13 mai 2018

Iranul îndeamnă naţiunile musulmane să îşi unească eforturile în privinţa dezvoltării tehnologice pentru a pune capăt "hegemoniei" SUA

Marian Avram | Mediafax

Liderul suprem al Iranului, Ayatollahul Ali Khamenei, a cerut, sâmbătă, statelor musulmane să îşi unească eforturile în privinţa dezvoltării tehnologice pentru a pune capăt hegemoniei Statelor Unite, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.

Sursă foto: Mediafax

”Mişcările ştiinţifice trebuie să accelereze, iar lumea islamică trebuie să ajungă din nou pe culmile ştiinţei şi civilizaţiei, astfel încăt duşmanii islamului şi americanii să nu poată să dea ordine statelor musulmane. Toată lumea musulmană ar trebui să-şi unaescă eforturile pentru a pune capăt hegemoniei americane”, a declarat Khamenei.

Liderul suprem al Iranului lansează frecvent apeluri către lumea musulmană pentru a-şi uni eforturile cu scopul de a combate influenţa globală a Statelor Unite.