Iranul nu va deschide Strâmtoarea Ormuz prea curând, cred serviciile americane de informaţii
Andreea SoareEste puţin probabil ca Iranul să redeschidă Strâmtoarea Hormuz în viitorul apropiat, conform rapoartelor serviciilor secrete americane, citate de trei surse familiarizate cu situaţia, scrie Reuters.
Evaluările clasificate identifică controlul asupra căii navigabile ca fiind singura pârghie eficientă a Teheranului împotriva SUA. Oficiali din serviciile secrete sugerează că Iranul intenţionează să menţină capacitatea strâmtorii restricţionată pentru a menţine preţuri ridicate la energie şi a face presiuni asupra preşedintelui american Donald Trump pentru o soluţionare negociată a conflictului.
Rapoartele indică faptul că acest conflict, care iniţial viza degradarea capacităţilor militare ale Iranului, ar putea evidenţia în schimb influenţa regională a Teheranului, demonstrând capacitatea sa de a ameninţa un punct de blocare maritim global. Analiştii au avertizat de mult timp că o campanie militară împotriva Iranului, care controlează o parte a strâmtorii, ar putea duce la un război terestru prelungit, cu costuri semnificative pentru SUA.
Impasul continuă să reprezinte o ameninţare majoră pentru pieţele energetice globale, deoarece aproximativ o cincime din petrolul şi gazele lumii curg prin strâmtoare.
În ciuda blocajului diplomatic, Trump rămâne optimist în ceea ce priveşte o soluţie militară. Într-un mesaj publicat vineri pe Truth Social, preşedintele SUA a afirmat că, cu „puţin mai mult timp”, SUA ar putea redeschide strâmtoarea şi „a face o avere”, numind resursa „un izvor pentru întreaga lume”.
Până atunci, însă, criza din Orientul Mijlociu alarmează întreaga Europă. Azi dimineaţă au fost raportate probleme cu aprovizionarea de kerosen pe patru aeroporturi din Italia, lucru care a dus la anunţul BP Air (principalul furnizor de combustibil pentru aviaţie) de prioritizare a curselor medicale şi guvernamentale, în următoarea perioadă. Deşi compania spune că această prioritizare are legătură cu perioada aglomerată de Paşte, mai multe sursă indică faptul că problema este aprovizionarea cu combustibil.