Iranul va avea port la Marea Mediterană

Publicaţia Asia Times notează că, începând cu 1 octombrie 2019, Iranul va prelua managementul portului Latakia, situat pe coasta de vest a Siriei. Astfel, pentru prima dată în istoria modernă, Iranul ar putea dispune de un port la Marea Mediterană.

Avanpostul din Latakia ar îndeplini un vis iranian de zeci de ani, acela de a avea acces direct la Marea Mediterană, de unde să poată transporta mărfuri şi proiecta influenţa economică şi politică către restul lumii.

Dar această mişcare deranjează Moscova şi Israelul, iar ”atmosfera” în zonă devine ”fierbinte”.

***

Istoria negocierilor

În 2017, iranienii au cerut o licenţă pentru a obţine 1.000 hectare în portul Tartus pe care doreau să le utilizeze pentru construcţia unui terminal de petrol şi gaze. Din cauza proximităţii bazei militare navale a Rusiei, Moscova s-a opus. În aceste condiţii, autorităţile de la Teheran şi-au aţintit privirea asupra unui teren agricol de 5.000 de hectare situat în apropierea aeroportului internaţional din Damasc. Din nou dorinţa iranienilor s-a lovit de refuzul categoric al Rusiei, care în schimb le-a oferit, prin vocea guvernului lui Bashar Al-Assad, aceeaşi suprafaţă în zona rurală Deir ez-Zor din nord-estul Siriei. Această zonă este controlată de militanţii kurzi susţinuţi de SUA, fapt ce a pus Teheranul în imposibilitatea de a-l utiliza.

În luna februarie 2018, Iranul a solicitat pentru prima oară părţii siriene acordul de a închiria o zonă în portul Latakia, fără a primi nici un răspuns.

Teheranul nu a fost descurajat de aceste eşecuri şi a continuat ”ofensiva” economică.

Bazându-se pe linia de credit în valoare de 3,6 miliarde de dolari, deschisă în 2013 pentru Damasc, pe suplimentarea creditului cu încă 1 miliard de dolari în 2015 şi pe sprijinul constant şi substanţial în acţiunile desfăşurate împotriva grupărilor anti-Assad, Teheranul a reuşit o încălzire a relaţiilor dintre cele două ţări la începutul acestui an.

În ianuarie a.c., premierul sirian şi vicepreşedintele iranian au semnat 11 acorduri şi memorandumuri de înţelegere, inclusiv o înţelegere pe termen lung privind cooperarea economică. Acordurile prevăd înfiinţarea unei camere de comerţ şi a unei bănci comune, precum şi a unei centrale electrice cu o putere instalată de 540 Kw în Latakia. De asemenea, acordurile vizează domeniile economic, cultural şi educaţional. În domeniul securităţii, acordurile prevăd  combaterea finanţării terorismului şi spălarea banilor.

În luna februarie, preşedintele sirian Bashar Al-Assad a efectuat o vizită oficială la Teheran, pe timpul căreia s-a întâlnit cu preşedintele iranian Hassan Rouhani şi cu liderul suprem Ali Khamenei. Pe timpul discuţiilor bilaterale, partea iraniană a mărit miza, solicitând părţii siriene (din nou) managementul portului Latakia, oferind în contra-partidă furnizarea produselor menţionate anterior prin facilitatea portuară din Latakia.

Cele două părţi au căzut de acord asupra proiectului pe 25 februarie, astfel încât, începând cu 1 octombrie 2019, Iranul va deţine controlul operaţional al portului Latakia.

Decizia Siriei a durat aproape un an, şi este posibil să fi fost impulsionată şi de anunţul, din noiembrie 2018, al Iranului conform căruia va finanţa construcţia unei linii de cale ferată ce va lega Irakul de portul sirian Latakia. Construcţia căii ferate este un alt obiectiv politic şi economic al Iranului, respectiv de a crea ”coridorul terestru shia”.

Reacţiile actorilor implicaţi

La numai o zi după finalizarea vizitei oficiale a preşedintelui sirian la Teheran, ministrul sirian al transporturilor, Ali Hammoud, a cerut directorului portului Latakia să formeze o echipă care să poarte discuţii cu oficialii iranieni cu privire la gestionarea facilităţii. Portul a fost operat ani de zile de autorităţile siriene şi de o companie franceză, dar actualul contract expiră la începutul sfârşitul lunii septembrie 2019.

Rusia şi-a exprimat nemulţumirea faţă de acordarea de către Damasc a dreptului Iranului de a opera în portul Latakia, în condiţiile în care prezenţa iraniană ar putea amplifica problemele de securitate pentru forţele militare ruse dislocate în baza aeriană Hmeimim. Baza aeriană rusă din această localitate a fost ţinta mai multor atacuri cu aeronave fără pilot între ianuarie şi octombrie 2018. În cazul în care iranienii şi-ar permanentiza prezenţa la numai 20 km nord de baza aeriană rusă, riscurile pentru personalul şi tehnica rusă dislocată pe Hmeimim ar creşte, în condiţiile în care fie Israelul sau SUA, fie actori non-statali care încă acţionează în zonă, ar dori să plătească ”o poliţă” iranienilor.

În acelaşi timp, o prezenţă iraniană permanentă în Latakia ar putea obstrucţiona culegerea de informaţii de către forţele ruse, ar putea bruia echipamentele radio-electronice  de control al spaţiului aerian şi aeronavelor care operează de pe baza aeriană.

La situaţia curentă trebuie să luăm în seamă şi o altă înţelegere dintre Iran şi Siria. Un consorţiu susţinut de Corpul Gardienilor Revoluţiei Islamice iraniene va dobândi drepturi de a opera servicii de telefonie mobilă alături de companiile siriene Siriatel şi MTN. Rusia a intervenit pentru a contracara afacerea, dar aceasta a continuat.

Israelul, prin vocea premierului Benjamin Netanyahu, susţine că este pregătit să blocheze exportul petrolului iranian. Premierul a mai adăugat că Israelul şi Rusia vor lucra împreună pentru a elimina toate forţele străine din Siria. Acest ultim aspect este dificil de gestionat în condiţiile în care Moscova şi Tel Aviv au o înţelegere foarte diferită a termenului de ”forţe străine” în ceea ce priveşte conflictul sirian.

Ce ar putea urma?

Iranul are ca obiectiv să construiască o economie regională puternică bazată pe comerţ, autostrăzi, căi ferate şi conducte care pleacă din Iran şi ajung la Marea Mediterană. Obţinerea managementului portului Latakia este doar un pas până la ziua în care  Iranul îşi va putea vinde petrolul şi gazele în Europa tranzitând Irakul şi Siria.

Acţiunile americane şi israeliene de a limita prezenţa iraniană în Siria nu au avut aproape nici un succes. Susţinerea grupurilor militare care au luptat împotriva grupurilor teroriste sau a celor care s-au opus regimului Assad a întărit relaţiile siriano-iraniene în sferele securităţii şi reconstrucţiei şi au permis Rusiei să stabilească o prezenţă militară permanentă în Siria.

În prezent, Damascul se află într-un relativ echilibru în relaţiile cu Rusia şi Iranul, dar acţiunile recente demonstrează că acordă prioritate Teheranului în domeniul reconstrucţiei.

Cu toate acestea, în ciuda apariţiei concurenţei dintre Iran şi Rusia, este puţin probabil ca acordul de gestionare a portului Latakia să conducă la o criză de proporţii între cele două ţări, cu toate că Teheranul doreşte să demonstreze Moscovei că prin această afacere este mult mai strâns legat de regimul lui Assad. Ruşii şi iranienii sunt aliaţi ”pe hârtie”. Ambele ţări sprijină regimul Assad şi doresc o limitare a influenţei SUA în regiune. Dar ele au şi interese divergente. Cele două ţări concurează în Siria în ceea ce priveşte influenţa asupra regimului Assad, interesele economice şi problema kurdă. Din această perspectivă, ruşii par mai dispuşi la compromisuri care să servească intereselor lor naţionale. Din acest motiv, probabil, Moscova nu va bloca atacurile militare ale Israelului împotriva Iranului şi grupurilor proxy din Siria.

Între timp, SUA, Israel şi Arabia Saudită constată construcţia lentă, dar sigură, a ”coridorului terestru shia”, care leagă Teheranul de Bagdad, Damasc şi Beirut.

În mai 2018, pe timpul unei vizite în Cipru, prim-ministrul Benjamin Netanyahu a avertizat că Iranul speră să construiască baze navale în Marea Mediterană. După cum se pare, această temere a israelienilor va deveni realitate, fapt ce va determina, probabil, Israelul să acţioneze militar asupra facilităţilor portuare în cazul în care suspectează că Iranul desfăşoară activităţi ilegale care pot aduce atingere securităţii statului evreu.

Ceea ce se poate afirma în prezent este faptul că, fără îndoială, relaţiile dintre Israel, Siria şi Iran vor deveni ”fierbinţi”.

La final, trebuie reamintit faptul că acordul semnat între Siria şi Iran permite Teheranului numai desfăşurarea de activităţi în scopuri economice, dar ce va împiedica Iranul să îşi exporte armele prin această facilitate (aşa cum a mai făcut în trecut) sau să transforme portul într-o bază maritimă militară?