Iranul va elibera şapte membri ai echipajului petrolierului britanic sechestrat, Stena Impero
Bianca PavalucaIranul a decis eliberarea a şapte membri ai echipajului petrolierului britanic Stena Impero, sechestrat în luna iulie, în Strâmtoarea Hormuz, pentru presupusa încălcare a legislaţiei de navigare, relatează Reuters şi BBC.
Cei şapte membri ai echipajului, printre care se numără şi cetăţeni indieni, lituanieni şi ruşi, vor fi lăsaţi să părăsească petrolierul şi vor putea părăsi în curând Iranul, a anunţat Abbas Mousavi, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din Iran.
La bordul petrolierului se afla un echipaj format din 23 de persoane.
„Nu avem nicio problemă cu echipajul sau căpitanul, problema este încălcarea legislaţiei, comisă de petrolier”, a declarat Mousavi.
Petrolierul Stena Impero a fost sechestrat de către Gardienii Revoluţiei din Iran în data de 19 iulie, la două săptămâni după ce Marea Britanie a ordonat sechestrarea unui petrolier iranian în Gibraltar. Petrolierul iranian Grace 1, redenumit ulterior Adrian Darya 1, a fost eliberat în data de 15 august.
Sechestrarea petrolierului a intensificat tensiunile dintre Teheran şi ţările occidentalle.