Iranul susţine că o companie de securitate din Marea Britanie şi o bază aeriană din Germania au fost implicate în eliminarea generalului Qassem Soleimani
Andreea SoareUn procuror iranian a declarat, miercuri, că o firmă de securitate din Marea Britanie şi o bază aeriană din Germania au fost implicate în asasinarea lui Qassem Soleimani, la aproape un an de la eliminarea acestuia de către Statele Unite, în Irak, relatează Al Jazeera.
Acuzaţiile procurorului iranian vin în contextul tensiunilor dintre SUA şi Iran şi în urma declaraţiilor ministrului iranian al afacerilor externe, Mohammad Javad Zarif, privind intenţia preşedintelui Trump de a inventa un pretext pentru un război cu Iranul.
Ali Alqasimehr, un procuror din Teheran, ar fi declarat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că o firmă de servicii de securitate din Londra, G4S, a jucat un rol în eliminarea lui Soleimani, care era însoţit în acel moment de comandantul irakian Abu Mahdi al-Muhandis şi alţii.
„Agenţi ai acestei companii au oferit informaţii despre Soleimani şi luptătorii acestuia teroriştilor, imediat ce au intrat în aeroport”, a declarat Alqasimehr.
Soleimani şi convoiul acestuia au fost atacaţi de către o dronă americană, imediat ce au părăsit aeroportul.
Compania britanică de securitate a confirmat că era responsabilă de mai multe obligaţii la acea vreme, în baza contractului cu Autoritatea irakiană de Aviaţie Civilă, însă a respins toate acuzaţiile privind implicarea în moartea generalului iranian.
De asemenea, procurorul susţine că o bază americană din Germania a oferit informaţii forţelor americane pentru a ghida drona care a lansat atacul asupra generalului iranian. Autorităţile iraniene au mai declarat, în trecut, că SUA au folosit baza aeriană Ramstein din sudul Germaniei pentru asasinarea lui Soleimani.