săptămâni, reacţiile violente ale militanţilor HAMAS precum şi răspunsul dur al forţelor de securitate israeliene şi exerciţiile militare desfăşurate de acestea au demonstrat că o incursiune a armatei israeliene în Fâşia Gaza poate fi declanşată în orice moment, cu consecinţe tragice pentru cei implicaţi, dar, în special, pentru populaţia palestiniană care trăieşte în enclavă. După cum stau lucrurile acum, un nou război nu poate fi evitat.

Sursă foto: Mediafax

Fâşia Gaza – cea mai mare închisoare în aer liber din lume

Israelul a impus restricţii de mişcare asupra Fâşiei Gaza încă de la începutul anilor 1990. Restricţiile s-au intensificat în iunie 2007, după preluarea de către Hamas a acestei părţi a teritoriului palestinian ocupat, când Israelul a impus o blocadă terestră, maritimă şi aeriană asupra Fâşiei Gaza, invocând motive de securitate. În ciuda relaxării unor restricţii legate de blocadă din ultimii ani, aproximativ două milioane de palestinieni din Gaza rămân „închişi”, acestora refuzându-li-se accesul liber la restul teritoriului şi la lumea exterioară.[1]

Blocada care a făcut din Fâşia Gaza cea mai mare închisoare din lume a dus la deteriorarea condiţiilor de viaţă din enclava palestiniană şi i-a devastat economia, sărăcind populaţia şi lăsând 60% din aceasta fără locuri de muncă. Mai mult decât atât, palestinienii din Gaza au trecut în acest timp prin trei războaie. Ultimul dintre acestea, cel din 2014, a produs aproximativ 2.500 de morţi, a distrus câteva mii de locuinţe şi a adus pagube însemnate infrastructurii de alimentare cu apă şi energie electrică.

Exacerbarea violenţelor

Situaţia s-a complicat în ultimul timp, mai ales din decembrie 2017, când preşedintele Donald Trump a recunoscut Ierusalimul ca fiind capitala statului Israel. De atunci rezidenţii din Gaza au început protestele de-a lungul graniţei cu Israelul, în fiecare zi de vineri.

Evenimentele s-au precipitat şi, pe 30 martie a.c., odată cu comemorarea Zilei Pământului[2], s-au desfăşurat proteste de amploare, pe parcursul cărora 17 palestinieni au fost ucişi de trupele israeliene desfăşurate la graniţa cu Fâşia Gaza. De atunci, forţele armate israeliene (Israeli Defence Forces - IDF) şi-au întărit poziţiile în jurul enclavei, impunând, totodată, o zonă militară închisă. IDF erau pregătite pentru a gestiona riscurile generate de manifestaţiile celor aproximativ 17.000 de palestinieni, dispuşi în cinci locaţii din apropierea gardului de demarcaţie.[3]

Deşi majoritatea protestatarilor au rămas în tabere, unele grupuri de tineri au ignorat apelurile organizatorilor de a rămâne departe de gard şi s-au îndreptat mai aproape de poziţiile israeliene. IDF au susţinut că trupele au tras în principalii instigatori pentru a împrăştia mulţimea şi a opri demonstranţii care aruncau cu sticle incendiare şi pietre spre gard. Partea palestiniană a acuzat Israelul că a utilizat în mod disproporţionat forţa prin folosirea armamentului de pe tancuri şi a lunetiştilor. De asemenea, martori susţin că IDF a utilizat drone pentru a dispersa gaze lacrimogene. Faptul că militarii israelieni erau pregătiţi să contracareze o invazie cu circa 100.000 de palestinieni, estimată cu o zi înainte, explică, întrucâtva, riposta disproporţionată a IDF. Reprezentantul palestinian la ONU, Riyad Mansour, a declarat că mai mult de 1.400 de civili palestinieni au fost răniţi în cursul confuntărilor.[4]

Demonstraţiile urmau să continue până pe 15 mai, zi care a marcat 70 de ani de la Nakba (dezastru / catastrofă / cataclism - în limba arabă), dată la care, în fiecare an, se comemorează dispariţia Palestinei, în anul 1948 (când a fost proclamată independenţa statului Israel). Însă, un alt eveniment important, care a produs victime de partea palestiniană şi a exacerbat manifestaţiile de protest, a avut loc pe 14 mai, când Statele Unite şi-au mutat ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim. Protestele palestiniene împotriva acestei relocări s-au soldat cu moartea a 60 de demonstranţi, ucişi prin împuşcare de militarii israelieni. Şi de această dată, utilizarea muniţiei de război împotriva demonstranţilor de către armata israeliană a fost îndelung comentată şi criticată în media internaţionale, unde s-a exprimat îngrijorarea cu privire la continuarea utilizării excesive a forţei de către trupele israeliene.

Potrivit datelor puse la dispoziţie de Biroul ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (UCHA), în perioada 30 martie – 19 iulie 2018, în contextul demonstraţiilor de masă care s-au desfăşurat în Fâşia Gaza, în zona de graniţă cu Israelul, au fost ucişi peste 150 de palestinieni şi răniţi peste 16.500. De partea israeliană au fost înregistraţi un mort şi opt răniţi.

Hamas înalţă zmeie

Sancţiunile financiare dispuse de guvernul Autorităţii Palestiniene, îngrădirea tot mai accentuată a libertăţii de mişcare a populaţiei din Gaza, izolarea pe plan internaţional, decisă de majoritatea guvernelor occidentale, la care se adaugă starea mai mult decât conflictuală cu Israelul, au pus în mare dificultate organizaţia islamistă HAMAS / Harakat al-Muqawama al-Islamiyya ce conduce de facto Fâşia Gaza.

Gruparea Hamas a rămas fără prea multe opţiuni şi mizează pe desfăşurarea acestor manifestaţii de protest pentru a atrage atenţia opiniei publice, atât din statele arabe, cât şi din Occident, asupra situaţiei din teritoriul asediat. De cele mai multe ori însă, aceste proteste se transformă în acţiuni violente la care, după cum am văzut, Israelul nu se fereşte să reacţioneze în forţă.

Mai mult decât atât, modul asimetric de acţiune al Hamas, prin utilizarea pe lângă proiectile şi rachete, a zmeielor şi baloanelor incendiare, nu a adus până acum decât reacţii în forţă ale IDF şi prea puţin sprijin şi susţinere de pe plan extern. Zmeie echipate cu diverse substanţe incendiare sunt lansate peste graniţa cu Israel pentru a declanşa incendii pe arii extinse, acolo unde aterizează. Aceste echipamente sunt din ce în ce mai sofisticate; mai nou, unele dintre ele dispun de focoase care întârzie aprinderea până ce trec graniţa, iar altele poartă explozibili în loc de substanţe incendiare. Baloane umplute cu heliu înlocuiesc pe alocuri zmeiele, deoarece pot zbura mai mult în adâncimea teritoriului israelian. De la jumătatea lunii iunie, protestatarii au lansat mai mult de 600 de zmeie şi baloane incendiare care au provocat peste 500 de incendii, multe dintre ele în zone agricole sau în păduri. Nu au produs victime, dar au provocat arderea de culturi agricole sau păduri pe suprafeţe de peste 3.000 de hectare. Pagubele sunt estimate la aproximativ două milioane de dolari SUA, iar cheltuielile de stingere a incendiilor la aproximativ 555.000 de dolari SUA.[5]

Pentru a combate aceste mijloace aeriene cu aspect de jucărie, militarii israelieni au utilizat minidrone cu care acroşează zmeiele sau baloanele pentru a le doborî.

Reacţia IDF - pregătire de intervenţie în Gaza

Ostilităţile au început să fie reluate cu intensitate vineri, 13 iulie, când HAMAS a hotărât să răzbune moartea unui militant ucis de bombardamentele israeliene asupra oraşului Rafah, din sudul Fâşiei Gaza. Militanţii HAMAS au peste 200 de lansări de rachete şi lovituri de artilerie înspre teritoriul israelian. Potrivit IDF, sistemele de apărare aeriană, Iron Dome, au interceptat 30 de proiectile care se îndreptau spre zone rezidenţiale, celelalte lovind zone nelocuite din ambele părţi ale graniţei.

Atacurile HAMAS au determinat comandanţii militari israelieni să suplimenteze cu încă un sistem de rachete Iron Dome apărarea aeriană a oraşului Tel Aviv şi să apeleze la rezervişti pentru a gestiona situaţia de securitate. Desfăşurarea sistemului Iron Dome a făcut parte din pregătirea IDF pentru a contracara posibile lovituri cu rachete cu rază lungă care pot lovi zona centrală a Israelului.

Moartea unui militar israelian, primul soldat ucis în luptă în zona de frontieră cu Gaza de la ultimul război din anul 2014, a atras o reacţie imediată şi fermă din partea forţelor de securitate israeliene, operaţia acestora împotriva HAMAS fiind considerată cea mai intensă campanie, socotind din aceeaşi perioadă. IDF a răspuns cu multiple lovituri din aer şi de la sol asupra enclavei palestiniene, ceea ce a produs mai multe victime (patru morţi si sute de răniţi), precum şi importante pagube materiale.

Imediat după acţiunile în forţă, mesajul Israelului către Hamas nu a întârziat să apară. Pe 16 iulie, în zona de graniţă cu Fâşia Gaza, IDF a început un exerciţiu amplu care a vizat (potrivit surselor militare israeliene) cea mai mare localitate din Fâşia Gaza, oraşul Gaza, locuit de aproximativ 500.000 de persoane.

În dimineaţa aceleiaşi zile, reprezentanţi ai IDF, în prezenţa media locale, au declarat că exerciţiul face parte din planurile de pregătire şi nu este o reacţie la evenimentele care au avut loc în acel weekend, afirmând că Israelul este pregătit să treacă la acţiuni drastice, dacă este nevoie, pentru a aduce pacea.

Potrivit Israeldefence.co.il, exerciţiul a fost condus de comandamentul Forţelor Aeriene şi de Divizia 162 Mecanizată, compusă din forţe şi mijloace blindate, artilerie şi infanterie. Exerciţiul s-a desfăşurat în teatrul de operaţii de sud, iar preluarea sub control a oraşului Gaza fiind simulată prin acţiuni desfăşurate în oraşul Beer-Sheva din Israel.

Pe timpul exerciţiului s-au desfăşurat raiduri aeriene în sprijinul trupelor de la sol. Acestea au simulat acţiuni antiteroriste în arii deschise, dar şi în zone urbane aglomerate, gestionarea ameninţărilor provenite din subteran, a atacurilor cu dispozitive explozive improvizate, securizarea rutelor de aprovizionare logistică şi a celor de distribuire a ajutoarelor umanitare, evacuarea răniţilor şi relaţionarea cu populaţia locală.

Israeldefence.co.il citează un ofiţer cu grad superior din cadrul IDF, acesta precizând că, în cazul escaladării situaţiei de securitate dintre Israel şi HAMAS, efectivele Diviziei 162 vor fi desfăşurate la graniţă.

Cine îşi assumă consecinţele unui alt război?

Exerciţiul a demonstrat pregătirea forţelor de securitate israeliene de a acţiona în orice moment pentru a ocupa oraşul Gaza, printr-o acţiune decisivă menită să asigure preluarea controlului şi neutralizarea, în special, a liderilor HAMAS. Dar oare şi-au propus cu adevărat liderii de la Tel Aviv/ Ierusalim o asemenea intervenţie? Şi-a adaptat IDF tehnicile, tacticile şi procedurile de luptă în baza lecţiilor învăţate în războiul din 2014 din Fâşia Gaza? Îşi asumă primul-ministru, împreună cu membrii Cabinetului de Securitate / Comitetul Ministerial pentru Securitate Naţională, consecinţele şi pierderile colaterale unei astfel de intervenţii? Este pregătit HAMAS pentru o nouă confruntare pe scară largă? Deţine HAMAS resursele necesare unei astfel de confruntări? Vom vedea ...

Dacă pierderile economice şi din turism[6], precum şi criticile din partea comunităţii internaţionale, pentru acţiuni armate împotriva civililor, pot fi asumate, pierderile de vieţi omeneşti din partea forţelor de securitate şi a populaţiei civile vor fi greu de suportat[7].

O analiză realizată de Ali Jarbawi, în The New York Times[8],

imediat după sfârşitul războiului dintre Israel şi HAMAS din 2014, scoate la lumină unele limitări ale capacităţilor de descurajare israeliene. Potrivit acestuia, Israelul a căutat întotdeauna să-şi menţină şi să perfecţioneze puterea militară şi tehnologică şi se bazează pe superioritatea armatei sale faţă de palestinieni (şi de lumea arabă, în ansamblu). Datorită victoriilor în conflictele anterioare, Israelul a dezvoltat un sentiment de invincibilitate, mai ales că dispune de una dintre cele mai bine pregătite armate din lume. Ultimul război din Gaza a pus capăt mitului invincibilităţii israeliene. O forţă militară tehnologic superioară nu a reuşit să obţină victoria asupra unei mişcări de rezistenţă ai cărei luptători numără câteva mii şi ale căror echipamente nu contează în comparaţie cu arsenalul avansat al Israelului.

În războiul din anul 2014, liderii militari israelieni au susţinut că, în ciuda distrugerilor pe scară largă, loviturile din aer au fost selective şi au ţinut cont de densitatea populaţiei locale. În condiţiile actuale, un eventual război se va duce în zone foarte populate, iar liderii HAMAS ştiu că Israelul nu este în măsură să suporte costurile unei campanii desfăşurate la sol într-o zonă dens populată. Ei au văzut, în 2014, limitele capacităţilor israeliene şi le vor exploata într-un viitor conflict.

Pe de altă parte, în anul 2014, Israelul nu a reuşit să atingă obiectivele pe care le-a anunţat înainte de război. Nu a fost în măsură să dezarmeze diferitele mişcări de rezistenţă şi să transforme Gaza într-o zonă demilitarizată şi nici nu a reuşit să distrugă în totalitate sistemul de tuneluri sau să impună calmul şi să garanteze securitatea propriilor cetăţeni.

De cealaltă parte, sunt puţine motive care să susţină ipoteza că strategia HAMAS este declanşarea unui nou război. Poate că organizaţia palestiniană ia în calcul o asemenea variantă şi se pregăteşte pentru asta, dar liderii HAMAS sunt, însă, conştienţi că populaţia din Gaza va avea cel mai mult de suferit, iar în condiţiile de criză actuale ar suporta cu greu un nou conflict armat. De asemenea, HAMAS nu este sigur că, după un eventual conflict armat, va mai exista sau îşi va mai putea menţine actuala relevanţă.

Nu se poate omite posibilitatea ca tocmai situaţia dificilă cu care se confruntă populaţia palestiniană din Fâsia Gaza, precum lipsa de speranţă în ceea ce priveşte viitorul şi sprijinul fraţilor arabi, să-i determine pe liderii HAMAS să apuce calea războiului, ca o opţiune disperată.

Dar, cu siguranţă, partea care va opta pentru un nou război îşi va asuma într-un fel sau altul consecinţele. Pentru Israel, existenţa statului şi siguranţa propriilor cetăţeni vor prima indiferent de consecinţe, iar pentru HAMAS, principalul obiectiv pe termen scurt şi mediu, eliberarea Palestinei de ocupanţii israelieni.

 

⁕      ⁕

 

Ce urmează? Asediul asupra Fâşiei Gaza se înteţeşte. Palestinienii din enclavă şi-au pierdut speranţa unei vieţi decente şi a unei economii  promiţătoare, care să-i scoată din sărăcie. Chiar şi ideea celor două state, israelian şi palestinian, împreună pe teritoriul Palestinei istorice sau Biblicului Israel, începe să dispară. Noua lege fundamentală adoptată de Knesset pe 18 iulie, imediat după exacerbarea violenţelor la graniţa cu Fâşia Gaza, anulează perspectiva „cu două state”. Mai mult decât atât, această lege va folosi drept bază pentru adoptarea unor măsuri de îngrădire la maxim a drepturilor minorităţii arabe.

Pe de altă parte, nici acţiunile întreprinse de HAMAS, aici incluzând şi protestele de la graniţă, nu au un impact regional şi internaţional suficient de mare pentru a genera o presiune asupra Israelului, de care acest stat să ţină cont. Este puţin probabil că statele arabe vor întreprinde măsuri pentru a-i sprijini efectiv pe palestinieni, în urma acestor proteste. Evoluţiile recente demonstrează că problemele interne, naţionale, cu care se confruntă lumea arabă, în prezent, primează asupra problematicii palestiniene.

În mesajul pe Twitter al Coordonatorului Special al Secretarului General al ONU pentru Procesul de Pace din Orientul Mijlociu, Nikolai Mladenov, se afirmă: ”Este nevoie ca toţi să facă un pas înapoi. Nu săptămâna viitoare. Nu mâine. Chiar acum! Toţi cei care vor să provoace un alt război, fie palestinieni, fie israelieni, nu trebuie să reuşească.”[9]

Dar „dacă vrei pace, pregăteşte-te de război”. Într-o traducere nu tocmai exactă, a rezultat în engleză: "If you want peace, make war". Exact ceea ce pare a se prefigura în spaţiul dintre Valea Iordanului şi Marea Mediterană.



[2] În anul 1976 şase palestinieni, cetăţeni ai Israelului au fost ucişi de forţele de securitate israeliene după ce au protestat împotriva confiscării pământului pe care l-au deţinut.

[3] https://www.bbc.com/news/world-middle-east-43603199

[4] https://www.bbc.com/news/world-middle-east-43603199

[5] https://bbcwatch.org/tag/arson-attacks/

[6] Turismul a fost afectat major în anul 2014 - traficul de pe principalul aeroport din Tel Aviv, Ben Gurion, a fost în mare parte oprit

[7] În anul 2014 au fost ucişi peste 70 de israelieni, un număr infim comparabil cu cei aproximativ 2.500 de palestinieni care au pierit atunci.

[8] https://www.nytimes.com/2014/09/05/opinion/ali-jarbawi-israels-lessons-from-the-gaza-wars.html

[9] https://twitter.com/nmladenov/status/1020356989011087360

 

Raport Anual: Agenda de Securitate a anului 2018, pe scurt

Evenimente care au marcat anul 2018, pe diverse niveluri ale securității

  • National
  • European
  • Internațional