15 martie 2019

Iranul impune interdicţii pentru avioanele Boeing 737 Max

Mihai Draghici

Iranul a anunţat vineri interzicerea tranzitului avioanelor Boeing 737 Max prin spaţiul aerian naţional, în contextul măsurilor luate de numeroase ţări, informează site-ul agenţiei Reuters.

"A fost emisă o interdicţie privind tranzitul avioanelor Boeing Max, după cum au decis şi alte ţări", a declarat Reza Jafarzadeh, purtătorul de cuvânt al Organizaţiei Aviaţiei Civile din Iran.

Marea Britanie, Statele Unite, China, Franţa, Germania, Etiopia, Singapore, Australia, Indonezia şi Malaysia au suspendat zborurile avioanelor Boeing 737 Max 8.

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunţat miercuri seară suspendarea zborurilor avioanelor Boeing 737 Max, după accidentul aerian din Etiopia, soldat cu 157 de morţi. "Va fi emisă o ordonanţă executivă prin care vor fi suspendate zborurile avioanelor 737 Max 8 şi 737 Max 9 (...)", a declarat Donald Trump. Administraţia Federală pentru Aviaţie din SUA şi compania Boeing "au ajuns la un acord privind această măsură", a precizat preşedintele SUA.

Agenţia Europeană pentru Siguranţa Aviaţiei (EASA) a decis, marţi seară, suspendarea zborurilor avioanelor Boeing 737-8 Max şi 737-9 Max în spaţiul Uniunii Europene.

Un avion de tip Boeing 737 Max 8 s-a prăbuşit duminică în Etiopia, iar toate cele 157 de persoane aflate la bord au murit. Este al doilea avion de acest tip care se prăbuşeşte în ultimele cinci luni.

Potrivit experţilor, piloţii probabil au avut dificultăţi în dezactivarea unui sistem automat care împiedică intrarea în picaj a avionului. Compania Boeing analizează posibilitatea actualizării dispozitivului software care coordonează acest sistem.